Istoria în mers – Alegerile prezidențiale din S.U.A. – 2024
La 5 noiembrie și în cele două luni și jumătate care vor urma până la data învestiturii noului președinte – 20 ianuarie 2025, se va decide soarta lumii, sau cel puțin a Europei și a noastră. Va învinge concepția suveranistă și competițională a lui Donald Trump, sau vom urma tot calea confruntațională a neoconservatorilor, al căror port-drapel în ultimii patru ani a fost un președinte sclerozat politic până la decrepitudine, care a aruncat omenirea cu cel puțin zece ani înapoi.
Un glonț pentru președinte
În 13 iulie 2024, la mitingul electoral din apropiere de Butler, Pennsylvania, unul dintre gloanțele destinate președintelui Trump i-a trecut razant pe lângă craniu, zdrelindu-i ușor vârful urechii drepte. Gărzile de corp l-au înconjurat. În față, dinspre direcția din care s-a tras, o femeie, ofițer din serviciul de securitate, va acoperi, cu o vădită devoțiune, bustul președintelui, al cărui pumn drept ridicat deasupra capetelor constituia simbolul rezistenței și luptei cu orice preț, inclusiv al vieții sale: „luptați!, luptați!, luptați!”
Indiferent de conotația în care a fost rostită, afirmația președintelui Biden: „Este timpul să-l punem pe Trump în centrul unei ținte” («time to put Trump in a bullseye»), făcută cu mai puțin de o săptămână înainte de atentat, a fost incitativă. „Președintele Trump a fost literalmente pus în centrul unei ținte, după ce președintele Statelor Unite, președintele în funcție al Statelor Unite, a cerut ca el să fie pus în centrul unei ținte” ̶ comentează deputata de Colorado Lauren Boebert.
Mișcarea lui Trump din ultima fracțiune de secundă a făcut ca scena să nu o repete pe cea asasinării președintelui John F. Kennedy, căruia, la 22 noiembrie 1963, la Dallas, în Texas, glonțul, literalmente, i-a zburat creierii. „Numai Dumnezeu a împiedicat inimaginabilul” – s-a exprimat Trump. Șansa acelei fracțiuni de secundă este mai expresiv imaginată în mitologia greacă, unde zeii, mai ales zeițele, participau la lupta muritorilor și puteau să abată în ultima clipă o săgeată ucigașă.
Se va mai trage asupra lui Trump? Posibil, dacă nu vor reuși să-l doboare altfel.
Războiul Civil American
Înfruntarea electorală în curs nu este una obișnuită. Este o nouă ieșire la suprafață a apelor subterane ale războiului civil american, a cărui fază caldă s-a încheiat în 1865, prin capitularea comandantului Armatei Statelor Confederate, generalul Lee.
În deceniul 1960-1970 a avut loc o largă mișcare de solidarizare împotriva segregării rasiale, încă dominantă în acei ani, în special în statele din sud.
Un nume de referință al acelei perioade a fost Martin Luther King Jr., a cărui activitate, prin non-violență și nesupunere civică non-violentă, a culminat cu Marșul asupra Washingtonului pentru Locuri de Muncă și Libertate, din 28 august 1963. Pe treptele memorialului lui Abraham Lincoln, King a rostit celebrul discurs I have a dream, în prezența unui sfert de milion de susținători, predominant afro-americani.
Marșul a fost conceput și ca o susținere a proiectului Legii Drepturilor Civile (Civil Rights Act), lege cerută de către președintele Kennedy în discursul televizat adresat națiunii, la 11 iunie 1963.
Legea prevedea eliminarea discriminărilor bazate pe rasă, culoare, religie, sex și origine națională și eliminarea segregării rasiale din toate domeniile societății americane. Edgar Hoover, puternicul director al FBI, l-a prevenit pe Kennedy asupra vederilor și legăturilor comuniste ale unora dintre liderii Marșului, dar președintele a autorizat marșul, odată cu luarea tuturor măsurilor de securitate pentru evitarea oricăror violențe, ceea ce s-a reușit. Legea a fost promulgată în 1964 de către noul președinte Lyndon Johnson, dar rămâne considerată ca una dintre marile realizări ale lui Kennedy. Martin Luther King a fost, și el, asasinat, în 1968, într-o perioadă când pregătea un al doilea marș asupra Washingtonului, Poor People March on Washington.
Unii dintre liderii afro-americani au dezavuat Marșul din 1963 și poziția lui King, ca fiind unele de compromis. Mișcarea afro-americană din deceniul 70, cunoscută sub denumirea generică Black Power, a avut un spectru larg, cu o ideologie în întregime de stânga din punct de vedere social, iar din punct de vedere etnic în mare măsură una de autodeterminare prin cucerirea puterii, decât de integrare.
Radicalismul extrem din cadrul mișcării Black Power a fost reprezentat de gruparea auto-intitulată Panterele Negre, înființată în 1968 ca partid politic (Black Panther Party). Ideologia acestei mișcări era Marxist-Leninistă cu nuanțe Maoiste, Naționalism Negru, auto-apărare prin violență și pan-africanism. Hoover a considerat-o ca „cel mai mare pericol pentru securitatea internă a țării” și a tratat-o ca atare. Aserțiunea lui Trump, postată pe rețeaua sa socială Truth: „Kamala este o marxistă radicală” face o trimitere aluzivă, nedezvoltată argumentativ, spre această zonă.
În ultimii ani și, în special în timpul administrației Biden, a luat amploare mișcarea ̶ social-culturală după unii, social-anticulturală după alții ̶ pentru înlăturarea steagurilor, statuilor, însemnelor stradale şi altor elemente în onoarea militarilor şi liderilor politici ai Confederaţiei.
De exemplu, în decembrie 2020, în perioada tanziției Trump-Biden a președinției, statuia din rotonda Capitoliului a generalului Lee a fost înlăturată, urmând să fie înlocuită cu cea a activistei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare, Barbara Johns.
În 2021, Congresul Statelor Unite a creat o comisie, în cadrul Pentagonului, pentru redenumirea bazelor militare americane care purtau numele unor generali confederați.
Probabil că radicalismul revanșard Black Power va mai avea un cuvânt de spus în istoria viitoare a Statelor Unite.
Jo Biden și Kamala Harris
Cum a câștigat Joseph Biden alegerile din 2020 (dacă, într-adevăr, nu au fost fraudate)?
O necunoscută sub raport politic l-a atacat în campania pentru nominalizarea democrată la președinție, pe o temă minoră, dar într-o manieră incitantă pentru electoratul de culoare. Biden a avut abilitatea de a câștiga acest electorat: și-a asociat-o, ca vicepreședinte.
Kamala Harris, devenită brusc al doilea om în stat, și-a cultivat cu răbdare ascensiunea, printre altele subliniind slăbiciunile și derapajele lui Biden, cu aparența unei griji aproape materne.
În confruntarea electorală din 28 iunie 2024, Trump și-a concentrat toate eforturile pentru a-l scoate din ring pe Biden. Poate a fost o greșeală tactică ̶ nu vedea cine, cu ce bazin electoral, vine din urmă.
După retragerea forțată din cursă a lui Jo Biden, a existat o ezitare în desemnarea candidatului democrat la președinție, în urma unui sondaj care o indica pe Michelle Obama ca fiind singurul candidat democrat care l-ar putea învinge pe Donald Trump. Dar, la 26 iulie, soții Obama s-au alăturat – ultimii dintre personalitățile de rang înalt, subliniază presa – susținerii candidaturii Kamalei Harris.
La Convenția Națională Democrată de la Chicago din 19-22 august, care a desemnat-o pe Harris candidat al democraților la președinție, Michelle Obama, referindu-se la afirmația lui Trump „imigranții iau locurile de muncă ale negrilor”, a electrizat publicul cu tonalitatea patetic vindicativă a discursului ei: „Vreau să știu, vreau să știu, cine îi va spune că locul de muncă pe care îl vizează el poate să fie exact unul dintre acele locuri de muncă ale negrilor” («I want to know, I want to know, who’s going to tell him that the job he’s currently seeking might just be one of those Black jobs?»)
O țară profund divizată
D. Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreședinție, în confruntarea, foarte politicoasă, cu Tim Walz, candidatul Partidului Democrat, a conchis: „Trebuie să recunoaștem că avem o țară profund divizată”.
Prima linie de divizare a electoratului american este cea de culoare. Kamala Harris are de partea ei electoratul de culoare (afro-american, asiatic și arab ̶ după mesajul de pace în Orientul Mijlociu), la care se adaugă electoratul alb definit ca de stânga, al „political correctniss”-ului de toate nuanțele. Frontul principal al actualelor alegeri prezidențiale este cel al războiului civil rece american: Va câștiga leul alb sau panterele neagre? Se va opri războiul civil american, și de data aceasta, la urne?
În materie de politică externă, după discursul fulminant (bătând repetat cu pumnul în pupitru) din 24 iulie, al lui Benjamin Netanyahu, ultra-ovaționat în Congresul American și huiduit în stradă, întâlnirea Kamalei Harris cu premierului israelian a fost mai degrabă rece: „Este timpul ca acest război să se încheie”, iar soluția este cea a celor două State ̶ a spus Harris. Dimpotrivă, în întâlnirea cu Zelenski, din septembrie, Harris l-a asigurat pe acesta de sprijinul deplin pentru Ucraina, reamintind acțiunile ei de până acum în acest sens, inclusiv vizita în România.
Pentru noi, Donald Trump înseamnă promisiunea explicită a încheierii războiului americano-rus din Ucraina, iar Kamala Harris înseamnă promisiunea explicită a escaladării acestui război. Cu Harris la Casa Albă și un nou mercenar NATO la Cotroceni, glonțul care se îndreaptă spre România, sau spre care se îndreaptă România cu entuziasm sinucigaș, nu va mai putea fi abătut din drum.
Autor: Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor
Sursa: art-emis.ro
