„Astăzi suntem mai aproape ca niciodată de un război nuclear”…
Odată cu venirea lunii octombrie, aici, în New England începe frumosul sezon al culorilor. Numiți-o petrecerea surpriză din octombrie. Frunzele care se răsucesc cu toate culorile lor vin să vestească gloria pământului, posibilitatea păcii și a fericirii pentru toți.
Cu toate acestea, pe măsură ce luna se scurge și noiembrie se apropie, cred că ne-am putea aștepta la ceea ce pentru mulți va fi neașteptat, așa cum ne amintește Bob Dylan cu „A Hard Rain’s A-Gonna Fall” „Am auzit sunetul unui tunet care a strigat un avertisment/ Am auzit vuietul unui val care ar putea îneca întreaga lume”.
Un eveniment Black Swan sau cel așteptat?
Și dacă ploaia aceea tare va cădea, nu vor fi doar acele frunze căzătoare care vor vor muri. Mai întâi vine frumusețea, apoi urmează moartea, așa cum decretează fiecare toamnă. Și în timp ce natura aduce întotdeauna renașterea primăverii, în orgoliul lor, oamenii, crezând că sunt zei, au conceput o soluție tehnologică care poate pune capăt tuturor vieții definitiv – armele nucleare.
Faptul că guvernul lor provoacă folosirea lor ducând un război împotriva Rusiei prin Ucraina și susținând măcelul și genocidul israelian din Orientul Mijlociu nu este un gând pe care majoritatea americanilor îl agrează în timp ce își desfășoară cu bucurie viața.
O astfel de luciditate este considerată prea deprimantă. Dylan a scris acel cântec acum 62 de ani (un număr simbolic de altfel), în vara lui 1962, cu puțin timp înainte de criza rachetelor cubaneze din octombrie, când anihilarea nucleară a fost evitată în ultimul moment când John Kennedy și Nikita Hrușciov și-au revenit în fire.
Astăzi suntem și mai aproape ca niciodată de un război nuclear, așa cum ne spun cei care urmăresc îndeaproape astfel de evenimente. Scott Ritter, fostul inspector de armament al O.N.U. și al Marinei S.U.A., care a încercat să oprească invazia S.U.A. în Irak în 2003, raportând că nu existau arme de distrugere în masă în Irak, este unul. Lui i se alătură o mulțime de voci singuratice care își strigă avertismentele: fostul analist C.I.A. Ray McGovern, profesorul Michel Chossudovsky, jurnalistul Pepe Escobar, regretatul Daniel Ellsberg și Randy Kelher, autorul James W. Douglass care a scris și a demonstrat ( împreună cu soția sa Shelley) împotriva armelor nucleare timp de aproape o jumătate de secol, activist pentru pace și fost ofițer C.I.A. Elizabeth Murray și colab. (scuzele mele pentru limitarea listei). Multe dintre aceste voci irenice și fatidice care avertizează lumea cu privire la apropierea războiului nuclear au apărut în emisiunea de interviuri iluminatoare „Judging Freedom” a lui Andrew Napolitano . Vocile lor sunt ușor disponibile, deocamdată.
Ritter, care este urmărit de guvernul S.U..A, tocmai a scris articolul „life Pre-emted a cărei frază de deschidere este următoarea: „Dacă nu te gândești la sfârșitul lumii până acum, ești fie cu moartea creierului, fie blocat într-un colț îndepărtat al lumii, complet îndepărtat de accesul la știri”. Are dreptate, deși contemplarea apropierii noastre de războiul nuclear dă, fără îndoială, celor mai mulți oameni un caz atât de grav al megrims, încât se îndepărtează.
Este de înțeles, dar trebuie rezistat dacă lumea vrea să evite dezastrul.
Este necesară o mișcare antinucleară la nivel mondial, una care să lege pericolele războiului ucrainean agresiv al S.U.A. împotriva Rusiei cu genocidul S.U.A./israelian al palestinienilor și războiul său extins în Orientul Mijlociu, împreună cu provocările S.U.A. asupra Chinei. Chiar și mass-media corporativă de masă încep să recunoască pericolul tot mai mare al războiului nuclear. Desigur, ei dau vina pe Rusia pentru acest lucru, așa cum fac pentru orice, chiar dacă cea mai mare parte a lumii arată corect cu degetul către Statele Unite. Căci S.U.A., împreună cu câinii săi din N.A.T.O., ne-au adus în acest punct, deoarece au petrecut decenii înconjurând Rusia cu trupe și rachete și duc un război pentru a cuceri Rusia prin Ucraina. Pentru cei care nu cunosc această istorie, vor avea o mare surpriză dacă Rusia răspunde și rachetele nucleare zboară, așa cum a scris recent Pepe Escobar pe Twitter despre o declarație a rusului Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei și în prezent vicepreședinte al Rusiei.
E timpul Thunderbolt-ului Medvedev Unplugged își știe latina. Dar apoi standardele educaționale rusești sunt într-o clasă în sine, așa cum nu încetez să învăț aici, la Moscova.
Comentând actualizarea doctrinei nucleare a Rusiei, Medvedev a remarcat: „Această schimbare a liniilor directoare ale țării noastre pentru utilizarea armelor nucleare, în sine, poate răci ardoarea celor dintre oponenții noștri care nu și-au pierdut încă simțul de autoconservare. Cât despre nebunii, rămâne doar maxima romană: caelo tonantem credidimus Odele lui Jovem Horace. AnRegnare…”.
Toți cei care am studiat latină știm că asta vine direct de la Horațiu și merge direct la obiect: tunetul din cer amintește tuturor că Jupiter domnește. Metafora lui Medvedev este o frumusețe: singurul mod în care „înțelepții” – hegemonic și mlaștina vasală – vor învăța este atunci când Jupiterul rus eliberează un fulger.
Să sperăm că nu se ajunge la asta. Dar pericolul unui război nuclear a crescut dramatic, pe măsură ce administrația Biden continuă să crească antetul cu sprijinul său pentru Ucraina și Israel. Dacă aprobă cererea Ucrainei de a folosi rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA, Marea Britanie și Franța pentru lovituri în adâncul Rusiei, toate pariurile sunt anulate. Și lumea așteaptă răspunsul Iranului, aliat al Rusiei, la bombardarea actuală a Libanului de către Israel și la uciderea lui Sayyed Hassan Nasrallah, liderul de multă vreme al mișcării de rezistență libaneză Hezbollah, o crimă de război a unui alt guvern care crede că nu vor avea repercusiuni pentru acțiunile lor.
Problema publicului american nu este cu adevărat ignoranța latinei (aceasta este un simptom al unei ignoranțe mult mai mari), ci faptul că nu poate recunoaște adevărul despre agresivitatea nebunească și talentul nuclear al liderilor săi. O cunoaștere a clasicilor romani și greci ne amintește că răul este real și tragedia coboară asupra celor care depășesc limitele. Defectul tragic – hamartia – nu face parte din lexicul american.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat recent S.U.A./N.A.T.O. că politica nucleară a Rusiei s-a schimbat ca urmare a atacurilor S.U.A./N.A.T.O./Ucrainei în interiorul Rusiei. „Agresiunea împotriva Rusiei de către orice stat non-nuclear, cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, este propusă a fi considerată un atac comun asupra Federației Ruse”, a spus el. Drept urmare, a adăugat el: „Ne rezervăm dreptul de a folosi arme nucleare în cazul unei agresiuni împotriva Rusiei și Belarusului”.
Liderii idioți ai administrației Biden/Harris împing pachetul nuclear crezând că Rusia blufează. În dorința lor de a cuceri Rusia, ei și-au pierdut orice rațiune și continuă pe o traiectorie care a început cu mult timp în urmă, dar a ajuns acum într-un punct de criză.
Pentru cei care cred că acest război împotriva Rusiei va ajunge la o încheiere pașnică, îi trimit la o serie de articole din organul de propagandă al „statului profund” al S.U.A., care este într-adevăr foarte superficial și evident – jurnalul „Foreign Affairs” (ianuarie/ februarie 2023) – purtătorul de cuvânt al Consiliului Relațiilor Externe. Acolo veți citi articole care promovează distrugerea Rusiei, schimbarea regimului și înlăturarea lui Vladimir Putin etc. Toate justificate de dreptul Americii de a conduce lumea.
Un articol al lui Robert Kagan, consilierul neoconservator al administrațiilor republicane și democrate și soțul infamei Victoria Nuland, o figură centrală în lovitura de stat ucraineană din 2014, realizată de S.U.A., este de râs, dar faptul că este luat în serios este un semn. că elitele conducătoare sunt atât de înșelate și intenționează să nu se oprească niciodată să încerce să distrugă Rusia, încât vor pretinde orice, oricât de contrar faptelor evidente. Ei doar inventează lucrurile pentru a se potrivi narațiunii lor.
În „O lume liberă dacă o poți păstra”, Kagan scrie, probabil cu fața dreaptă, următoarele: „În mod similar, invaziile în serie ale lui Putin în statele vecine nu au fost conduse de dorința de a maximiza securitatea Rusiei. Rusia nu s-a bucurat niciodată de o securitate mai mare la frontiera sa de vest decât în cele trei decenii de după încheierea Războiului Rece… Dar, în niciun moment de la căderea Zidului Berlinului, nimeni din Moscova nu a avut motive să creadă că Rusia se confruntă cu posibilitatea unui atac din partea Occidentului”. [s.n. E.C.].
Prostiile astea ar fi de de râs dacă nu ar fi atât de periculoase și delirante. Dacă Kagan crede cu adevărat ceea ce spune, ceea ce mă îndoiesc, atunci este mai prost decât o piatră. De la sfârșitul Războiului Rece, S.U.A./N.A.T.O., contrar promisiunilor lor, s-au deplasat continuu spre est, înconjurând Rusia până la granițele sale cu trupe, baze și rachete îndreptate către Rusia. Provocări și amenințări clare de care Rusia se plânge de mult timp.
Iată, a sosit luna octombrie, luna Halloween-ului, actorilor și măștilor. Gore Vidal a râs când cu ani în urmă s-a referit la Ronald Reagan drept „președintele nostru interimar”. Dar de atunci am avut șase președinți în funcție și actele lor au provocat milioane de morți și răniți pe tot globul, inclusiv mii de trupe americane.
Sistemul electoral american este un spectacol de groază, un spectacol în ceea ce Guy DeBord a numit „Societatea Spectacolului”. Mulți americani au acceptat această tragedie în curs de desfășurare, jucându-și rolul în această șaradă mortală. Fantomele tuturor acestor victime umblă printre noi și ne vor bântui până când vom reveni la viață, recunoscând propria noastră complicitate la moartea lor. Spectacolul nu trebuie să continue, dar va continua, atâta timp cât ne vom juca rolurile.
Savantul clasic Norman O. Brown descrie atât de bine decorul nostru de scenă: „Voci ancestrale care profetizează război; spiritele ancestrale în dansul macabru sau dansul de război; Valhalla, războinici fantomatici care se ucid între ei și renasc pentru a lupta din nou. Tot războiul este fantomatic, fiecare armată un exercitus feralis (armata de fantome), fiecare soldat un cadavru viu”.
Atâția americani se maschează de acest adevăr sălbatic într-o performanță inutilă, care salvează fețele, falsă. Actul se uzează. Este timpul să vedem prin iluzia că nu se pregătește un război mondial, cu excepția cazului în care un număr mare se ridică din somn și i se opune.
Nu doar „liderii” noștri sunt cei care cântă la Balul Mascat al Diavolului, care este șarada pe care o numim American Exceptionalism sau The American Way of Life. Mă gândesc la modul în care toate persoanele sunt, prin definiție, mascate, cuvântul persoană fiind derivat din latinescul persona, adică mască. Îmi vine un alt cuvânt latin, larvă , care înseamnă și mască, fantomă sau spirit rău.
Măștile vii se luminează pentru mine când mă gândesc la fantome, morți, toate sufletele și spiritele care circulă prin zilele noastre. Fantomele ucise cer răzbunare, iar spiritele celor curajoși și sinceri ne îndeamnă să ne opunem ucigașilor.
Deși etimologia ar putea părea arcană, mai degrabă cred că ne oferă un portal în viața noastră, nu doar personal, ci și politic și cultural. Shakespeare avea dreptate, desigur, „Toată lumea este o scenă”, deși nu aș fi de acord că suntem „doar” jucători. Adesea pare așa, dar a se părea este esența spectacolului și a povestirii actorului.
Cine suntem noi în spatele măștilor? Cine rostește acele cuvinte care ies prin găurile măștilor ( per-sona , latină, prin care să sune)?
Vine petrecerea surpriză a lunii octombrie.
„Am auzit zece mii șoptind și nimeni nu m-a ascultat”, cântă Dylan.
Autor: Edward Curtin, Sociolog S.U.A
Sursa: art-emis.ro
