Calin Popescu Tariceanu ii recompenseaza pe elevii premiati de Parlamentul European
Primul ministru, Calin Popescu Tariceanu, s-a aflat in vizita serviciu la Targoviste. Aici, domnia sa a avut placerea de a se intalni cu un grup de elevi eminenti, ai Colegiului Economic “Ion Ghica” din Targoviste, premianti ai unui concurs organizat de Parlamentul European.
Ministrul s-a aratat mandru de reusita elevilor, declarand: „Reusita voastra merita o subliniere in plus. Modul ?n care v-ati prezentat la concurs reprezinta o dovada a ceea ce pot face romanii prin calitatile lor si prin educatie”.
Ce au primit acesti copii? Patru dintre cei 30 de elevi vor primi burse pana la terminarea liceului (pe site-ul guvernului nu se precizeaza suma), iar scoala va beneficia de o sala de sport noua. Tot ca o recompensa, premierul le-a promis copiilor ca-i va ruga pe europarlamentarii romani ce vor fi alesi in data de 25 noiembrie sa-I invite sa viziteze institutiile europene.