ROMÂNII SALVEAZĂ AMERICA
Andrei Muraru, ambasadorul nostru în Statele Unite, pretinde că românii ar putea ”influența radical” alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. Între 500 de mii și un milion de americani originari din România ar avea drept de vot. Și asta deși teoretic oricine poate vota în 13 state din SUA în care nu se solicită o carte de identitate – nici măcar o legitimație de bibliotecă, potrivit miliardarului Elon Musk.
Liberalul Muraru, plantat la Washington de președintele cu două terenuri de golf a câte trei găuri, relatează că autoritățile din SUA se pregătesc pentru ”posibile insurecții”. Așa că multe magazine din capitala SUA și din alte mari orașe s-au baricadat cu placaje din lemn, în timp ce Poliția și Garda Națională au exersat reacții la prognozatele revolte și tulburări civile.
Bineînțeles, Muraru induce ideea că doar fanii lui Trump ar putea fi atât de sălbatici și de violenți încât să ia cu asalt instituțiile statului – inclusiv ambasada României, percepută ca un cuib de globaliști fără niciun Dumnezeu. Pupilul lui Iohannis amintește de atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021, când Poliția practic i-a invitat pe susținătorii lui Trump să facă un tur al clăririi. Niciun cuvânt despre cele două tentative de asasinat – de o gravitate mult peste nivelul așa-zisei lovituri de palat din urmă cu patru ani.
Ambasadorul României a uitat să precizeze, într-un interviu pentru Gigi24 TV, ce se va întâmpla dacă Trump va câștiga alegerile și suporterii Kamalei Harris vor contesta rezultatul înarmați cu bâte, răngi, cocktail-uri Molotov și chiar pistoale. Cum vor reacționa Poliția, Armata și Garda Națională.
Peste 30 de experți militari s-au alăturat oficialilor la Universitatea din Pennsylvania pentru a efectua simulări ale posibilelor violențe sau tulburări civile în contextul alegerilor. Iată ce a declarat unul dintre autorii raportului, Joseph Votel, fost general de top al Comandamentului Central al SUA:
„Cred că exercițiul a identificat faptul că armata americană este antrenată să nu asculte ordine evident ilegale, dar probabil că este nevoie de mai multă pregătire pentru a ajuta personalul activ să recunoască și să respingă ordinele ilegale. În exercițiu s-a mai identificat că liniile de delimitare dintre autoritatea statală și cea federală în ceea ce privește reprimarea tulburărilor civile nu sunt foarte clare”.
Cu alte cuvinte, forțele de securitate au fost avertizate să nu asculte ”ordinele ilegale” ale noului președinte Trump, atunci când suporterii Kamalei Harris (în frunte cu organizațiile Antifa și BLM) vor invada străzile pentru a contesta rezultatul.
Bineînțeles, din repertoriul ambasadorului Muraru de manipulări ieftine nu putea lipsi amenințarea Axei Răului. Iran, China și Rusia vor încerca să-și impună favoriții prin intermediul influensărilor de pe Tik Tok și prin atacuri cibernetice nemaivăzute, la care americanii vor asista de-a dreptul neputincioși.
Coreea de Nord a fost omisă. Posibil din pricină că președintele Kim Jong-un se focalizează momentan pe scoaterea din minți a lui Zelensky (deja ”fiert” ca urmare a impotenței aliaților în fața barbarilor asiatici).
Așadar, ambasada României în SUA este pregătită pentru orice variantă.
Dacă Trump va câștiga, probabil că Muraru își va trage echipamentul de cowboy peste costum și va ieși în stradă călare pe bodyguard, ferm hotărât să prevină din fașă dictatura de tip nazist.
Dacă Harris va câștiga, ambasadorul Muraru va desface sticla de șampanie și va aștepta cu sufletul la gură alegerile din România, în speranța că Ciucă va reuși imposibilul.
Până atunci regimul Iohannis a trimis în SUA un adevărat desant al jurnaliștilor români dornici să pună umărul la victoria Kamalei Harris.
În caz că Mîndruță nu va reuși să o aducă pe Kamala în jacuzzi-ul instalat pe Broadway, pentru un mic interviu, poate se oferă CT Popescu sau Striblea să-i țină companie. În direct la Gigi24, ProTV și Europa FM.
Autor: Adrian Onciu
Sursa: facebook.com