România nu îşi mai poate permite creşteri de taxe ci reducerea poverii...

România nu îşi mai poate permite creşteri de taxe ci reducerea poverii fiscale

0 48

PSD a avut consultări în aceste zile cu sindicatele şi patronatele din diferite domenii, concluzia comună fiind că România nu îşi permite creşteri de taxe în 2025, iar soluţiile cele mai importante trebuie să vizeze încurajarea muncii, creşterea productivităţii şi reducerea poverii fiscale, în special pentru salariaţii cu venituri mici şi medii.
Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat şi reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor este că România nu îşi permite creşteri de taxe în intervalul următor, iar soluţiile cele mai importante pentru susţinerea economiei naţionale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creşterea productivităţii şi reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaţilor cu venituri mici şi medii”, se arată într-un comunicat transmis joi.
Potrivit comunicatului PSD, soluţiile de guvernare pentru dezvoltarea economică şi echilibrarea bugetară pe termen mediu şi lung trebuie să pună accentul pe stimularea investiţiilor şi a activităţilor economice din România, concomitent cu întărirea disciplinei fiscale şi creşterea gradului de conformare din partea contribuabililor.

Ce-ţi doreşti tu pentru România!”
Sindicatele şi patronatele vor trimite în perioada următoare propunerile scrise, care vor fi luate în considerare în elaborarea Programului de guvernare propus de PSD pentru legislatura 2025 – 2028, precizează sursa citată.
Discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor încheie ciclul de consultări publice organizate de PSD în cadrul campaniei „Ce-ţi doreşti tu pentru România!„, care s-a desfăşurat în ultimele săptămâni.
PSD le mulţumeşte tuturor cetăţenilor şi partenerilor sociali pentru opiniile exprimate în cadrul acestei sesiuni consultative.
Departamentele de specialitate ale PSD vor sintetiza propunerile primite, astfel încât elementele comune să se regăsească într-o măsură cât mai mare în forma finală a Programului de guvernare care va fi prezentat de PSD în contextul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale”, se mai arată în comunicat. (H.D.R.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.