Românii din Covasna au candidat: Mihai Tîrnoveanu s-a înscris în cursă

Românii din Covasna au candidat: Mihai Tîrnoveanu s-a înscris în cursă

0 80


Printr-o mobilizare exemplară și bună organizare s-au depus la Biroul Electoral Judetean Covasna „peste 2.000 semnături ale românilor din Covasna, dublul celor necesare!”, a anunțat Mihai Tîrnoveanu, pe pagina sa de Facebook.
„Astazi a fost alături de mine o parte a echipei magnifice formată din 50 de oameni, care s-a implicat direct în campanie. Cinzeci de nuclee tari și 2000 de suflete care au semnat reprezintă legitimarea unei lupte dusă de zece ani încoace de Asociația Calea Neamului pentru afirmarea identității naționale în Arcul Intracarpatic. 2000 de semnături ale românilor din Covasna pentru susținerea candidaturii mele ca independent la alegerile parlamentare înseamnă demolarea totală a întregii propagande autonomiste vehiculată de politica UDMR, site-uri maghiare, având în spate guvernul de la Budapesta. Linia ofensivă străină în acest sens suna așa: românii din Covasna și Harghita sunt extrem de mulțumiți cu administrația UDMR  și vin unii  „extremiști din afară” care inventează probleme, neavând nicio susținere din partea românilor covăsneni.
Linia contraofensivă românească la concret:  2.000 semnături pentru „cel din afară”! 
Pentru o luptă, pentru un ideal, nu pentru o persoană fizică. Absolut toate acțiunile organizate de mine prin Calea Neamului din ultimii 10 ani nu se puteau împlini fără românii din Covasna, dar asta până acum era doar la nivel de perceptie logică și declarativă, nu se putea „măsura” în cifre. Acum se poate și este devastator  pentru UDMR, Ungaria.  
Asta înseamnă unitate românească în acțiune. Asta înseamnă curaj. Înseamnă demnitate. Înseamnă nu un partid, ci unitatea tuturor. Și este certitudine.
Campania pentru 1 Decembrie o voi susține prin fondurile care se vor aduna în contul
RO60BRDE080SV67866720800, titular Mihai Sorin Tîrnoveanu.

Dați-mi „muniție”, știu cum să o folosesc în acțiuni, dați-mi putere să-i pot înfrunta pe cei care sunt împotriva noastră și să afirmăm Libertatea de a fi român!
Nu voi face altceva decât ceea ce am făcut și până acum, este o continuare în duh și faptă a tuturor acțiunilor noastre.
Nu uităm nici Valea Uzului! Împreună cu Frăția Ortodoxă vom fi prezenți la Cimitirul Internațional al Eroilor, pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, cu prilejul Zilei Armatei! 
Rămânem în cultul strămoșilor, luptători, martiri, sfinți ai neamului românesc.
Mergem pe urmele pașilor țăranilor în opinci militare care au făcut România Întreagă la 1918, semnând  mai apoi Tratatul de la Trianon cu nojițele uneia dintre acele opinci, ridicate în turla Parlamentului de la Budapesta, după ce au eliberat Ungaria de bolșevici.
Militarii eroi români merită drept recunoștință un monument omagial în centrul capitalei Ungariei! Dar până atunci, ne vom uni din nou,  de Ziua Națională! 
Așa să ne ajute Dumnezeu!”,
a transmis Tîrnoveanu.

Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.