Iudaismul Este Un Proiect Politic, un proiect criminal (1)
S-a demonstrat în nenumărate ocazii de-a lungul ultimelor decenii că, „intelectualii“ evrei, indiferent de domeniul lor de activitate: „profesori“, „sociologi“, „scriitori“, „jurnaliști“, „personalități“ publice mai mult sau mai puțin impuse (…), ONG-iști, patroni de presă, de televiziuni, de trusturi media, „politicieni“, bancheri ș.a., au lucrat dintotdeauna concertat la promovarea și provocarea imigrației masive, folosindu-se de toate resursele de care dispuneau.
Obiectivul, urmărit și chiar deconspirat de câțiva jidani cinstiți, precum Gerard Menuhin (fiul marelui violonist Yehudi Menuhin), Benjamin H. Freedmann, sau marele profesor Roger Dommergue Polacco de Menasce, este dizolvarea societăților omogene din punct de vedere etnic și favorizarea metisajului pentru a reuși, in extenso, să transforme popoarele dominate într-o masă amorfă de hibrizi fără identitate, fără trecut, fără repere…
Prin această omogenizare, care ascunde, de fapt, diluarea și anularea în timp a tuturor reperelor din trecut se urmărește, în final, ca toți oameni să creadă la fel, să se comporte la fel, să se sperie la fel, să gândească la fel, să producă la fel, să mănânce la fel… etc. În definitiv, să fie cât mai ușor de manipulat, marele colhoz uman devenind o entitate uniformă și anonimă, care integrează orice informație la comandă – Guvern mondial!
Jacques Attali, cunoscut în Franța ca fiind „omul președinților“ sau „consilierul prezidențial permanent“… − aș zice mai degrabă controlorul permanent al democrației hexagonale –, menționează în lucrarea sa mistificatoare Dictionnaire du XXIème siècle: „După înfăptuirea instituțiilor europene (U.E.), este firesc, natural, să acceptăm necesitatea unui guvern mondial“.
Societățile multiculturalizate cu forța și diluarea, sau interzicerea necesității vitale de apartenență, le permit jidanilor să obtureze eventualele porniri naționaliste despre care, spun ei, păstrează amintiri „contradictorii“, folosesc acest termen deoarece Adolf Hitler, ca și Lenin, sau Oliver Cromwell cu mult înaintea lor, contrar manualelor de istorie, au ajuns la putere prin sprijinul și datorită finanțelor jidănești. În cele trei cazuri, nu chiar atât de distincte… populațiile indigene au ajuns sub dominație jidănească; Rusia sub regimul bolșevic, Germania sub regimul hotelului american și Anglia sub regimul bătrânei doamne de pe „Threadneedle Street“ (Banca Angliei) – toate organizații jidănești.
Toți „intelectualii“ jidani – fără prea mulți dizidenți – își focalizează interesele pe proiectul societăților „amestecate“, exersând presiuni constante pentru a obtura orice formă de rezistență identitară a populațiilor ținute sub ocupație.
În Vest, negarea identităților naționale este dusă la extremă prin folosirea propagandei „antirasiste“ – teorie subversivă avortată de mediile cosmopolite, care, prin încrucișarea holocaustologică, a dat naștere noii religii occidentale, care, culmea, a readus ateilor un zeu în care cred cu supușenie…
În România, care nu este o țară destul de multiculturalizată și este încă nepermis de credincioasă, negarea identității capătă forme lăturalnice, grotești, ridicole, cochetând cu stângăcie, dar nu mai puțin primejdios, întru deformarea istoriei, contopirea trecutului, înspre uitarea ogorului și către uitarea de sine.
„Filosoful“ jidan Alain Finkielkraut, membru al Academiei Franceze și personaj nelipsit al televiziunilor de ocupație, demonstrează prin declarațiile sale nu numai faptul că jidanii au „liber“ la ură etnică, dar și aceștia își permit să facă aluzii mai mult sau mai puține voalate la necesitatea unui genocid programat împotriva populațiilor de viță europeană; iată un exemplu edificator:
„Pericolul mortal pe care îl reprezintă pentru omenire cultul apartenenței, segmentarea umanității și închiderea indivizilor în cadrul propriei rase și culturi, nu poate fi anihilat decât prin instaurarea unei societăți multietnice“ (L’humanité perdue. Essai sur le XXe siècle,1996).
Pericol… pentru cine, oare?
Lăsând deoparte ura etnică și dorința de genocid afișată în această declarație, fragmentul de înțelepciune „academică“ ne arată nivelul de patologie la care au ajuns occidentalii. Fără a ne asuma riscul unui diagnostic greșit, putem spune că „sistemul imunitar“ al occidentalilor a fost învins de un virus asupra căreia tratamentul a fost interzis, dând naștere unei forme de idiopatie generalizată – pacientul este în mod cert bolnav, dar cauza și tratamentul (fiind interzise) rămân necunoscute.
Altfel, cum am putea înțelege faptul că occidentalii, această mare civilizație iudeo-decreștinată, tolerează „ideea“ freudiană conform căreia un om care trăiește în armonie cu credința, tradițiile și cultura sa, alături de semenii lui, în țara sa, pe lângă faptul că se induce ideea că este un prizonier al voinței Divine, ar fi un pericol pentru omenire?! – Această mostră de subversiune iudaică își poate revendica dreptul recunoașterii paterne în măsură în care Pablo Picasso, lovit de o erecție abstractă, ar fi putut să-l lase „gravid“ pe șarlatanul (((Sigmund Freud)))…
Bernard-Henri Levy(în foto stânga), alt controlor de rang înalt al „democrației“ hexagonale și „ambasador„ internațional al agendei sioniste (războiul din Libia, primăvara arabă, puciul din Maidan… etc.) își permite un discurs mult mai explicit, reflectând mai amplu dorința cosmopoliților de a distruge națiunile europene:
„Mașinăria europeană (U.E.) a reușit să se înscrie împotriva acestor naționalisme mistice, trimițându-le înapoi la muzeul ororilor istorice. Odată cu moartea acestor naționalisme, jidanii scapă de cei mai impresionanți adversari.
Natura Europei democratice nu trebuie să reprezinte o altă națiune, ci un dispozitiv care lucrează activ la facturarea, pulverizarea și, în cele din urmă, la necrozarea identităților și distrugerea elementelor de fixație națională“ (Récidives, 2004).
Indiferent de domeniul de activitate în care evoluează, jidanii ne prezintă întotdeauna invaziile asupra Europei ca fiind o mană cerească, o necesitate economică, un aport indispensabil, o îmbogățire extraordinară etc. În noiembrie 2005, sub conducerea jidanului Paul Wolfowitz, sionist înverșunat și partizan (finanțator) al Războiului împotriva Irakului în 2003, Banca Mondială a prezentat un raport în care găsim următorul îndemn: „Condiția principală pentru o creștere economică stabilă. Ținând cont de îmbătrânirea populațiilor și declinul țărilor, pentru a compensa depopularea ar fi necesar un flux anual de un milion de emigranți (sic) folosibili“.
Într-un articol din Libération, apărut în 25 iulie 2005, semnat de Éric Aeschlimann (jidan), cărțile sunt aruncate pe masă, la vedere: „După proiecțiile făcute de Eurostat (organizație jidănească) și prezentate de Serge Feld (jidan), Uniunea Europeană o să piardă, până în 2030, 14 milioane de locuitori. Această amenințare nu poate fi atenuată decât prin susținerea imigrației. Până în 2030, datorită imigrației, U.E. o să câștige 25 de milioane de locuitori“.
Trebuie să reținem că tuturor acestor „intelectuali“ care, cu multă amabilitate, se gândesc la binele și viitorul neamurilor indigene, posibilitatea și necesitatea adoptării unor politici favorabile natalității și familiei, în general, nu pare să le trezească de nici un fel interesul… Europa, după doctrina regimului de ocupație, pur și simplu nu mai are vocația de-a rămâne albă.
După etapa „ateizării“ forțate și a deculturalizării brutale, reeducații par „pregătiți“ pentru faza de înlocuire! Daniel Cohn-Bendit (jidan), pedofil declarat, unul din instigatorii „revoluției“ iudaice din mai 1968, actualmente eurodeputat, ne aduce mai multe amănunte în privința doctrinei iudaice. Iată un fragment dintr-un articol apărut în 1998, în publicația Une envie de politique: „O politică favorabilă natalității mi se pare ceva fără sens, absolut inutilă. Familia nu are nici o valoare. Ceea ce contează pentru mine sunt relațiile în cadrul cuplurilor (?), indiferent de sexul partenerilor. Un cuplu homosexual trebuie să aibă aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual“.
Într-un articol apărut în 2004, în cotidianul Le Figaro, directorul de presă Alexandru Adler (jidan) ne chema „frățește“ la integrarea Turciei în U.E. (… nu a României creștine, Doamne ferește!): „Turcia, o țară cu alegeri libere, cu presă liberă, intelectuali de prim rang, universității admirabile și deschise spre lume, reprezintă o șansă nesperată – să fim la înălțimea acestui semnal, pentru a-l putea descifra și garanta libertatea de mâine a continentului nostru“.
– De reținut: pe lângă faptul că de la înființarea U.E. țările noastre s-au preschimbat în Europa „lor“, aceștia încep să condiționeze securitatea și libertatea de mâine prin acceptarea invaziilor musulmane. Ori ne diluăm de bună voie, ori murim… în ambele cazuri, dispărem!
Pierre Lellouche (jidan), fost consilier al lui Jacques Chirac, uns deputat al dreptei liberale și înscăunat președinte al Consiliului N.A.T.O., actualmente agent sionist, mărturisea fără complexe: „Pentru că Turcia este o țară musulmană, doresc să intre în Uniunea Europeană“ (Actualités juives, 23 decembrie 2004).
Apologia metisajului (amestecului de rase) este, fără îndoială, unul din elementele fundamentale ale propagandei jidănești… însă, atenție!, metisajul, ideologia vehiculată și discursul din jurul acestuia, ca și „anti-rasismul“, ateismul sau „toleranța“ trebuie să rămână produse rezervate exclusiv exportului; jidanii fiind învățați de mici să aplice cu rigurozitate regulile omogenității tribale, urii etnice (în special față de rasa albă) și lipsa totală de toleranță vizavi de tot ceea ce nu este jidovesc sau se opune hegemoniei iudaismului.
(((Edgar Morin Nahoum))) (jidan sefard), „filosof“ și el… „sociolog“, intim al sistemului comunist, angajat și gânditor al globalismului „democratic“: „Dorim să dezvoltăm rețele de țesut planetar (?), lansăm un apel la metisaj…“ (Terre-Patrie, 1993). „Noi nu avem pământul promis, dar avem o aspirație, o dorință, un mit, un vis: să realizăm pământul-patrie“ (Un nouveau commencement, 1991).
Regăsim acest îndemn și la (((Jacques Attali))în foto stanga) (jidan) în cartea sa de promovare a elitei jidănești, Dictionnaire du XXIème siècle,1998): „Trebuie să încurajăm diversitatea, să împărțim bogățiile (…) să ne deschidem culturilor străine, să favorizăm metisajul și să învățăm să gândim global“.
Acest mod de-a gândi lumea în care totul ar putea fi asimilabil, preschimbat, amestecat, anihilat și, în cele din urmă, înlocuit, le permite unor „intelectuali“ impuși cu barosul să vehiculeze niște iudeologii pe cât de false pe fond, pe atât de manipulatoare la suprafață. Iată o mostră a jidanului pedofil declarat Daniel Cohn-Bendit: „Ceea ce îmi place în Franța este cosmopolitismul său; negrii, arabii, jidanii. Iubesc Franța mai ales pentru asta“ (Juifs et français, 1979).
În acest citat, dacă nu am înțelege mesajul subliminal, am crede că vorbește despre Africa de Nord, iar nicidecum despre Franța.
Mai mult, elementul francez, indigenul, a fost ocultat în profunzime, anihilat. Ca și cum autorul, întors dintr-o călătorie în timp, ne mărturisește fericit că metisajul și-ar fi îndeplinit misiunea profetică, lăsând în urmă o Franță, mai bine zis o Frântă, populată în exclusivitate de ceva hibrizi intermediari, negri și arabi… conduși, bineînțeles, de către jidani.
În 2003, fostul prim-ministru al Franței, Laurent Fabius (jidan ashkenaz, convertit la catolicism), declara: „Atunci când Marianele din primăriile Franței vor avea chipul frumos al unei tinere franțuzoaice provenite din imigrație, atunci Franța va păși spre deplinătatea valorilor ei republicane“.
– Adică Franța o să devină o țară întregită și onorabilă numai în cazul în care ultimele hotare de rezistență, provincia – Franța profundă –, o să accepte și ea înlocuirea, ieșirea din istorie.
Cu ocazia discursului de învestitură al partidului liberal, (((Nicolas Sarkozy ))) (Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, corcitură de jidan și țigan maghiarizat), face o declarație asemănătoare: „Vreau să fiu președintele unei țări (Franța) care a înțeles că creația se află în amestec, în deschidere, în întâlnire, și nu mi-e frică de cuvânt, în metisaj“.
– Și, totuși, el altora le dă povață, dar pe sine nu se-nvață: toate nevestele lui au fost jidance… cam atât cu „amestecul“!
Iudeologiile vehiculate prin intermediul mass media, principalele unelte de control mental, ar vrea să ne facă să credem că nu are nici un rost să ne opunem acestui regim… ca și cum destinul umanității ar fi deja trasat, iar jidanii nu fac decât să călăuzească turma spre abator.
„Nimic și nimeni nu poate opri mișcările populațiilor mizere spre Occidentul bătrân și bogat (…) din această cauză înțelepciunea, rațiunea, de aici înainte constă în a înțelege că trebuie să primim din ce în ce mai mulți emigranți și să le pregătim sosirea“ (Daniel Bensaïd (jidan), Le Nouvel Observateur, 13 octombrie 2005).
Alain Minc (jidan) ține un discurs asemănător: „Imigrația este o perspectivă inevitabilă. Imigrația o să crească, mai bine să ne pregătim și, mai ales, să-i pregătim pe francezi (…) în loc să-i lăsăm să fantazeze asupra unei situații care, în realitate, nu este atât de critică pe cât pare“ (Vengence des Nations, 1990).
Folosind o altă tribună, într-un articol titrat Cele zece comandamente, iudeologul aduce un argument „implacabil“: „Între o Europă în plină decadență demografică și suprapopularea țărilor de la Sudul Mediteranei, fenomenul de revărsare este inevitabil“ (Machine égalitaire, 1987).
În lucrarea intitulată Une envie de politique, iudeologul pedofil Daniel Cohn-Bendit insistă pe necesitatea ca europenii să accepte să-și deschidă larg frontierele. Modelul pe care îl propune de această dată fostul anarhist comunist este America liberală: „Trebuie ca Europa să fie gândită ca o regiune de imigrație, după modelul Statelor Unite. Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem că mișcările imigraționiste vor continua, cauza fiind inegalitățile între țările puternic industrializate și țările din Nordul Africii (…) acest lucru fiind valabil pentru întreaga Europă“.
„Suntem prea speriați…“ În 1982, Albert Memmi (jidan) mințea în cartea sa Le Racisme, 1994: „În Franța, un dispreț timid sau ironic la adresa străinilor, o formă de „eu“ baricadat, o ospitalitate cvasinulă (…) un șovinism în perpetuă renaștere relevă că frica de celălalt se află în continuare în stare latentă“.
– Europa, Europa, atât de rea și, totuși, parcă toți vor în ea.
Declarându-și recunoștința și dragostea față de țara care îl tolerează, iudeologul Bernard Henri-Levy relatează următoarele: „Regionalismele, tradițiile etc. toate sunt numai adăpostiri fricoase, retrageri crispate spre identitățile cele mai sărace“. Să înțelegem din asta că, dincolo de interesul scăzut pe care îl reprezintă sărăcia identităților de pe vechiul continent, mânați de un elan plin de altruism și iubire jidanii se dau de ceasul morții pentru a ne îmbogăți identitatea – bă!, serios acuma, da’ ce oameni extraordinari! Ce noroc pe noi… cât pe ce să trecem prin istorie ca niște sărăcii genetice, o adunătură arhaică de albi neasimilați de negri și de arabi!
– va urma –
Autor: Mihai Șerban
Sursa: IncorectPolitic.com
