„Băieții deștepți” din energie reușesc să blocheze legea prin care Prosumatorii ar...

„Băieții deștepți” din energie reușesc să blocheze legea prin care Prosumatorii ar putea să fie decontați lunar pentru energia livrată

2 103

În bătaie de joc s-a ajuns ca în legislația actuală să fie prinsă prevederea prin care prosumatorii să fie plătiți pentru energia pe care o livrează în rețea la 24 de luni de la emiterea facturilor. Aceasta pentru a-și putea compensa cantitativ energia consumată cu cea livrată și, la finele celor doi ani, să se facă un decont final. Ca lucrurile să fie și mai complicate, la fel ca orice consumator, aproape jumătate dintre prosumatori nu sunt facturați la timp și astfel se prelungește și mai mult perioada în care primesc bani pentru surplusul de energie.
Ca și consumatori, aceștia trebuie să plătească lunar facturile către furnizor, pentru că altfel li se taie curentul. S-a ajuns astfel la situații în care prosumatorii au în contul furnizorilor mii de lei, dar în același timp riscă să fie deconectați dacă nu-și plătesc factura de consumator, chiar dacă este vorba de același furnizor.
Pentru deblocarea situației era necesară o lege care să permită prosumatorilor să fie plătiți lunar pentru energia livrată în rețea. Această lege după ce a trecut de Senat a fost blocată din luna aprilie la Comisia de industrii din Camera Deputaților. Nu avem informații, dar blocajul este evident orchestrat de „băieții deștepți” care acum vad în Prosumatorii niște concurenți care îi va obliga să scoată în piață o energie la prețuri mai mici.

Președintele Comisiei, Șandor Bende, a precizat, pentru HotNews.ro, că nu știe când va pune pe ordinea de zi acest proiect, întrucât este nevoie de dezbateri cu toți participanții la piață pentru un amendament care prevede penalități pentru furnizorii care întârzie facturarea. În schimb, prosumatorii primesc preavize de la furnizori că li se taie curentul dacă nu plătesc lunar factura de consumatori. Legea prosumatorilor stă blocată de șapte luni la Camera Deputaților.
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România, care numără peste160.000de membri, spune că nu există nicio explicație logică pentru blocajul de șapte luni al acestei legi.

În Camera Deputaților sunt reflectate blocajele, cat se poate de evident.
Vom propune proiectul pe ordinea de zi a Camerei Deputaților sub rezerva depunerii raportului deoarece considerăm necesar ca prosumatorii să fie sprijiniți prin măsurile conținute în forma adoptată de Senat. Solicităm tuturor grupurilor parlamentare să susțină cererea noastră de procedură!”, a precizat brașoveanul Gabriel Andronache, șeful deputaților liberali, într-o postare pe Facebook.
Trebuie să adaugăm că la inițiativa Asociației Prosumatorilor, PNL a depus și un amendament prin care furnizorii care nu facturează la timp energia livrată în rețea de prosumatori vor plăti penalități de 0,2% pe zi din valoarea facturii.

Dacă liberalul ar da drumul la Proiect, președintele Comisiei, Șandor Bende Bende, are condiționări – „Voi pune proiectul de lege pe ordinea de zi când va ajunge la o formă acceptată de toată lumea”.
Iată ce declară Șandor Bende, omul din spatele blocajului, contactat de HotNews.ro: „Este un Plx (proiect de lege – n.r.) pe care domnul Pîrșan (președintele Asociației Prosumatorilor – n.r.) îl vrea acum, dar nu merge chiar așa.
Sunt divergențe și trebuie să stau la masă și cu producătorii, și cu furnizorii. A depus niște amendamente domnul Pîrșan acolo și nu știu dacă este chiar în regulă să plătească cineva penalități pentru nu știu ce, pentru niște facturi pe care nu le emite. Și cine spune care este cantitatea și valoarea pentru care se plătește penalitatea, dacă facturile nu se emit.

Deci sunt niște chestii pe care le-a complicat. Dacă nu depuneau amendamente rămânea așa cum a venit de la Senat și era mai simplu”.
Bende, nu știe când va pune acest proiect pe ordinea de zi, dar a cerut un punct de vedere la Ministerul Energiei și la ANRE cu privire la acest amendament. Adică a făcut totul ca legea să nu iasă în actuale legislație.
Ce se petrece cu această lege confirmă faptul că „băieții deștepți” din energie sunt mai puternici decât Parlamentul.

Vlad T.

COMENTARII

  1. […] Pentru deblocarea situației era necesară o lege care să permită prosumatorilor să fie plătiți lunar pentru energia livrată în rețea. Această lege după ce a trecut de Senat a fost blocată din luna aprilie la Comisia de industrii din Camera Deputaților. Nu avem informații, dar blocajul este evident orchestrat de „băieții deștepți” care acum vad în Prosumatorii niște concurenți care îi va obliga să scoată în piață o energie la prețuri mai mici.Deci preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George – Sergiu Niculescu, un liberal care vine din zona „băieților deștepți” din energie una spune și alta face. Ar trebuie să explice de ce cu o majoritate confortabilă în parlament(PNL+PSD) ține legea nefinalizată (legea a trecut de Senat) din primăvară, blocând astfel intrarea într-o zonă de normalitate aprosumatorilor.Pentru mai multe detalii aici: „Băieții deștepți” din energie reușesc să blocheze legea prin care Prosumatorii ar putea s…. […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.