Volei masculin : Corona Brașov a fost învinsă în meciul pentru Supercupa României
Rapid s-a impus cu 3-1 (25-20, 30-28, 22-25, 25-21) în fața Coronei Brașov, câștigând Supercupa României la volei masculin. Partida, extrem de spectaculoasă, a durat mai bine de două ore și a avut de toate, faze spectaculoase, atacuri din combinații extraordinare, mingi salvate eficient din apărare, dar și, din păcate, o accidentare. După doar cinci mingi jucate în acest meci, ridicătorul titular la Coronei, brazilianul Murilo (35 de ani), a aterizat greșit și s-a accidentat la genunchi. Încă nimeni nu poate știi cât este de gravă e accidentarea, pentru că RMN-ul va fi cel care va da răspunsul. Dar, din păcate, sud-americanul nu putea călca în picior nici la terminarea partidei, ceea ce e destul de îngrijorător. Cert este că el nu va mai face deplasarea luni împreună cu echipa în Elveția, pentru meciul din Liga Campionilor…În aceste condiții, a fost introdus pe teren cel de-al doilea ridicător ale echipei, argentinianul Federico Arquez, care s-a descurcat bine. Mai mult, nici Colito nu a fost în apele lui, având o prestație modestă, fără atacurile năprasnice cu care i-a obișnuit pe fani. În schimb, au ieșit în evidență, Ewoud Gommans (17 puncte) și Ștefan Lupu (16 puncte).
De la București, Corona Brașov a plecat direct în Elveția, unde marți va avea de jucat primul meci din turul secund al preliminariilor Ligii Campionilor, cu echipa campioană a Elveției, Schonenwerd (ora 20,30, în direct pe TVR Sport).
D.D.