„Sunetul muzicii”, în două reprezentații de elită, pe scena Operei Brașov

„Sunetul muzicii”, în două reprezentații de elită, pe scena Operei Brașov

0 11

Sâmbătă și duminică, 9 și 10 noiembrie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet continuă cu un spectacol de succes: „Sunetul muzicii”, celebrul musical compus de Richard Rodgers, cea mai recentă premieră a Operei Brașov! Versurile îi aparțin lui Oscar Hammerstein II. Libretul este scris de Howard Lindsay și Russel Crouse.

Colaborarea finală dintre Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, „Sunetul muzicii”, a devenit unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din lume! Bazat pe biografia Mariei Augusta von Trapp, lucrarea este o poveste despre speranță în mijlocul ororilor celui de-al Doilea Război Mondial.

„Sunetul muzicii” începe înfățisând-o pe tânăra postulantă Maria Rainer, al cărei spirit liber nu se adaptează vieții monahale din Abația Nonnberg. Solicitată de Maica Stareță să servească drept guvernantă pentru șapte copii, Maria transformă casa familiei Von Trapp, unde a fost trimisă, dintr-un loc cu reguli stricte într-unul plin de bucurie, râsete și muzică. Maria câștigă inimile tuturor celor șapte copii și a tatălui lor văduv, căpitanul Von Trapp. Cu binecuvântarea Maicii Starețe și spre bucuria copiilor, Maria și Căpitanul se căsătoresc. La întoarcerea acasă din luna de miere, cei doi află că Austria a fost preluată de naziști, iar căpitanul este convocat, de urgență, în marina nazistă. Când ofițerii germani apar la ușa lor pentru a-l escorta pe căpitanul Von Trapp, familia se va salva… cântând. Maria, Căpitanul și copiii decid să fugă peste munții Elveției, unde vor fi în siguranță, purtând cu ei cuvintele Maicii Starețe: „Urcă pe fiecare munte… până îți găsești visul”.

Cu o mulțime de cântece foarte îndrăgite, inclusiv „Do-Re-Mi”, „My Favorite Things”, „Edelweiss”, „Climb Ev’ry Mountain”, precum și piesa care dă titlul, „The Sound of Music”, lucrarea a cucerit inimile publicului din întreaga lume, câștigând, pe lângă alte distincții, cinci premii Tony și cinci premii Oscar!

Merită menționați cei paisprezece copii din Corul UNISON (câte șapte copii în fiecare distribuție a celor două reprezentații) care creionează, cu talent, multă muncă, energie și candoare, personajele fraților von Trapp.

Distribuția (9 noiembrie 2024):

Maria Rainer – Silvia Micu

Căpitanul Georg von Trapp – Valentin Marele

Maica Stareță – Anda Pop

Max Detweiler – Mihai Irimia (debut)

Elsa Schraeder – Florentina Soare

Liesl von Trapp – Maia Győrffi

Friedrich von Trapp – David Rabocskai

Louisa von Trapp – Sofia Ioniță

Kurt von Trapp – Teodor Oprică

Brigitta von Trapp – Timeea Ioniță

Marta von Trapp – Maria Coteț

Gretl von Trapp – Anastasia Rotaru

Rolf Gruber – Șerban Lupei

Sora Berta – Corina Klein

Sora Margareta – Andromeda Nemeș

Sora Sofia – Ana Radu

Dl. Zeller – Șerban Dinu

Frau Zeller – Geanina Tomescu

Dna. Schmidt – Simona Manole

Franz – Valer Lucaciu

Baronul Elberfeld – Lucian Burlacu

Baroana Elberfeld – Anca Pănescu

Amiralul von Schreiber – Ion Tașcă

Sora postulantă – Mădălina Lucaciu

Distribuția (10 noiembrie 2024):

Maria Rainer – Alina Ichim

Căpitanul Georg von Trapp – Alexandru Chiriac 

Maica Stareță – Asineta Răducan

Max Detweiler – Mugurel Oancea

Elsa Schraeder – Anca Panait

Liesl von Trapp – Rebeca Bâlc

Friedrich von Trapp – Alexandru Bogdan

Louisa von Trapp – Adriana Boian

Kurt von Trapp – Andrei Maxim

Brigitta von Trapp – Ștefania Ștefan

Marta von Trapp – Andrada Fercu

Gretl von Trapp – Zoe Cârstea

Rolf Gruber – Patrick Anton

Sora Berta – Lăcrămioara Schuller

Sora Margareta – Maria Catrina

Sora Sofia – Sonia Hazarian

Dl. Zeller – Șerban Dinu

Frau Zeller – Geanina Tomescu

Dna. Schmidt – Simona Manole

Franz – Paul Tomescu

Baronul Elberfeld – Lucian Burlacu

Baroana Elberfeld – Anca Pănescu

Amiralul von Schreiber – Ștefan Schuller

Sora postulantă – Mădălina Lucaciu

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov; cu participarea extraordinară a copiilor din Corul Unison, pregătirea muzicală și artistică a copiilor: dirijor – George Dumitrașcu, manager general UNISON. 

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică poartă semnătura lui Cezar Ghioca (invitat). Scenografia: Liviu Bejenaru (invitat). Costume: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie și mișcare scenică: Melania Condoiu. Regie scenă: Cristina Roșu.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.