Cum l-au „promovat” meditațiile pe proful Iohannis ca inspector școlar

Cum l-au „promovat” meditațiile pe proful Iohannis ca inspector școlar

0 6

Profesorul de fizică Klaus Iohannis a ajuns inspector școlar la Sibiu pentru că directorul liceului unde preda se săturase ca acesta să se ocupe nu cu dăscălirea elevilor la catedră, ci cu meditarea lor în privat, dezvăluie fostul premier Adrian Năstase, pe blogul propriu.
„Se va incheia, in curând, al doilea mandat al lui Iohannis. Sunt revoltat de modul in care actualul presedinte si-a bătut joc, timp de zece ani, de cetătenii României. Cheltuielile pentru călătoriile in străinătate, amenajarea unor vile de lux, terenuri de golf, etc – toate in conditii de sfidare a opiniei publice – sunt doar câteva exemple.
Mitul „neamtului gospodar” s-a prăbusit. A rămas un individ care si-a dispretuit alegătorii.
Ghinion!
Un individ care fusese mutat de la Colegiul national von Brukenthal de către celebrul director Schmidt Hermann la Inspectoratul scolar pentru că, in loc să predea in clasă, le „oferea” elevilor săi meditatii. Celebrele meditatii din care au „răsărit” cele 6 case din Sibiu. Ulterior, cariera lui a continuat in acelasi mod.
Felul in care a manipulat viata politică românească, instigând la ură si la tensiuni in partide si intre partide a contribuit la scăderea increderii românilor in clasa politică. Aroganta afisată, lipsa de implicare sau de empatie pentru problemele oamenilor nu au avut egal in toată perioada de după 1989.
A incercat destabilizarea sau destrămarea unor guverne. A incercat formule de lovituri de stat, iesind in piata publică cu celebra „geacă rosie”. A impus premieri, „garantati Iohannis” care au adus prejudicii guvernării.
Spuneti-mi un singur rezultat remarcabil obtinut in plan extern de Iohannis in acesti zece ani.
Toate proiectele de pe agenda strategică a României au rămas in stand by – Spatiul Schengen, Zona euro, OCDE.
Doar o aliniere automată si comodă la deciziile de la Bruxelles sau Washington. Fără ca el să inteleagă nevoia ca România să-si promoveze si să-si apere si interesele sale proprii.
Vedem acum felul in care diferite tări europene isi redefinesc orientările de politică externă in urma alegerilor din SUA. Pentru noi, va fi mai greu pentru că Iohannis a impus o atitudine de lipsă de curaj si de ploconire fata de unele centre de putere din Europa si din SUA”, a scris Adrian Năstase.

NOTA
Schmidt Hermann, decedat în 2017, a fost unul dintre cei mai apreciați dascăli sibieni, el avîndu-i în subordine, în timp, ca director de liceu la Brukenthal, ca și la ”Gheorghe Lazăr”, atît pe Klaus, cît și pe Carmen Iohannis. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.