Legea repartitoarelor este amânată la aplicare, inclusiv la Brașov pentru cei racordați la CET
Presiunea marilor societăți de termoficare asupra guvernului, anume să inițieze o lege a obligativității repartitoarelor de căldură, a fost expediată de deputatul brașovean Gabriel Andronache cu aplicabilitatea acesteia până la sfârșitul lui martie anul viitor.
Aceasta era oricum o decizie guvernamentală pompieristică, pentru că nu există posibilitatea fizică de a se instala aceste repartitoare scumpe în toate apartamentele cuplate la termoficarea centralizată în decursul a câteva luni anul acesta, iar consumatorii nu au capabilitatea financiară necesară unor asemenea lucrări în timp de iarnă.
Societățile de termoficare, în special Termoenergetica fuzionată cu ELCEN, au impus primăriei Capitalei viziunea progresistă a economiei agentului termic, iar primarul Capitalei a achiesat la proiect fără a calcula timpul și resursele necesare contorizării și separării caloriferelor prin repartitoare, deși este matematician.
La Brașov, primarul George Scripcaru nu a acceptat acest termen scurt de implementare a legii repartitoarelor, dovadă că un parlamentar brașovean a inițiat prorogarea programului până în martie anul viitor.
Deputatul Andronache anunță că: „Așa cum am promis, astăzi am depus un amendament la Parlament pentru a amâna până pe 31 martie 2026 aplicarea legii privind montarea repartitoarelor. Este esențial ca termenul de implementare să fie prorogat în regim de urgență, pentru a le oferi consumatorilor timpul necesar pentru a instala dispozitivele de măsurare a consumului individual.
În Capitală, de exemplu, sunt aproximativ 200.000 de consumatori care nu au încă aceste dispozitive, iar în intervalul rămas până la 31 decembrie 2024 acest lucru devine imposibil de realizat din cauza lipsei de stocuri și capacității de montaj.
Situația din București este comparabilă și cu alte orașe din țară. De asemenea, trebuie să luăm în considerare și impactul financiar major asupra consumatorilor, mai ales în perioada iernii, când cheltuielile pentru întreținerea imobilelor cresc considerabil” consideră deputatul brașovean pe contul său de socializare.
Libiu Mateescu