Scoaterea în afara legii a candidaturii Dianei Șoșoacă de către CCR poate...

Scoaterea în afara legii a candidaturii Dianei Șoșoacă de către CCR poate naște revoltă națională

1 99

Nu este prima dată și nu va fi nici ultima când o Curte Constituțională a României va intra cu bocancii țintați de serviciile secrete în litera și spiritul Constituției, făcându-le pe ambele una cu pământul.
Nu te poți aștepta de la niște aparatciki de judecători sinecuriști înșurubați politic de Parlament, Guvern și Președintele statului, câte trei de fiecare, să gândească drept și legitim, nu conform unor comandamente politice care le vin pe telegraf de la palatele instituțiilor Puterii ca imperative categorice.
O Putere conjuncturală cu interese personale exclusiv conjuncturale, că doar n-o suspina de grija nației. Respingerea nemotivată a candidaturii Dianei Șoșoacă se înscrie plenar în caruselul potlogăriilor constituționale persistente în apucăturile unor judecători ajunși în respectivele sinecuri politice nu prin concurs, ci prin binecuvântarea mandarinilor Puterii de la un moment dat.
Cu toate pensiile speciale nesimțite cumulate corespunzător dar la fel de nesimțit cu indemnizațiile de judecători constituționali. Una din aceste blestemății juridice emanate de respectivii constituționali a fost celebra erată prin care i-a fost salvată președinția lui Traian Băsescu, deși poporul votase la referendum altceva.
Chiar înainte de motivarea deciziei CCR putem configura tabloul crizei de identitate a politicului românesc, dispus la abuzuri indescriptibile pentru a păstra o huntă dâmbovițeană la putere guvernamentală și prezidențială cu orice preț, camarilă mobilată cu tot felul de declasați din toată țara.
Criza politicului se reflectă hidos în criza de legitimitate a Curții Constituționale, care în cazul Șoșoacă, fără a intra în caracterizarea personajului, suscită aplecarea înspre întrebările primare ale Dreptății însăși, acelea care pun la îndoială ordinea constituțională descrisă și forțată poporului spre acceptare de CCR profund și nelegitimă politizată. Indiferent ce motivare a deciziei de excludere a Șoșoacei va screme Curtea în surogatul, pretins doct, de expunere de motive constituționale în motivare, survine în stare de neascundere heideggeriană pericolul mortal al precedentului constituțional nedemocratic al CCR, siluitor nu numai de lege, dar și de drepturi elementare ale omului politic. Dreptul de a fi ales este unul  din preceptele fundamentale ale democrației reprezentative, ca și acela de a fi ales, altminteri am regresa la dreptul censitar, la cel imperial sau la cel aristocratic.

Vom asista la grotescul subsumării drepturilor constituționale preceptelor progresiste trans-atlantice
Despre extremismul Șoșoacăi am scris deseori, părându-mi exagerat, controversat și strident tot ceea ce emite europarlamentara în spațiul public. Inestetic și neelegant adică, așijderea Simion. Însă a le interzice acestora candidaturi prin extracte din conduite euro-atlantice progresiste exhibate în mass-media, care nu figurează însă în Constituția României ca repere obligatorii ale ale eticii politice, este la fel de nedemocratic precum preluarea puterii în stat prin lovitură de stat militară. Curtea Constituțională a României demonstrează azi că este controlată de serviciile de informații și depinde ombilical de indecizia Parlamentului în amputarea veniturilor nelegitime ale judecătorilor Curții, aceiași care au respins eliminareea pensiilor speciale și a cumulului cu indemnizațiile gigantești de judecători ai acestui for, fiind în conflict de interese și deci, în nelegitimitate fundamentală.
Iar faptul că deține autoritatea incontestabilă supremă în validarea legilor în statul român face din această instituție o tiranie a oligarhiei magistraților, la fel de nelegitimă precum cea aristocratică, politico-economică, militară, sau teocratică. Instanța constituțională supremă a României s-a compromis și s-a nelegitimat inebranlabil, a câta oară?, prin interzicerea nelegitimă și nelegală a unui drept al unui cetățean român și nu mai este loc pentru altceva decât pentru desființarea acesteia printr-un referendum care transcende controlului de constituționalitate al CCR aflată în acest caz în flagrant conflict de interese și reînființarea ca secție intrinsecă a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu judecători neconectați la puterea politică și aleși în funcție exclusiv din perspectiva prestigiului profesional.
În ce-i privește pe politrucii români aceștia au manifestat toată paleta de reacții, de la jubilare la îngrijorare și indignare. Vom reda câteva dintre cele mai relevante luări de poziție a acestora.

Marcel Ciolacu se arată circumspect și îngrijorat
„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales.
Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri.
Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.
Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice.
Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale”, scrie Marcel Ciolacu, potrivit Știri pe Surse.

Nicolae Ciucă este și îngrijorat și indignat
Principiul fundamental al liberalismului este libertatea. Libertatea fiecărei persoane de a decide propria soarta. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancţiona prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democraţie nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câştigat acest drept la Revoluţia din 1989.
Doar cetăţenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine şi comportament care atentează la democraţie”
, a scris Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook. „Pesediştilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înţeleg când cineva doreşte puterea absolută în stat. Finala prezidenţială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise şi compromiterea unor instituţii.” A acuzat Ciucă, potrivit Cotidianul.

Simion este dintr-o dată constituțional și drept, însă exultă de satisfacție
Orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales. Nicio instituţie nu îi poate lua acest drept. Aştept motivarea CCR pentru o decizie fără precedent”, spune Simion, conform Cotidianul.

Orban „Lagavulin” neștiind ce-i acela principiul constituțional de a fi ales, nu plânge
„Nu! Nu voi vărsa nicio lacrimă. Nici măcar de crocodil, aşa cum au vărsat cei care privesc cu jind şi ipocrizie la voturile ei, pentru dispariţia lui Şoşoacă din cursa prezidenţială.
Șoşoacă este goarna principală a propagandei ruseşti în România, parte a coloanei a cincea care acţionează în ţara noastră în numele regimului criminal Putin, promotorul scoaterii României din spaţiul democraţiilor liberale şi alinierii la blocul regimurilor dictatoriale. Este un pericol real la adresa democraţiei din România”, scrie Orban pe Facebook, preluat de Știri pe Surse.

Mircea Geoană nu înțelege eliminarea Șoșoacei, că SIE-i spusese altceva
Conectat profund la serviciile profunde de informații externe Mircea Geoană s-a trezit prejudiciat de scoaterea Șoșoacei din jocul prezidențial, temându-se că își pierde șansele de accedere în turul doi de scrutin în fața lui Simion. Oamenii săi din SIE îl asiguraseră de altceva. „Mi-am făcut un principiu în a nu comenta deciziile justiţiei, nici măcar în 2009, când Curtea Constituţională a refuzat să procedeze la renumărarea voturilor, deşi erau indicii abundente şi demonstrate că aveam în faţa noastră o fraudă masivă.
Nu o voi face nici astăzi, dar dacă, poate, decizia Curţii, de ieri, de a elimina din cursă un candidat pentru preşedinţie, poate că are acoperire constituţională, în mod sigur are efecte antidemocratice şi nu este un lucru care ne face bine şi nu este sănătos pentru democraţia noastră.
„Şi dacă există lideri politici, cu influenţă, care cred că profitând de astfel de situaţii pot să decidă ei cine, eventual, merge în turul doi al prezidenţialelor, vreau să vă spun că se înşală amarnic” a mai avertizat Geoană, preluat de Știri pe Surse.

Orice român are dreptul de a candida, proclamă deputatul brașovean, liderul Grupului PNL, Gabriel Andronache
PNL susține democrația și susține că orice român trebuie să beneficieze de dreptul fundamental de a alege și de a fi ales. Dacă nu există o hotărâre judecătorească de interzicere a candidaturii, oricine are dreptul de a candida. Nu CCR decide în privința drepturilor electorale ale unui cetățean.
Orice candidatură trebuie evaluată la vot, nu la masa verde. Într-o democrație, cetățenii sunt cei care să decidă. PSD are alianță cu AUR la prezidențiale și apoi cu UDMR la parlamentare. Comportamentul de tip Dragnea e ceea ce PNL a criticat tot timpul – adică subordonarea instituțiilor statului, folosirea instituțiilor în interes politic.
PNL apără principii, nu persoane. Așa cum a apărat dreptul la protest, indiferent dacă PNL era la putere sau în opoziție. Așa cum PNL a apărat justiția, atunci când PSD voia s-o subordoneze prin OUG 13, în 2017.
Decizia CCR de ieri nu schimbă însă datele fundamentale ale competiției. Alegerile prezidențiale rămân o competiție între PNL și PSD, între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
Ei sunt și rămân principalii candidați prezidențiali și ei vor intra în turul al doilea. Președintele României va fi decis de români prin vot, nu prin jocuri de culise.” apreciază Gabriel Andronache pe contul său de socializare.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. În condițiile astea prost să fii sa mai mergi la vot!
    Mare dreptate a avut taica Stalin: „NU CONTEAZĂ CINE VOTEAZĂ, CONTEAZĂ CINE NUMĂRĂ VOTURILE! ”
    Așa că stați acasă fraierilor!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.