SOLUȚIA (pentru o televiziune națională)
Nu mi-a venit să cred când l-am auzit pe dom’ Marcel (a nu se confunda cu Marcel Proust), prim-ministrul Ciolacu, mârâind, că e nemulțumit de TVR, că-l consideră cel mai prost post din țară (pe ultimul loc în privința audienței)! A făcut această descoperire foarte târziu, acum, când are nevoie de susținere la prezidențiale! Postul a fost prost dintotdeauna, cum am arătat în volumul Teroriștii din Turn (turnul televiziunii, desigur), carte pe care mi-a prezentat-o Aristide Buhoiu la postul lui de televiziune, care avea sediul principal la Los Angeles, spunând că în ea nu este vorba de nici o vendetă, că autorul prezintă, din interior, în cunoștință de cauză, situația TVR, apără ideea de televiziune națională și propune soluții de redresare. Recent, m-am întâlnit cu un fost coleg de la TVR, care mi-a spus că abia acum cartea mea e fff actuală, fiindcă răul semnalat atunci de mine (anul 2002) este de zece ori mai mare!
Sigur, TVR a fost și este o instituție falimentară pe bază de salarii amețitoare (2000 euro pe lună orice paznic). Sindicatul de asta există, ca să-i apere pe profitori. Fiecare nou director care a venit, și-a mai mărit salariul.
Șefa TVR câștigă mai mult decât Iohannis! Asta înseamnă, automat, mărirea tuturor salariilor. Și totul pe bani publici, fiindcă TVR este singurul post de televiziune din țară sponsorizat de guvern (anul trecut a beneficiat de 100 de milioane de euro!).
Au fost numiți directori să scape instituția de faliment, să o schimbe din rădăcini, precum Răzvan Theodorescu, dar care s-a speriat, nu a știut cum să mai fugă de acolo! Am vorbit cu el când era ministrul culturii, și mi-a spus că acolo, la TVR, „purceaua-i moartă în coteț”.
A venit altul, Nicolau, care a înțeles cum stă treaba și a acționat în consecință, adică și-a făcut butic, toate filmele din arhiva televiziunii se difuzau trecând prin firma lui. O emisiune veche cu Toma Caragiu și Anda Călugăreanu, de pildă, era difuzată de firma lui, nu de TVR (el fiind directorul general al instituției!). Dacă ceva nu era în spirit terorist, dacă le deranja confortul TeVeR-oriștilor, imediat șeful sindicatului, unul Iuga, ieșea în stradă și făcea greva foamei.
Circ și pâine, pentru salariile amețitoare ale unor pungași și puturoși, care nu fac nimic. Iar pe cei harnici, precum s-a întâmplat cu Iosif Sava, îi dau afară. Nu se poate face nimic cu o instituție anchilozată, dar care are toate pârghiile pentru a-și menține pseudo-echilibrul.
Eu am demascat toate raciile din interior, le-am demascat și în mai multe emisiuni la OTV, mi-au dat dreptate mulți, ca inginerul Dani, dar, din cauza salariilor mari, nu s-au mișcat spre idee, nu le-a păsat de televiziunea națională, și falimentul s-a conservat. Și, evident, mie mi-au desfăcut contractul de muncă, pe la spate, când eram la o filmare, filmam serialul Dunărea sacră, după Memento mori de Eminescu. Instituția e falimentară, dar salariații, TVR-oriștii ei, cum era unul Dincă, sunt milionari!
TVR este modelul actual al burgheziei socialiste.
De ce-i falimentară această instituție? Fiindcă nu produce nimic. Ea nu face filme, precum celelalte posturi independente, nu face emisiuni originale, nu investește în nimic, fiindcă banii trebuie să se ducă în buzunarele TVR-oriștilor. Exact așa cum se întâmplă și cu banii pe care UE îi trimite guvernului. Ei nu sunt investiți, nu ajung la popor, ci în sacii fără fund ai guvernanților.
Bref, TVR este țara în mic. Ea ilustrează perfect politica României. Guvernanții fac o politică de gașcă, stau cu spatele la popor. Se întorc numai când vin alegerile. TVR-oriștii nu se întorc niciodată, ei au transformat televiziunea publică în moșia lor. Unui supervizor destoinic i-aș da o soluție cum poate țara să scape de șandrama.
Soluția pentru reformă se numește 4 x 40 x 400 x 4000.
Câți salariați are TVR? 4 000, să spunem, câți avea pe vremea când lucram eu acolo. Supervizorul să pună la avizier un anunț prin care să ceară să se formeze echipe din patru oameni, care să facă emisiuni de 40 de minute, care să se difuzeze zilnic timp de 400 de zile. Ziua și emisiunea nouă. Fiecare salariat să-și găsească perechea, echipa. Care să aibă un realizator, un scenarist, un șef de producție, un operator. E posibil ca realizatorul să fie și scenarist, iar operatorul și sunetist sau iluminist, atunci poate să apară și un specialist în marketing sau un compozitor. Salariații se cunosc bine între ei, știu ce poate fiecare, pot face aceste echipe, iar filmele pe care le face fiecare echipă să aibă durata de 40 de minute (timpul stas pentru un episod Tv). Emisiunile trebuie să fie făcute pe bază de sponsori. Fiecare echipă, prin relațiile ei, să-și găsească sponsori. Eu știu bine că se poate acest lucru, fiindcă am realizat 47 de filme la „Viața spirituală”, genul docudrama, și la toate am fost și co-producător, adică am făcut rost de transport, locuri de filmare, locuri de cazare, asigurarea hranei, tot, cu excepția echipei de filmare și a montajului. TVR trebuie să asigure aceste departamente.
Filmul meu Brâncuși-Cioplitorul de suflete, care m-a dus pe tot pământul, l-am făcut doar cu operatorul și cu Bădia (Ernest Maftei), în rolul lui Brâncuși, restul a fost susținut de localnici (Tg. Jiu). De la TVR nu am avut nevoie decât de montaj. Sigur, uneori mai ai nevoie și de sunetist, și de lumini, și de muzică. Ideal este să ai cât mai puțini colaboratori. Sunt departamente care merg ceas în TVR, nu e o problemă. Ba, aș spune, aici e crima, de ce unor realizatori li se face lehamite să creeze ceva, fiindcă în TVR realizatorul este o slugă, este la cheremul șoferului, șefului de producție sau sunetistului. Filmam la Mărțișor cu mitropolitul Valeriu Anania, care a fost ucenicul lui Arghezi. Și el tocmai recita Duhovnicească, dar pe la mijlocul poeziei, sunetul se blochează. L-a blocat sunetista, care a spus că s-a terminat ziua de muncă, e ora 17, deși noi începusem munca pe la 11. Așa cică le-au spus de la sindicat, când se face ora de terminare a programului, să strângă echipamentul. Mai aveam câteva minute, să termin, dar sunetista nu a vrut. Părintele Anania venise tocmai de la Cluj pentru această filmare. Și el a rezolvat treaba, i-a dat sunetistei o sută de lei și ea a dat drumul la nagra.
Cei mai căutați pantofi de mers confortabil pentru bărbați în 2024!
Archstride
Fiecare trader trebuie să știe despre CFD-uri, iată de ce
Marea problemă sunt emisiunile, adică producția. TVR e falimentară fiindcă nu produce. Soluția mea este să producă, să fie puși la treabă responsabilă toți salariații. Să fie judecați de public. Echipele de 4 se vor concura între ele. Și cei mai buni vor primi avizul de difuzare. Și așa se va petrece minunea, adică salariații se vor elimina între ei.
Cine nu face față, nu i se mai dă de lucru și pleacă cu de la sine voie.
Epurarea din interior, nu pe bază de salarii, ci pe bază de producție, de ceea ce produce fiecare. E o originală formă de autoprivatizare.
Apoi, după experimentul 4x40x400x4000, totul se reorganizează cu cei mai buni pe fundamentul adevărat care înseamnă televiziune națională, o televiziune nu pentru TeVeR-oriști, ci pentru popor, pentru poporul român, care o sponsorizează și are nevoie de ea.
Ofer guvernului această soluție profesionistă, fără nici un drept de autor.
Autor: Grid Modorcea, dr. în Arte
Sursa: IonCoja.ro
este o emisiune , baiat , fata , etc si mai vrei audienta ?