ULTIMA ORĂ:
Amnistia fiscală se prelungește!
La Ministerul Finanțelor s-a reflectat profund și în urma unor analize au constatat că amnistia fiscală care avea finalitate în data de 25 noiembrie ar putea fi prelungită. Astfel ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţă ieri (joi, 14 nov.) că s-a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024. Totul, în condiţiile în care peste 120.000 de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură.
Șeful de la Ministerul Finanțelor mai transmite că va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele.
„Vin astăzi cu două anunţuri importante: Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024.
Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungim termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală şi plată până la 20 decembrie”, a transmis ministrul Marcel Boloș, prin intermediul pagini sale de Facebook. Că așa se face acum comunicarea „oficială”. Deci se vede că este vorba de o amânare parțială.
Ministrul Finanțelor precizează că a luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită faţă de cele de până acum.
„Fiind mai aproape de contribuabili şi mult mai uşor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care vor şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze. Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poştei Române şi a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesaţi să-şi achite obligaţiile fiscale.
Totodată, formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea şi cererea de anulare, au fost simplificate, astfel încât pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să îşi manifeste intenţia de a beneficia de aceste anulări de obligaţii, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-şi asigura lichidităţile financiare pentru achitarea obligaţiilor bugetar”, menționează ministrul Finanţelor.
Vlad T.
Ce caută o cioară borâtă în fruntea unui minister?