Minciuna, între onoare și respect

Abraham Lincon (fost președinte al S.U .A.), înspre mijlocul secolului al XIX-lea, afirma: „Poți păcăli pe unii oameni tot timpul și pe toți oamenii câteodată, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul”.
Și, ca să revenim în spațiul mioritic, iată ce perora, prin august a.c., Nicolae Ciucă, liderul penelist și președinte al Senatului României: „Românii au de făcut o alegere simplă (la vot, desigur – n.n.): onoare, carieră, integritate, muncă neobosită și serviciu în slujba țării” (Care țară? Numai el știe, căci pentru cea natală ar fi de discutat – n.a. ), pe de o parte, și minciună, impostură și populism, de cealaltă parte” (sursa: Financial Intelligence, 24.08.2024).
Ca, după nici două luni, să afirme tranșant că, în ceea ce-l privește (Doamne apără-ne! – n.a.) nu are onoare și nici respect, declinând repectivele caracteristici morale în sarcina „adversarului” său, Marcel Ciolacu, lider al pesedeului și încă prim-ministru.
Astfel, adăugând la impardonabila sinceritate (ca să nu spunem imbecilitate) o altă trăsătură cu iz peiorativ: minciuna; acea caracteristică, de astă dată, imorală, prin care se denaturează adevărul, având drept scop înșelarea, în mod intenționat, a celorlalți. În cazul de față a poporului român (a celor care i-au fost comandanți și camarazi ai domnului general, îndeosebi) pentru care ambii nu dovedesc nicio considerație. Iar, pentru aceasta se îndestulează cu ceea ce știu ei cel mai bine să facă: escamotarea realității, eschivarea răspunderii și inducerea în eroare a maselor largi, prin promisiuni desuete.
Așa se întâmplă și în cazul militarilor, polițiștilor și celorlate categorii de forțe, în rezervă și în retragere, precum și a pensionarilor contractuali din sistemul național de apărare, siguranță și ordine publică, pe care încearcă să-i amăgească printr-o serie de modalități mârșave, inclusiv în contextul politic al unor alegeri (libere, ce-i drept) la cel mai înalt nivel de reprezentare. Și, în acest scop, prin tertipuri bine șlefuite, încearcă să le abată atenția introducând în lamentabila ecuație caracteristica supremă a integrității morale: onoarea.  
Onoarea, pe care un general, care se străduiește să ne convingă că se află „în slujba țării” (fost șef al Statului Major al Apărării și ministru al Apărării Naționale, comandant al unor structuri, care s-au afirmat în misiuni ale N.A.T.O.), ne asigură că nu a avut-o niciodată.
Păi, cum mai vine asta, oameni buni?! Când este bine știut că, dintotdeauna, onoarea, ca și demnitatea, reprezintă (sau, ar trebui să reprezinte) dimensiunea fundamentală a personalității morale a oricărui militar. O dimensiune aparte, de anvergură, ce incubă un complex de caracteristici de certă valoare: cinste, încredere, loialitate, onestitate, probitate, prestigiu, respect etc.
Dintotdeauna, onoarea a fost de apanajul miltarilor, cunoscut fiind că în conținutul acesteia se regăsesc atributele de bază ale jurământului militar și în aceasta rezidă sacrificiul suprem.
Nu degeaba face parte intrinsecă din modul specific de adresarea al oricărui  militar, în raport cu superiorul ori comandantul său, expresia „Am onoarea să vă salut!”, considerată ca o efigie de stimă, care întărește, atât de minunat, ceea ce toată lumea de bună credință înțelege prin acea asigurare de mare excelență: „Pe cuvântul meu de onoare!” O altă emblemă de suflet curat, o promisiune clară, care, dacă nu este respectată, devine o minciună dintre cele mai oribile.
Să nu uităm niciodată și faptul că:„Enblema de Onoare a Armatei României” reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare” (site-ul Statului Major al Apărării). Și, fiecare structură militară de vârf se mândrește cu asemenea însemne, pe care la conferă acelora care se disting prin fapte de armă excepționale. În contrast, orice faptă, care afectează onoarea militară fiind sancționată cu intransigență, sens în care, la tuturor nivelul unităților militare (unde efectivul existent este de minim 30 de cadre), precum și la nivelul aparatului central al M.Ap.N., se constituie Consilii de onoare, organisme abilitate să judece cauze reprobabile (cu excepția infracțiunilor), în care sunt implicate cadre militare. Scopul prezumându-se cu ușurință: apărarea onoarei militare.
Față de cele menționate, ar fi superfluu să ne mai întrebăm pe ce teatru de război „în slujba țării” și-o fi pierdut Nicolae Ciucă onoarea (dacă o fi avut-o vreodată, ceea ce, sincer, refuzăm să credem).
Păi, cum să ai încredere în asemenea indivizi, când este vorba de aspectele reale ale apărării României?
Cu atât mai mult, când vine vorba de asigurarea, cu onoare, a drepturilor îndreptățite ale militarilor activi, în rezervă și în retragere (ca și a personalului contractual) la nivelul partenerilor NATO (care nu schițează niciun gest în favoarea „aliaților” lor).
Atunci, când profesorul universitar Mihai Maci a scris un articol despre „Onoarea armatei române” (Contributors, 13 aprilie 2022), m-a durut modul în care s-au preluat și amplificat afirmațiile Florinei Șercan în referire la lucrarea de doctorat a generalului Nicolae Ciucă, față de care și astăzi am rețineri.
Dar, ce mi-a fost dat să văd și să aud într-o emisiunea televizată, în care se etala candidantul la Președinție, Nicolae Ciucă, a depășit orice așteptare. Încă nu-mi revin și încerc să-i găsesc un rost și, în pofida oricărei aparențe, refuz să cred că un general al armatei române se detașează cu atâta ușurință de nobilele sentimente de onoare și de respect. Probabil, așa ceva nu le este la îndemână decât politicienilor (unora dintre ei), ca să încerc să mai atenuez, cumva, monumentala gafă. Da, o simplă gafă, ca să nu-i dăm o altfel de conotație.
În ceea ce privește transferul unor asemenea capacități morale în sarcina unei alte persoane, este imposibil de descifrat, pentru că:  onoarea, ori o ai, ori nu o ai. Nu există cale de mijloc. Iar, pe cale de consecință, respectul, pe care aceasta îl presupune, întotdeauna se câștigă. Prin ce? Prin onoare, în primul rând. De urmare, în cauză, nu există nicio dilemă, ci două alternative, atât de simple: ori cineva nu înțelege sensul real al noțiunii (ceea ce, în cazul de față, este greu de acceptat); ori suntem în fața unei nemaipomenite minciuni (cel mai plauzibil).
Pentru că, dacă este vorba de onoare din partea unui politician, care astfel își tergiversează promisiunile, avem de a face nu cu o simplă neglijență, ci cu un conglomerat de minciuni.
Ori, Marcel Ciolacu și adepții săi, în neputința sau în nepăsarea lor față de sistemul de apărare, siguranță națională și ordine publică, din mai toate punctele de vedere, nu au pic de onoare. Păi, cum altcumva, din moment ce, alternează cu atâta ușurință: într-o zi, dau vina pe peneliști pentru (chipurile) precaritatea proiectului, în alta se arată dispuși să semneze, ca ulterior să se dezică, intervenind cu fel de fel de motivații.
Mai exact, cu minciuni, știut fiind că onoarea niciodată nu va fi compatibilă cu neadevărul. Sau, poate că nu știu eu!
Mă feresc să accept, că – așa cum se insinuează, de către unii – ne-am afla în față unui analfabetism funcțional, dar duplicitatea aceasta și trimiterile înspre alții, îmi dă serios de gândit.
Până la clarificare însă, cred că avea dreptate generalul (r) Eugen Bădălan – la ale cărui cursuri, ambii am fost studenți – când, într-o altă emisiune televizată, spunea că generalul Nicolae Ciucă: „Are o bună pregătire militară, mai puțin cea de război, pentru că el a practicat și s-a exersat numai pe perioada când armata României a îndeplinit în teatrele de operații misiuni, altele decât războiul, și s-a antrenat pentru a face față acestor misiuni.
Deci, din punct de vedere militar, al misiunilor altele decât războiul, este un tip bine pregătit […]. Ca să-l caracterizez foarte scurt, am să spun următorul lucru: Ion Ciucă, când știe ce face, face foarte bine. În politică, el nu știe ce face (parcă cineva mi-a luat o piatră de pe inimă – n.a.). Și, cu asta, cred că am spus tot […]”.
Într-o declarație, pe care a făcut-o pe când era șeful Statului Major al Apărării a declarat categoric că după ce își termină mandatul nu va face politică, adică niciodată.
Rezultatul este la îndemâna tuturor, iar dacă nici asta nu este minciună, atunci chiar trebuie să intervenim pe lângă lingviști pentru schimbarea semnificației noțiunii de adevăr (la care, obligatoriu, să invite și o comisie parlamentară).
În concluzie, oricine minte (cu atât mai mult un fost militar de carieră) nu poate avea onoare și nu dovedește respect nici măcar față de propria persoană. Iată, de ce suntem atât de îngrijorați când trebuie să acceptăm că singura dată când protagonistul nostru a fost cinstit era, atunci, în acea emisiune, manevrată atât de subtil de către un jurnalist destul de abil în manipulare.
Și, ca tacâmul juridic să fie complet, „colac peste pupăză” (arhicunoscuta zicală populară), se aducem în „sprijin” aberantul aviz (consultativ) al Consiliului Legislativ care, culmea, constată că, în cazul respectării dispozițiilor constituționale și ale fostei legii din 1995 (încălcată flagrant prin vreo trei ordonanțe de urgență), s-ar produce (chipurile) discriminări față de celelalte categorii sociale, uitând voit, că (de astă dată, în contrast cu orice alte dispoziții), pentru magistrații de la toate nivelurile, de pildă, nu s-a reținut vreun asemenea aspect.
Nu că am avea ceva împotriva acestei elite, care, sigur, își merită din plin o atare prețuire pecuniară a strădaniei profesionale (să sperăm că nu și a obedienței, căci unii dintre aceștia nu sunt tocmai nepărtinitori în relația dintre statul nerecunoscător și militarii îndreptățiți la asemenea reparații tergiversate în timp).

Revenind la Marcel Ciolacu, fără să-i punem, în vreun fel, la îndoială buna intenție, căutăm să-i înțelegem nehotărârea, exprimată oarecum voalat, cu riscul de a degenera în minciună. Dar, cum nu suntem atât de ignoranți încât să nu pricepem îndârjirea celor de la ministerul, condus tot de un pesedist, care – în pofida realității – în mod clar, nu vor să diminueze din angajamentele asumate pentru achiziționarea unor armamente, muniții și tehnici străine (chiar dacă și la second hand) pentru care plătesc prețuri exorbitante (măcar de s-ar investi în dezvoltarea producției naționale în domeniu, ceea ce nu este cazul). Ori, pentru asemenea disimulare și, până la urmă, înșelăciune față de așteptările militarilor în rezervă și în retragere, categoric, pe lângă atâția alții predecesori, este și premierul României, ca și întreaga coaliție.
Așadar, în ecuația (căci de relație nu poate fi vorba) „Onoare-Respect și Minciună”, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să puneți pe fiecare dintre politicienii care încearcă să manevreze masa tăcută și până acum respectuoasă a onorabililor militari, polițiști și din celelalte categorii asemenea, prin promisiuni (în ultima vreme, chiar prin dezinformări în mass-media obedientă și încercări parșive de dezbinare între masa pensionarilor loviți de aceeași crasă bătaie de joc).
Domnule prim-ministru, dacă sunteți într-adevăr corect și sincer intenționat nu aveți de făcut un gest legislativ atât de simplu: anulați, tot printr-o ordonanță de urgență, cele trei ordonanțe, care încalcă flagrant Legea din 1995 și totul va intra în normal. Mă tem însă că nu o veți face, iar motivele (jignitoare pentru pensionarii din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), credeți-ne, vă aparțin în totalitate. Și dumneavoastră și tuturor acelor partide, care vă secondează, chiar dacă prin nepronunțare.
Mulțumim, și pe această cale încercărilor distinșilor parlamentari – în frunte cu domnul senator Virgil Guran – care au încercat să deblocheze nedreapta situație intervenind, corect, cu o propunere legislativă, care a fost sfidată tocmai de cei despre care, încă se spune, că le sunt parteneri de guvernare.
Mulțumim și eminentei jurnaliste Anca Alexandrescu, o mare Doamnă, în adevăratul sens al cuvântului, care laolaltă cu susținerea tuturor celor năpăstuiți și îndreptățiți la reconsiderare, înțelege exact și, prin emisiuni de înaltă calitate, sprijină asiduu demersul corect al pensionarilor militari, polițiștilor și celorlalte categorii asemenea

Oameni buni, minciuna, dacă nu va fi eradicată, va duce, mai devreme sau mai târziu, la prăvălirea întregului sistem social-economic și la aruncare țării în capcana celor care, din umbră, atâta așteaptă (după opinia experților,se pare că s-au făcut deja pași serioși, în acest scop antinațional). Pentru că, indiferent de oricare alt considerent, unii dintre politicienii noștri, dependenți de propriul interes și obedienți străinătății, au ajuns să se mintă până și pe ei înșiși.
Ar fi foarte multe de spus, căci „oful național” are dimensiuni incomensurabile.
În privința militarilor însă, dincolo de orice grilă, care, trunchiat, circulă în spațiul virtual, reamintim că nu cuantumul pensiei „nesimțite” reprezintă prioritarul pensionarilor, ci nedreptatea făcută, nerespectarea de ani de zile de către statul român a obligațiilor sale contractuale și, prin aceasta, înjosirea onoarei și a demnității militare. Iată de ce, suntem nevoiți să readucem în atenția generală avertismentul unuia dintre cei mai mari strategi militari ai lumii, Napoleon Bonaparte, care spunea așa: „Poporul care nu vrea să-și hrăneasca armata proprie va fi nevoit să hrăneasca o armată străină”.
Cât despre soluționarea urgentă a gravelor probleme ale tuturor pensionarilor (deopotrivă, militari și personal contractual) din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, deșarte speranțe: lamentări, promisiuni, asigurări, tergiversări etc.
Astăzi însă, noi, cei care am fost crescuți și educați în spiritul onoarei și al respectului necondiționat față de patrie și față de poporul român, nu mai vrem să mai credem în minciuni. Tocmai de aceea, cu sinceră intenție, le reținem atenția guvernanților și tuturor politicienilor, asupra ceea ce (cu peste două secole în urmă) ne spunea Abraham Lincon, în cugetarea cu care ne-am început articolul: „nu poți păcăli toți oamenii, tot timpul!”
„Doamne ocrotește-i pe români!”.

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us