Politica e curvă!

Politica e curvă!

1 54

Nu l-am cunoscut niciodată pe bunicul meu… Nici măcar tatăl meu nu l-a cunoscut prea bine. A murit pe când tatăl meu era doar un băiețel de șase ani. Însă unul dintre lucrurile pe care bunică-meu le repeta obsesiv odraslelor sale era: „Măi copii, în viață puteți să faceți orice vreți voi… dar niciodată să fiți curve! Iar politica este cea mai mare curvă!”. Pentru bunică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, o „curvă” era un om fără caracter, dispus să facă orice pentru a obține ceva… întocmai precum curva se culcă cu oricine pentru a obține bani. Înainte de a muri, și-a avertizat copii să nu intre niciodată în politică, pentru absolut niciun motiv, fie acesta un ideal sau un avantaj material. Pentru că, odată intrat, vei deveni o „curvă” înainte să-ți dai seama.
Acum, după ce am făcut aceasta introducere, cred că vă dați seama de ce eu nu abordez aproape niciodată subiecte politice. Dacă te bagi în mocirla porcilor, inevitabil vei deveni la fel de murdar ca ei.
Însă ocazional, îmi place să stau pe margine și să observ bătălia mizerabilă dintre curvele politice.
Bun… să trecem la lucruri concrete. Mai țineți voi minte atunci când Corneliu Vadim Tudor a câștigat alegerile prezidențiale, dar i-au fost furate voturile? Tipului ăsta i se spunea Nebunul… pentru temperamentul său impulsiv și pentru lipsa de menajamente cu care își exprima ideile. Dar a fost votat masiv! Pentru că românii se săturaseră de curvele politice.
Acum, între noi fie spus, nici Vadim nu era un înger. Nu poți fi în politică fără să ai os de curvă. Însă Vadim era o curvă greu de controlat… așa că a fost tras pe linie moartă. I s-au furat voturile și au fost transferate unei curve mai docile: Ion Iliescu.
Ei bine, ca să nu se mai repete fenomenul acesta și la alegerile acestea, Diana Șoșoacă a fost trasă pe linie moartă înainte de alegerile propriu-zise. Pur și simplu, i s-a refuzat candidatura la prezidențiale!
Cu aproape 24 de ani în urmă, Vadim a fost furat… Pe față! Toată lumea știa că el a câștigat de fapt alegerile.
Și atunci… oricine avea 2 neuroni funcționali, a putut observa că politica este controlată de niște forțe ascunse… și că votul este doar un teatru.
Ca să nu se mai întâmple și acum la fel, iar oile să realizeze că e ceva putred la mijloc, Diana Șoșoacă a fost eliminată preventiv din cursa prezidențială. Poporul… deziluzionat, ca de obicei – aceasta este soarta poporului: să fie mereu deziluzionat – ar fi votat-o masiv pe Diana Șoșoacă… așa cum l-au votat masiv și pe Corneliu Vadim Tudor cu 24 de ani în urmă!
Iar Diana este greu de controlat… exact precum era și Vadim! V-ați prins acum de ce a fost eliminată? E o bătălie murdară între curvele politice… în care, curvele cele mai docile primesc funcții.
Curvele precum Ciolacu și Ciucă prezintă garanții. Ăștia sunt suficient de corupți ca să poată fi șantajați și suficient de imbecili ca să facă orice li se ordonă.
Avea dreptate bunică-meu, Dumnezeu să-l ierte… politica e cea mai mare curvă!

Autor: Artin Side
Sursa: facebook.com

COMENTARII

  1. Da ce vrei sa fie bai nene ? Curva a fost odata.
    Acu ie ESCORTA ca ie mai scumpa si ne costa mult. Da ie si mai faina.
    Pacat ca nam bani so chiem pa la mine !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.