Cu tot boicotul liberalilor Roxana Mînzatu a fost audiată în Parlament
Zice că o groază de bani va gestiona (145 de miliarde de euro)
După cum știți comisarul propus, pesedista Roxana Mînzatu(44 ani), va primi portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire în viitoarea Comisie Europeană. Conform procedurilor înainte de preluarea portofoliului sunt obligatorii audieri. Astfel Roxana Mînzatu, a fost audiată marţi, cu tot boicotul liberal, în comisiile de specialitate din Parlament.
Viitorul comisar european a declarat în fața comisiilor că are în directa coordonare legislaţia şi instituţiile pe mobilitatea muncii şi va lucra cu prioritate pe regulamentul care vizează asigurările sociale pentru lucrătorii cu stagii de cotizare în mai multe state membre.
„Pe zona de educaţie şi antisărăcie gestionez Fondul Social European Plus, 145 de miliarde de euro, bani cu care şi în prezent susţinem tot ceea ce înseamnă combaterea abandonului şcolar, proiecte care asigură acces la masă caldă în unele şcoli din România, trusoul pentru nou născuţi rechizite, cardul de 500 de lei pe an, pentru rechizite pentru copii aflaţi în vulnerabilitate, stagii de practică pentru elevi şi studenţi, crearea de întreprinderi sociale, start-up nation. Toate se bazează pe un program de finanţare pe care eu îl gestionez direct”, a spus Roxana Mînzatu, după audierea din Parlament, potrivit News.ro.
Comisarul propus al României a arătat că de asemenea, tot ceea ce înseamnă legislaţia muncii se bazează pe acquis social, pe reglementări europene care derivă din activitatea pe care eu o va desfăşura, ca şi comisar responsabil de drepturi sociale şi locuri de muncă. „Foarte important pentru românii care lucrează în alte state membre, pentru românii din diaspora sau cei din România care sunt detaşaţi, care lucrează transfrontalier, am în directa coordonare legislaţia şi instituţiile pe mobilitatea muncii, Autoritatea Europeană pentru muncă”, a subliniat ea. „Voi lucra cu prioritate pe regulamentul care vizează asigurările sociale pentru lucrătorii care au stagii de cotizare în mai multe state membre şi vor să-şi repatrieze pensia, după ce au muncit în mai multe state membre sau vor să-şi primească cu uşurinţă diferitele tipuri de prestaţii şi de indemnizaţii în cazuri de boală şi aşa mai departe”, a completat Mînzatu, arătând că este vorba de Regulamentul 883, care va fi foarte important pentru diaspora română.
Boicot liberal
Chiar la începutul şedinţei, liderul grupului deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că parlamentarii liberali nu vor participa la această audiere, relatează Agerpres. „Deoarece PNL nu a fost consultat în procedura de desemnare din partea Guvernului a persoanei pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, grupurile parlamentare ale PNL nu vor participa la această audiere. Noi ne vom retrage”, a spus Andronache.
Presa a fost dată afară din sală, iar ședința nu este transmisă online.
Peste o săptămână, pe 12 noiembrie, Roxana Mînzatu va fi audiată pentru confirmare în fața eurodeputaților din Parlamentul European. (H.D.R.)
va gestiona un rahat , va fi sluga Ursulei