Volei : echipele Brașovului, o victorie dar și o înfrângere, în deplasare
Corona Brașov a urcat pe primul loc în Divizia A1 de volei masculin, după ce s-a impus miercuri pe terenul celor de la Rapid București, cu scorul de 3-0 (foto). Elevii lui Laurențiu Lică și Bogdan Preda au dominat partida și s-au impus clar, cu 25-14, 25-22, 25-20. În startul sezonului Corona a pierdut Supercupa României chiar în fața celor de la Rapid București, astfel încât acum și-au luat revanșa. Andrey Melnikov a fost principalul realizator al brașovenilor in acest joc, cu 15 puncte, 3 ași, 2 blocaje. Ștefan Lupu a contribuit cu 11 puncte, 6 din blocaje, iar James Graham a adus 10 puncte. Cu 12 puncte adunate în patru partide, punctaj maxim, brașovenii conduc în competiția internă, iar în weekend vor evolua pe teren propriu contra formației de pe locul secund, SCM Craiova. Partida va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie de la ora 19.30.
În schimb, fetele de la Corona Brașov au pierdut, ce-i drept la Blaj, pe terenul unei echipe europene :0-3 (17, 25, 19). În setul doi, Corona a avut trei mingi de set la 24-21, dar Blajul a întors incredibil și a câștigat în prelungiri. Aleksandra Milanova a fost principala realizatoare pentru Corona Brașov, cu 13 puncte. Elevele lui Ciprian Dârnescu au coborât pe locul 5 în clasament, având 9 puncte, iar pe 2 noiembrie de la ora 17.00 vor evolua contra celor de la CSM București în Sala Sporturilor din Brașov.
D.D.