Aniversare importantă la Universitatea Transilvania Brașov

Aniversare importantă la Universitatea Transilvania Brașov

0 54

Universitatea Transilvania din Brașov organizează, în perioada 6-8 noiembrie, festivitățile de aniversare a 75 de ani de la fondarea Facultății de Inginerie Mecanică și a primului program de studii de Ingineria Automobilului din România. Acestui eveniment îi este dedicat și Congresul Internațional de Ingineria Autovehiculelor și Transporturilor EAEC-CONAT 2024 (www.conat.ro). Congresul este organizat de Universitatea Transilvania din Brașov, SIAR (Societatea Inginerilor de Automobile din România), EAEC (Asociația Europeană a Societăților Inginerilor de Automobile), SAE International (Societatea Inginerilor de Automobile din SUA), CRIFST (Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – Academia Română), ASTR (Academia de Științe Tehnice din România).

În plenul și secțiunile de specialitate ale congresului vor fi prezentate 120 de lucrări științifice ale unor specialiști din 19 țări din UE, America, Asia și Africa.

Studenții și doctoranzii școlilor academice de automobile din Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Pitești, Timișoara, Iași, Constanța și Oradea vor fi prezenți cu lucrări științifice într-o sesiune dedicată congresului studenților, își vor prezenta creațiile realizate în competiția Formula Student, și vor participa la două concursuri profesionale: Dinamica Autovehiculelor și Proiectare Asistată de Calculator.

Deschiderea festivităților care va avea loc în  6 Noiembrie, începând cu ora 9, la Centrul de Conferințe al Universității Transilvania din Brașov (Aula Universității, strada Iuliu Maniu nr. 41, Brașov).

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.