Simona Halep (33 de ani) revine în circuitul feminin de tenis săptămâna viitoare
Simona va juca la turneul WTA 125 de la Hong Kong, care se va disputa pe hard, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.
Dubla câștigătoare de Mare Șlem a primit un wild card din partea organizatorilor. După suspendarea pentru dopaj, Simona Halep a picat pe locul 1.130 WTA. Pe lista jucătoarelor înscrise la turneu se mai află două jucătoare din țara noastră, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, principalele componente ale echipei naționale care va participa în noiembrie la turneul final ”Bille Jean King” de la Malaga.
Pe tabloul principal vor fi 32 de jucătoare, iar la acest moment nu este clar care vor fi capii de serie. Pe site-ul competiției, organizatorii au anunțat cu certitudine prezența câtorva nume importante, precum Danielle Collins (SUA/9 WTA), Leylah Fernandez (Canada/26 WTA) sau Emma Răducanu (Anglia/56 WTA).
Simona Halep, care a împlinit 33 de ani, vineri, 27 septembrie, revine în circuitul WTA după o întrerupere de patru luni, din cauza unei accidentări la genunchi. Ultimul meci l-a jucat pe 15 mai, la Trofeul Clarins din Paris, când a abandonat în setul al doilea al meciului cu americanca McCartney Kessler, care este și ea anunțată la turneul de la Hong Kong.
Primul meci al Simonei la acest turneu va fi marți, ora 7,00, ora României, împotriva jucătoarei Arina Rodionova (Australia)
D.D.