Bătălia politică între Ciolacu și Ciucă a ajuns în tranșeele pensionarilor militari

Bătălia politică între Ciolacu și Ciucă a ajuns în tranșeele pensionarilor militari

1 44

Măsurile socialiste ale PSD nu contenesc să se reverse asupra bugetarilor și asupra pensionarilor de un anumit rang, adică de un anumit cuantum al pensiei.
Pensionarii cu pensia minimă nu simt nimic din grandomania socialistă a guvernului Ciolacu, dovadă sutele de mii de reclamații, iar cei militari care sperau într-o indexare favorizată de generalul-erou din fruntea coaliției guvernamentale, s-au trezit lăsați pe dinafară de guvernul Ciolacu, în ciuda asigurărilor premierului de echivalență și dreptate pentru toți pensionarii.
Problema este la Parlament, unde social-democrații tergiversează procedurile pentru aducerea legii pensiilor și pentru militari la același ritm de indexare cu acelea ale civililor, constată Gabriel Andronache, liderul de grup al deputaților de la Cameră.
„PSD continuă să blocheze proiectul PNL de modificare a pensiilor militarilor, pensii ce nu au mai fost indexate de ani de zile. Acum – după ce PSD a dat un termen de dezbatere în comisii nejustificat de lung – a mai inventat o nouă procedură, și anume: a blocat proiectul în Biroul Permanent, invocând faptul că ar trebui dat mai întâi un punct de vedere al Guvernului.
Niciodată nu s-a aplicat această procedură, deoarece comisiile puteau începe dezbaterea chiar dacă Guvernul nu transmitea punctul de vedere. 
Considerăm că este un nou mod de a tergiversa dezbaterea și adoptarea acestui proiect, sens în care PNL și Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților îi solicită prim-ministrului ca până mâine să transmită Camerei Deputaților punctul de vedere.
Nu suntem obligați în procedura parlamentară să ținem cont de punctul de vedere al Guvernului, fiind un punct de vedere consultativ! Este evident că PSD blochează proiectul!” afirmă deputatul liberal brașovean pe contul său de socializare.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Pensia ar fi necesară să fie calculată în baza contribuției; adică cât s a strâns la pușculiță?
    Suma rezultată se împarte la 12: și se împarte apoi la numărul anilor de la pensie până la prognoza de viață de exemplu 80 de ani.
    Deci o caraulă dacă iese la pensie la 40 de ani câți bani s au adunat la pușculița se împart la 480 considerând că ar putea trăi în medie 80 de ani.
    Deci s au adunat 960000 RON caraulă o să aibă 2000 RON pe lună.
    Dacă caraulă iese la pensie la 65 de ani se împart 960.000 la 25 cine ies 3200 RON pe lună.
    Având în vedere că cu greu caraulele au acumulat la pușculiță aproape 200000 € băi clar că primesc deja salarii și pensii inadecvate care sufocă poporul.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.