Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale (9) – Eseu
O marotă care circulă la nivelul opiniei publice este ideea că între regele Mihai și prim-ministrul Petru Groza ar fi fost doar adversități ireconciliabile, iar fostul rege ar fi fost o victimă a lui Petru Groza și a comuniștilor. De asemenea, s-a acreditat ideea falsă că regele Mihai a fost alungat într-un mod nedemn și brutal.
Înțelegerile dintre marile puteri învingătoare în Al Doilea Război Mondial, de la Teheran, Yalta și Potsdam au condus la arondarea estului Europei și a unei părți din centrul continentului la U.R.S.S.
Ocuparea militară a fost urmată de impunerea regimului iudeo-boșevic, în cadrul căruia casele regale erau inamici ireconciliabili. Din acest punct de vedere, pentru câțiva ani, România a fost o excepție.
În urma arestării mareșalului Ion Antonescu, de către un grup de conspiratori conduși de regele Mihai și a capitulării necondiționate a României, ca urmare a blocării punerii în aplicare a condițiilor de armistițiu negociate de Ion Antonescu cu sovieticii, condiții acceptabile pentru România, care fusese înfrântă și se afla într-o situație foarte grea, regele Mihai a devenit brusc un favorit de primă mărime al generalisimului Iosif Vissarionovici Stalin.
Stalin l-a decorat pe rege cu cel mai înalt ordin al U.R.S.S., Орден „Победа” (Ordinul „Victoria”), cea mai înaltă decorație militară sovietică. Ea a fost acordată doar la 20 de generali sovietici și la cinci conducători străini aliați ai URSS, unul fiind regele Mihai.
Dintre cei 20 de generali sovietici, cea acordată în 1978 mareșalului Leonid Ilici Brejnev a fost retrasă în 1989, pentru că fusese acordată fără îndeplinirea tuturor condițiilor stabilite inițial.
Regele Mihai a primit împreună cu Ordinul „Victoria” și alte cadouri foarte valoroase de la Stalin. Lui Stalin i s-a spus că hobby-urile lui Mihai sunt aviația și autoturismele. Stalin i-a dăruit două avioane Antonov noi și două autoturisme americane, primite cadou de sovietici din S.U.A.
În acel moment, regele Mihai a devenit o personalitate extrem de respectată și de temută, de întreaga clasă politică românească și de generalii sovietici din România.
Menținerea sa ca suveran al României era singura situație de acest fel din rândul statelor care fuseseră aliatele Germaniei. Mihai era favoritul lui Stalin! Era cea mai înaltă poziție în care se putea găsi cineva din sfera de influență a U.R.S.S.
La toate protocoalele Armatei Roșii de ocupație a României și ale Ambasadei U.R.S.S. la București, regele era invitat și participa, îmbrăcat în uniforma lui de mareșal. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej îl respectau.
Desigur, sunt cunoscute și divergențele lor pe teme politice, care au fost mult mediatizate după 1990, dar care nu au afectat foarte grav raporturile lor.
Divergențele proveneau din faptul că Petru Groza și Gheorghiu-Dej aveau de implementat o agendă impusă de ocupant, iar regele dorea să mențină cadrul regimului politic interbelic. Petru Groza și Dej priveau spre viitor, iar regele spre trecut…
Dar, dincolo de aceste divergențe, exista numitorul comun al relațiilor lor: ambele părți erau agreate și susținute de Stalin și trebuiau să execute ordinele subordonaților acestuia.
Cum spuneam anterior, în ciuda incompatibilităţii în concepţii politice şi a unor încordări dintre ei, raporturile dintre rege şi dr. Petru Groza au rămas în limite care permiteau colaborarea, chiar apropiată, după cum dovedesc documentele timpului. Acest fapt a fost valabil până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947.
În 22 decembrie 1947, a avut loc o discuţie între Petru Groza şi rege, legată de vizita monarhului în Marea Britanie. Mihai i-a vorbit prim-ministrului său despre noua sa legătură cu prinţesa Ana de Bourbon Parma, legătură apărută în timpul șederii regelui în Marea Britanie şi i-a cerut sprijin lui Groza pentru a se căsători cu ea.
Conform Regulamentului Casei Regale de România, căsătoriile regilor și prinților moștenitori se aprobau de către prim-ministrul României. În cadrul discuției, regele Mihai a arătat că prinţesa are „origine sănătoasă”, că este săracă, că a luptat în rezistenţa franceză, că fraţii ei lucrează ca să-și asigure existența.
Regele Mihai dorea să se alinieze viziunii bolșevice. Regele i-a destăinuit lui Petru Groza că regina-mamă Elena avea ambiţii mai mari și dorea altă soție pentru Mihai.
Regele l-a rugat pe Petru Groza să o convingă să-şi dea acordul pentru căsătoria cu Ana de Bourbon-Parma.
Petru Groza a replicat că: „…funcţia M.V. obligă guvernul la amestec. Este un cerc vicios. Monarhia este trecătoare. Eu sunt republican. V-am respectat tinereţea; niciodată cu fruntea încreţită…”.
Regele a răspuns: „Sunt mulţumit”.
Petru Groza: „Monarhia este trecătoare. Nu ştiu ce va fi mâine. Dar am ambiţia s-o facem amândoi zâmbind. Stai cetăţean al României, ai castel, casă. Dar o rezervă: totdeauna să fiţi sincer faţă de mine, niciodată a treia persoană”.
Regele: „Eu răspund. Nu ţin la treaba asta. Tata mi-a vorbit prin telegraf, mi-a cerut să am grijă de cei ce m-au susţinut. Atitudinea regimului de la Belgrad faţă de regele sârb: vai şi amar. Eu să trăiesc în hoteluri nu vreau. Eu sunt rege, dar nu-ţi ascund: nu ţin la asta şi când e nevoie spune. Dar fii alături de mine cu fata”.
Petru Groza: „Dar şi M.V. alături de mine: proiecte, legi, măsuri”.
Regele: „Da, totdeauna”.
Petru Groza: „Am proiecte. Armata are nevoie de stăpân. Ca şi la reforma agrară a fost opoziţie”.
Regele: „Eu sunt gata, te ajut”.
Petru Groza: „Propun ministru de Război pe Bodnăraş”.
Regele: „Da, de ce nu. Just, eu am avut rezerve, chiar multe rezerve, dar am învăţat. Ştii, la reforma agrară am consimţit. Vrei binele meu ca om şi nu vreau să ajung în Egipt (era o Aluzie la regele Italiei care, după alungarea de pe tron, a murit în mizerie, într-un hotel de ultima categorie, din Cairo n.a.). Faţă de Bodnăraş nici o rezervă, îl cunosc, este energic”.
Petru Groza: „Uite, la Finanţe cu Luca: nu a luat nici un ban de la Banca Naţională a României. La Economia Naţională este Gheorghiu-Dej, cu rezultate bune”.
Regele: „Rareori am văzut în viaţă aşa un om”.
Petru Groza: „Azi e ordine; leul are putere comparativ cu dolarul, care a luat-o la vale. Speculanţii fug. Aşa va fi şi la Război cu Bodnăraş”.
Regele: „De acord”.
Petru Groza: „Bodnăraş va cere audienţa, apoi eu voi prezenta decretul de numire”.
Regele: „Acum, eu m-am deschis. Nu înţeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poţi opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau să trăiesc ca om. N-am avut copilărie şi tinereţe, şi mama va trebui să înţeleagă. Dar nu spune la nimeni. Rămâne între noi şi mergem înainte. Eu mă voi conforma sfaturilor dumitale. Dar rămâne între noi…”.
Petru Groza: „Monarhia este trecătoare. Trebuie preocupare cum o lichidăm”.
Regele: „Nu mă părăsi. Fii alături de mine. Să ne acordăm ajutor reciproc. Am făcut declaraţie, mi-e dragă Ana. De acord cu Dej şi Bodnăraş. Ce viaţă am avut, mereu maltratat, cu politice. Ea a luptat în rezistenţă, fratele ei este pilot, toţi oamenii din familia ei câştigă pâinea, ea este harnică, săracă, muncitoare, va primi ajutor şi de la mama”.
Documentul, publicat inițial de istoricul Ioan Scurtu, este foarte important. El aruncă lumină asupra raporturilor dintre Regele Mihai I şi Petru Groza şi face dovada faptului că prim-ministrul i-a sugerat în mod repetat, în cursul discuţiei, că monarhia este trecătoare şi nu mai are viitor.
Este de observat că regele nu a fost surprins, ci, din contră, a declarat că nu se opune lucrurilor cărora nu te poţi opune şi că vede ce este în jurul său. În acel moment istoric, regele nu avea puterea psihică să se lupte cu propriul destin.
În plus, era preocupat de viaţa lui personală, după o copilărie şi tinereţe în care a avut şi de suferit, mai ales din punct de vedere sufletesc.
Desigur, nu surprinde nici acordul său cu numirea ca ministru de Război a lui Emil Bodnăraș, unul din partenerii regelui la arestarea lui Antonescu, despre care regele știa că fusese agent al S.S.I..
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 este cunoscută în toate aspectele ei esenţiale, chiar în detaliu.
Pe 29 decembrie 1947, Ministerul de Interne şi cel de Război au luat măsuri speciale de pază a unor obiective şi persoane importante.
Întâlnirea dintre rege, dr. Petru Groza şi Gheorghiu-Dej a fost stabilită telefonic.
Actul de abdicare a regelui fusese întocmit de juristul Grigore Geamănu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne.
După unele modificări, s-a convenit asupra următorului text: „În faţa dezvoltării ţării noastre sub raport politic, economic şi social în sensul democraţiei populare, situația se caracterizează printr-un şir de schimbări. Schimbările survenite de la 23 august 1944 în viaţa statului român, pe plan politic, economic şi social, ca urmare a afirmării tot mai accentuate în viaţa statului a forţelor politice reprezentante ale intereselor maselor largi populare, muncitori, ţărani, intelectuali, au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite în actul fundamental, Constituţia ţării, ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare, cu atât mai mult cu cât România se dezvoltă spre formele de viaţă reprezentate de statul democraţiei populare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce îmi revine, consider că instituţia monarhiei nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce-l fac în interesul poporului român abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României”.
Textul a fost comprimat şi, la sfârşit, s-a mai adăugat propoziţia. „Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat.”
Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej au ajuns la Palatul Elisabeta pe la ora 13. Convorbirea lor cu regele şi regina-mamă a fost înregistrată. Petru Groza a început discuţia: „Ei bine Maiestate, a sosit timpul să aranjăm o despărţire prietenească. Am venit în problema importantă pe care am discutat-o cu câteva zile înainte. Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei, v-am avertizat că va trebui să vă pregătiţi pentru aşa ceva. Trebuie să înţelegeţi că nu mai există loc în România pentru un rege”.
Mihai I a părut surprins şi a răspuns că are nevoie de „…48 de ore pentru a-mi analiza situaţia”.
Demnitarii care-l somau pe rege i-au spus că nu vor pleca fără ca actul de abdicare să fie semnat. Regele s-a retras în altă cameră şi apoi a revenit şi a semnat abdicarea în prezenţa lui Dej şi Petru Groza.
După ce documentul semnat a ajuns în mâna sa, Petru Groza i-a arătat reginei-mamă buzunarul unde avea pistolul, pe care şi l-a luat pentru ca să nu păţească precum Antonescu, arestat cu ocazia unei vizite la Palat. Aceasta a fost ceea ce, mai târziu, s-a numit ameninţarea regelui cu pistolul de către Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Mai târziu, Mihai I a spus că în cursul audienţei ar fi avut loc altercaţii verbale, că Maiestatea Sa ar fi cerut o consultare populară şi a spus că Petru Groza ar fi încercat să ameninţe cu un dosar conţinând un document compromiţător şi că l-ar fi avertizat să nu ia contact cu americanii şi englezii, că garda regală ar fi fost arestată şi telefonul tăiat.
Regele a declarat că nu se aştepta în acel moment la abolirea monarhiei, nu a vorbit deloc despre punerea sa în gardă, de către Petru Groza, cu câteva zile înainte, deși știa că există stenograma, dar a recunoscut că a discutat cu el problema căsătoriei cu prinţesa Ana de Bourbon Parma.
Faptul că regele se aştepta la acest moment este dovedit şi de scoaterea din ţară a unei serii de vagoane cu bunuri, încă din noiembrie 1947, înainte de plecarea regelui în Marea Britanie, pentru a participa la căsătoria prințesei Elisabeta cu prințul Philip.
Petru Groza și Cu Dej l-au lăsat în noiembrie pe rege să ia cu el tot ce a dorit, cu speranța că regele nu se va mai întoarce și ei vor scăpa de dificila sarcină a înlăturării regelui de pe tron, care le afecta imaginea în rândul susținătorilor monarhiei. Regele a trebuit să se întoarcă în România, după vizita în Marea Britanie, datorită faptului că guvernul englez nu dorea să găzduiască un rege fugar dintr-o ţară din zona sovietică de dominaţie, fapt care ar fi creat tensiuni cu Moscova. Cercetările documentelor au confirmat unele deosebiri între realitate şi relatările regelui.
În 30 decembrie 1947, la ora 15,30, a avut loc şedinţa Consiliului de Miniştri în care Petru Groza a declarat: „Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru felul cum poporul nostru a ţinut să se poarte faţă de acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras, lucru pentru care poporul român nu se poate arăta nerecunoscător. Deci, fostul rege va fi respectat, ca orice alt cetăţean al acestei ţări”.
Comuniştii, împreună cu Petru Groza, erau pregătiţi să aducă în fruntea proaspetei republici personalităţi marcante care, prin faima lor, să amortizeze nemulţumirile faţă de actul abolirii monarhiei: Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi.
Regimul socialist nu se va ţine de toate promisiunile făcute regelui. A urmat escaladarea unor măsuri de care nu a scăpat nici regele României şi nici apropiaţii săi, sau demnitarii care au servit instituţia regală.
După instaurarea Republicii Populare Române și naţionalizarea principalelor bunuri ale ţării (11 iunie 1948) şi începerea colectivizării agriculturii (1949), guvernul a naţionalizat şi toate bunurile Casei Regale, cât şi ale celor date în folosinţă casei regale, respectiv Domeniile regale.
La 20 februarie 1948, Consiliul de Miniştri i-a ridicat cetăţenia lui Carol al II-lea şi tot atunci s-a luat aceeaşi decizie pentru numeroși susținători ai regimului regal din perioada lui Carol al II-lea.
Bunurile familiei regale au fost atribuite unor muzee. De o promisiune s-a ținut însă regimul nou instaurat, peste patru decenii, până în vara anului 1989. Promisiunea de a-i atribui o rentă de 10.000$ lunar, pe viață. Această rentă a fost acordată regelui Mihai din ordinul personal al lui Stalin.
Mihai a fost singurul rege care a mai domnit în sfera sovietică de influență, timp de peste trei ani, după pierderea războiului în fața U.R.S.S. și ocuparea militară a României de către Armata Roșie.
– Va urma –
Autor: Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Sursa: art-emis.ro
NOTA
În fotot sus. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Iosip Broz Tito semnând acordul prin care a început construcția hidrocentralei Porțile de Fier I, 30 noiembrie 1963: