Cine cade între scaune la prezidențiale?
Într-o postare foarte reușită, sociologul Mirel Palada, care cu excepția ultimelor alegeri europarlamentare și locale, a dat cele mai bune rezultate în edițiile anterioare, susține că Mircea Geoană cade la alegerile prezidențiale între scaune. Și cred că prognoza e corectă. În același registru însă, se mai pregătesc și alți candidați să facă aceeași acrobație nefericită. Cine sunt, rând pe rând, aceștia?
Sociologul Mirel Palada, utilizând logica formală dar și experiența politică a ultimelor alegeri, crede că Mircea Geoană va împărtăși soarta doctorului Oprescu, care s-a lansat curajos în competiție dar a sfârșit cu un scor mediocru, în ciuda faptului că reușise performanța de a câștiga Capitala. Motivulul, susține Palada, și îi dau pe deplin dreptate, este că doctorul Oprescu nu a fost adoptat de PSD, nu a avut la dispoziție infrastructura unui partid și ca atare a fost lipsit de instrumentele de a câștiga.
Tot indiferent de calitățile sale, pe care observ că mulți se înghesuie să le conteste, ba îi mai pun și bube în cap, pe drept sau pe nedrept, Mircea Geoană, așa cum afirm de mai multă vreme, nu poate obține un succes în aceste alegeri pentru că în România cel puțin, nu a venit vremea independenților. Sau, mă rog, a acelor persoane care neavând niciun partid în spate, afirmă că sunt independente.
Dacă Mircea Geoană cade, așa cum mă aștept și eu, între scaune, ce se va întâmpla cu ceilalți candidați minori, care sunt de două categorii, unii cu partid, alții fără de partid.
Luând-o de jos în sus și fără a mai pierde timpul de-ai enumera, observăm cum în toate estimările care se fac, fie ale unor așa-zise institute sociologice, interesate sau nu, fie ale unor analiști, din cursă sunt scoși anticipat 11 din cei 14 candidați. Și în continuare se mai discută la modul serios doar despre Ciolacu, Ciucă și Simion. Voi face și eu acest lucru, dar nu înainte de a deschide o paranteză.
Paranteza o vizează pe Elena Lasconi. Aceasta are în spate un partid. Uniunea Salvați România. Un partid mic, făcut ferfeniță, sfâșiat între principiile enunțate și principiile respectate, cum este cel „fără penali în funcții publice”, și reprezentat de un candidat lipsit de o cultură adecvată în materie politică și care deseori nu știe ce vorbește. Lasconi cade între scaune, umilită fiind de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care disperat la rândul său, îi cere cu o voce plângăcioasă să-și tranzacționeze voturile în favoarea lui, abandonând cursa. Și asta chiar în timp ce acuză PSD și AUR de intenția unor tranzacții electorale.
Sunt două gafe monumentale, pe lângă solicitarea făcută Elenei Lasconi, care îl depunctează grav pe Nicolae Ciucă și care pot avea efectul de a-l elimina din cursa prezidențială înainte de finală. Despre ambele am mai scris. L-a acuzat în mod iresponsabil pe premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, că ar fi un instrument al Kremlinului.
Că ar fi, deci, un trădător de țară. Cine? Fostul și actualul său partener din coaliție? Iar nefericitul general cu patru stele a fost, este și va fi incapabil să prezinte vreo dovadă.
A doua gafă colosală este acuzația pe care a lansat-o, cum că PSD și AUR au încheiat o înțelegere netransparentă pentru a colabora în alegeri, tranzacționând voturi în favoarea lui George Simion, în scopul de a-l scoate pe el, pe bietul general, din cursă.
Este un nou semn impardonabil de slăbiciune pentru un om politic care, în această perioadă, are misiunea de a-și arăta mușchii, înfățișându-se opiniei publice drept un competitor puternic. Pe de altă parte, din nou, generalul cu patru Stele Nicolae Ciucă nu este capabil să prezinte nicio dovadă. În timp ce, din cealaltă direcție, asistăm la declarații cât se poate de ferme, atât ale lui Simion cât și ale lui Ciucă, cum că nu au nici cea mai mică intenție de a colabora acum și de a guverna împreună în viitor.
În ceea ce privește guvernarea din viitor, am unele rezerve pentru că totuși cetățeanul e rege într-un stat republican și totul depinde de modul în care acesta votează, turmentat sau neturmentat.
Dar să acuzi de toate relele „Ciuma Roșie”, atâta timp cât ai guvernat alături de ea două mandate și încă mai guvernezi, mi se pare ceva de noaptea minții.
Cum poate justifica logic Ciucă și staff-ul său din PNL faptul că rămân la cașcaval, la măcelărie, atât la Palatul Victoria cât și în administrațiile publice locale, strâns îmbrățișați cu „Ciuma Roșie”.
Și colac peste pupăză, în ultimele zile aflăm că a fost dezlănțuit un adevărat război rece de către PSD împotriva AUR, pe care îl acuză la BEC, la AEP și la Poliția Capitalei că încalcă grav legea electorală în detrimentul partidului condus până una alta fără prea multe greșeli de Marcel Ciolacu.
Continui să cred că până una alta, în cursă, rămân cu șanse foarte mari doar doi competitori, care au în spate și cele mai importante partide. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cu precizarea că dacă acesta din urmă continuă să se dea pe tobogan, își va turti chipiul și își va rupe gâtul. Și nu numai el.
Infrastructura de care dispune în prezent PNL, după ce a fost ajutat de PSD la locale și europarlamentare, obligă acest partid la cel puțin un scor de 30% în ambele runde de alegeri.
Dacă acest scor nu este atins, întreg staff-ul PNL trebuie să demisioneze și s-o ia la sănătoasa. Și nici Klaus Iohannis nu va mai putea emite vreo pretenție de vreme ce se știe că el s-a aflat în spatele tuturor acestor prostii.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corect-news.ro