CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (3)
EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE
Posedând arme veninoase, – ca Talmudul şi ca realizarea sa concretă Cahalul, Israel porni să cucerească lumea.
Să vedem mai întâi, ce se petrece în ţările în care iudeii au putut să-şi satisfacă, nu numai patima de proprietate, dar şi patima de dominaţie, prin dobândirea drepturilor de cetăţenie.
Trebuie să spunem însă, de la început că ovreii nu au obţinut nicăieri aceste drepturi, decât după ce au făcut să izbucnească nişte revoluţii teribile. Astfel ei au devenit cetăţeni ai Franţei în timpul marei Revoluţii şi au ajuns cetăţeni ai Austriei, ai Germaniei, ai Italiei, în urma revoluţiei din 1848.
Şi notaţi bine că, fiind detestaţi de toate popoarele, – de câte ori au voit să forţeze porţile unei noi naţii, au recurs la acelaşi mijloc – la Revoluţie.
Vom începe prin Austro–Ungaria, ţara cea mai apropiată de a noastră.
AUSTRO–UNGARIA
„Ovreii nu erau nimic în Austria, înainte de 1848, – zice TROCASSE197.
Acum însă, ei joacă acolo un rol dominant şi, sunt singurii cărora le–a folosit Revoluţia. S-ar părea că vienezii, construind baricade şi înfruntând mitralierele soldaţilor împărăteşti, n-au avut alt scop decât să distrugă digurile, ridicate de prevederea trecutului, în contra valurilor cotropitoare ale ciumei semitice… Şi, într-adevăr, cucerirea absolută a unei împărăţii, de către jidovi, în timp de 50 de ani, este, fără doar şi poate, unul din faptele cele mai caracteristice ale istoriei contemporane”.
Să examinăm, mai întâi, ce se întâmplă în fosta provincie românească, Bucovina.
Pe urmă, vom trece la alte părţi ale împărăţiei şi anume: la Galiţia, la Ungaria şi la Austria.
BUCOVINA
Bucovina, – care a fost răpită Moldovei în 1775, de către Austria, – prezintă un exemplu izbitor de ceea ce ar deveni România, dacă n-ar fi luat măsuri ca să se apere împotriva pericolului israelit198.
În 1769, numărul familiilor ovreieşti, care locuiau în această provincie, era de 206.
În 1780, această cifră se încinci şi se urcă la 1069199.
În 1846, populaţia jidovească se ridicase la 11.500 de indivizi.
Însă, după 1848, când jidanii câştigară drepturile de cetăţenie, numărul lor merse crescând din ce în ce. Astfel:
În 1850 erau 14.500,
În 1857, – 30.000,
În 1869, – 47.000,
În 1880, – 67.000,
În 1890, – 83.000,
În 1900, – 96.000.
Înmulţirea iudeilor între 1846 şi 1908 a fost deci de 713%.
Oraşele fiind repede umplute, ei nu întârziară să se reverse asupra satelor.
Ocupaţia de preferinţă a acestor ovrei, – ca şi a celor din România, – este comerţul cu băuturi spirtoase. Ei ţin mai toate cârciumile; şi, într-adevăr, în 1885, posedau 95% din debitele de rachiu. De aceea, alcoolismul face, în Bucovina, ravagii înspăimântătoare.
Tot comerţul şi toată industria ţării sunt în mâinile lor a iudeilor200, – în mod mai complet chiar decât în Moldova.. Afară de asta, ei au acaparat cu totul profesiile liberale. Astfel pe când în 1865 nu erau decât 2 avocaţi israeliţi, în 1900 ajunseseră la numărul de 82, pentru 14 creştini.
Dar, ce e mai mult, de la 1862, de când prima bucată de pământ căzu în mâinile lor, – numărul marilor proprietari ovrei crescu din ce în ce, – aşa că în 1900 ajunse să întreacă cifra enormă de 80%.
Multe din moşiile, rămase românilor, sunt de asemenea ipotecate la jidani, care le vor pune în vânzare şi le vor cumpăra peste puţin.
Cât despre mica proprietate, 60% din imobile sunt grevate de ipoteci la ovrei201.
Se înţelege, prin urmare, de ce moldovenii, care altădată prosperau în această provincie, – pe când ei erau stăpâni, – nu se mai înmulţesc deloc, pier şi dispar puţin câte puţin, sub gheara Austriei, care i-a dat pe mâna acestor blestemaţi paraziţi.
Având, astfel, tot comerţul şi toată industria în mâinile lor, acaparând toate profesiile liberale, având în posesia lor casele din oraşe şi, pe deasupra, moşiile şi marile domenii rurale, având în sfârşit puterea, prin voturile pe care le cumpără, ovreii au devenit stăpânii sau mai bine zis satrapii acestei nenorocite ţări, pe care o sug până la măduvă.
Dulcea Bucovină, vesela grădină de care vorbeşte poetul, a devenit azi o pustie funebră, un adevărat cimitir pentru bieţii români, – pe care jidanii îi urmăresc şi îi ucid prin mizerie şi prin alcoolism.
GALIŢIA
Situaţia este şi mai deplorabilă în Galiţia.
Într-adevăr, „în Galiţia şi în anumite cantoane ale Ungariei, ovreii ţin hanuri şi cârciumi unde vând rachiu… Ceea ce este, pentru clasele inferioare, un pericol de moarte.
Aceşti cămătari, negustori cu bucata, vând rachiu pe datorie ţăranilor… şi prin dobânzi excepţionale, jupoaie poporul de ultima lescaie.
Ţăranii, ruinaţi, se dau la băutură, pentru ca să-şi uite necazurile; şi, ca întotdeauna, singur jidanul câştigă, în mijlocul zăpăcelii universale”202.
Pe lângă aceasta, comerţul şi industria precum şi profesiile liberale sunt în întregime în mâinile ovreilor.
Mai mult, – aceştia, îndată ce au căpătat drepturile de cetăţenie, s-au aruncat năpraznic asupra domeniilor rurale, care le-au dat în mână puterea politică.
„Interdicţia făcută ovreilor din Galiţia (Polonia austriacă), de a poseda pământ, a durat până la 1867, cel puţin în ceea ce privea pământurile de arat.
La această dată, de 1867, nu erau în toată Galiţia decât 38 de proprietari, din rasa lui Iuda.
Or, 3 ani după ridicarea interdicţiei, – adică în 1870, – se găseau în provincie, 68 de proprietari ovrei, având dreptul de vot.
Trei ani mai târziu, în anul 1873, ei ajunseră la cifra de 289; iar în 1880, după statisticile oficiale, marii proprietari jidani erau în număr de 680!
Calculele referitoare la mica proprietate sunt, din nenorocire, şi mai semnificative, în timp de 18 ani, de la 1874 la 1892, 43.000 mici proprietăţi au trecut în mâinile jidovilor.Actualmente, ei posedă pământurile cele mai fertile din ţară; şi, mai bine de doua milioane de locuitori, care altădată erau şi ei proprietari, servesc, ca slugi, la jidani, pe fostele moşii ale părinţilor lor”203.
După un asemenea tablou, ar trebui să cadă cortina.
Şi totuşi, ascultaţi cele ce urmează:
În Galiţia, totul aparţine ovreilor. Ei au acaparat nu numai întreaga proprietate urbană, dar şi mai toată proprietatea rurală.
Nenorociţii de ţărani sunt obligaţi să închirieze de la jidovi, pe preţuri exorbitante, pământurile care le aparţineau altădată; şi rareori ajung să se poată plăti.
Pentru ca să reintre în fonduri, jidanul cumpăra, ieftin de tot munca ţăranului pentru toată perioada agricolă următoare.
Odată contractul încheiat, această muncă este revândută, de ovrei, cu un câştig enorm, vreunui arendaş din Galiţia, din Ungaria sau din Moldova, – de cele mai multe ori unui alt jidov.
Ţăranul îşi vinde munca ovreiului, cu 12 florini pe lună (25 lei), plus mâncarea; iar acesta o revinde în Moldova, cu un preţ ce variază între 45 şi 60 lei pe lună, plus mâncarea şi cheltuielile de transport.
Adesea, se văd lucrând pe câmpiile Moldovei, ţărani ruteni, slabi, jigăriţi; zdrenţăroşi, abrutizaţi de sărăcie şi de alcool, – adevăraţi iloţi, în veacul al douăzecilea”204.
În realitate, halul acesta de plâns constituie o adevărată robiei. Iată ce ne aşteaptă pe noi Românii, dacă vom avea neghiobia să dăm, vreodată, jidanilor, drepturi de cetăţenie!
„Prin cruzimea de care a dat dovadă, – şi care întrece pe aceea a fiarelor de pradă, – jidovimea austriacă provoacă indignarea când îndrăzneşte să vorbească de civilizaţie şi de progres.
În fapt, ea a rămas sălbatică, şi produce moartea, prin foamete şi prin muncă istovitoare. Acum se înţelege de ce, în 1898, a izbucnit o răscoală înfricoşătoare a ţăranilor polonezi, împotriva jidovilor, în 33 de districte ale Austriei. Este de remarcat că în timpul acestei revolte, – pe când mii de ţărani au fost ucişi, – nici un ovrei nu şi-a pierdut viaţa. (Trocasse, I. cit, p. 166)
De altfel, în Galiţia, guvernul, – ca să dea un exemplu, – a stabilit o stare de asediu permanentă (Trocasse, I. cit, p. 176).
UNGARIA
Acelaşi lucru se întâmplă şi în Ungaria. Ne va fi de ajuns să spunem că:
Ţăranii în sate şi burghezii în oraşe, sunt cu totul ruinaţi… Castelele şi moşie au trecut cu miile, în mâinile jidanilor. Camăta a distrus totul,… ca o lepră fără leac.
Doctorul HORSKY, scria, de curând, următoarele: „În 1862, ovreii nu aveau nici un cot de pământ în Ungaria. Acum, după 30 de ani, a treia parte din pământul întregului regat le aparţine… Trei jidovi posedă, ei singuri, 100.000 hectare”206.
AUSTRIA
Austria propriu-zisă, nu este nici ea mai fericită.
Tot comerţul este în mâinile iudeilor207.
Tot aşa e şi cu industria.
„Fabricanţii, – constrânşi să plătească preţurile iudeilor – părăsesc meşteşugul.
Lucrătorii, exploataţi şi ei la rândul lor, nu întârzie să cadă în cea mai grozavă mizerie.
Salariile sunt minime; sunt salarii de foamete, ne-îndestulătoare pentru a face să trăiască o familie”208.
Pe lângă aceasta, profesiile liberale, – mai cu seamă acelea de avocat şi de medic209, care permit să exploateze mizeria şi suferinţa bieţilor creştini, sunt cu totul ocupate de jidani210.
Şi nici nu mai vorbim de judecătorii ovrei, care transformă dreptatea într-o prostituată, ce-şi vinde favorurile cui îi dă mai mult211.
Însă mai e ceva.
Ovreii organizează cartele şi trusturi, speculând mai ales asupra produselor de alimentaţie şi asupra celor necesare traiului (grâu, zahăr, petrol, lemne, cărbuni etc.).
Astfel, „ei acaparează toate grânele disponibile şi, odată în stăpânirea lor, ei reglează cursurile preţurilor, după placul, sau mai bine zis, după interesul lor”212.
În acelaşi timp, prin lovituri de Bursă, ei şterpelesc, în mod periodic, micile economii pe care creştinii reuşiseră să le strângă213.
O speculă neruşinată îşi întinde gheara peste tot, – chiar şi peste mizeriile, suferinţele şi nenorocirile omenirii. nsă ovreii nu s-au mulţumit să adune bogăţii colosale, strângând în mâinile lor toate industriile, întreprinderile, comerciale şi financiare.
A trebuit ca şi pământul să le aparţină… pentru ca influenţa potică pe care o dă proprietatea, să devină apanajul lor”214.
Într-adevăr, „iudeii sunt deja proprietari a mai mult de jumătate din casele din Viena… Şi dacă vom consulta starea creanţelor ipotecare ce pot cu uşurinţă să ducă la o expropiaţie, le aparţin 70% din clădiri”.
„În ce priveşte proprietatea funciară, până la 1848, era interzis ovreilor să devină cumpărători. De atunci, ei şi-au câştigat cu vârf timpul pierdut. Baronul Rotsehild, posedă, el singur, aproape un sfert din marea proprietate în Boemia. 215
„Nu prin talent, nici prin ştiinţă, nici prin lucru, nici printr-o activitate productivă, s-au urcat ovreii până în vârful scării sociale, – ci, numai prin intrigă, îndrăzneală, viclenie, îndemânare de a exploata pe aproapele, lăcomie nesăturată şi lipsă de orice scrupule.
Astfel jidovii, – însuşindu-şi fără ruşine fructul muncii concetăţenilor lor, – au ajuns repede să reunească în mâinile lor bogăţia şi influenţa, – adică elementele dominaţiei.
Din nimic, ei au devenit, în 50 de ani, totul, în monarhia Habsburgilor”.216
Acestea sunt efectele Cahalului!
Acum, că am văzut nenorocirile unei ţări mari, care a avut imprudenţa să dea ovreilor drepturile de cetăţenie, să examinăm modul cum ei au procedat în altă ţară mare, adică în Franţa, pentru a putea intra în posesia aceloraşi drepturi.
Aceasta ne va permite să înţelegem manevrele ascunse, de care se servesc la noi, pentru ca să ajungă la un rezultat analog.
FRANŢA
Lăsând sub tăcere acapararea bogăţiilor acestei ţări, care este aproape la fel cu cea din Austro-Ungaria, nu ne vom ocupa decât de modul cum ovreii au ajuns să se introducă în Franţa şi de mijloacele oculte de care s-au servit pentru ca să capete drepturile de cetăţenie.
Aici, – ca pretutindeni, – ei au încercat mult să-i înşele pe francezi asupra intenţiilor lor. Văzând însă că nu le reuşeşte cu minciuna, ei făcură un mare pas care le aduse, o dată cu drepturile dorite, căderea monarhiei şi răsturnarea Bisericii creştine, duşmana lor ereditară.
Ei creară Francmasoneria şi, cu ajutorul ei, preparară şi săvârşiră Marea Revoluţie, zisă franceză, – care ar trebui mai bine să se numească marea Revoluţie jidănească.
Mai târziu, pentru a obţine drepturile de cetăţeni într-o simplă colonie franceză, Algeria, ei profitară de nenorocirile ce rezultaseră pentru ţară dintr-un dezastru naţional, adică din războiul din 1870.
„În secolul al XII-lea, „ovreii din Franţa ajunseră la cifra de 800.000, pe care nu o ating încă azi. Ei erau tot aşa de bogaţi ca şi acum şi stăpâneau jumătate din Paris”.217
Storcâd poporul, sărăcindu-l şi ruinându-l prin camătă, – încercând prin Cahal să vatăme corporaţiile meseriaşilor şi ale negustorilor, atât de trainic stabilite în timpul Evului Mediu, – căutând să dărâme Biserica, atât de puternică la acea epocă, prin nenumărate erezii, pe care le scorneau neîncetat, – ba, ce e mai mult, îngrozind lumea prin crime rituale, atât de dese pe vremea aceea, – ovreii au fost, în mai multe rânduri, goniţi din Franţa.
Însă, intrând din nou prin fraudă, îndată ce furtuna încetă şi reîncepând aceleaşi isprăvi ca şi mai înainte, fură definitiv expulzaţi din Franţa, de Charles al Vl-lea, în 1394.
De atunci, ei se ascunseră.
Sub Ludovic al XIV-lea, nu se găseau la Paris decât trei sau patru familii israelite218. În plus, ei erau toleraţi la Metz, unde Henric al IV-lea luase sub protecţia sa 24 familii care se coborau din cele dintâi 8 menaje, stabilite în acest oraş sub predecesorul sau219.
Cucerirea Alsaciei a adus Franţei un număr considerabil de iudei, – şi înaintea marii Revoluţii din 1789, se aflau în număr de vreo 20.000 în această provincie.
În acelaşi timp, câţiva ovrei reuşiră să se stabilească la Paris, – însă în condiţii foarte nesigure şi asemănătoare cu înscrierea în condicuţe, ce se aplică la o anumită categorie de femei220. Astfel, în 1778, mureau la Paris, de la 12 la 15 iudei pe an; ceea ce reprezintă o populaţie de vreo 400 de indivizi221.
Însă, chiar din 1767, jidovii încercară să se strecoare în Franţa, profitând de faptul că străinii, – cu ajutorul brevetelor acordate de rege, – puteau să intre în breslele de meserii şi de comerţ.
„Petiţia negustorilor şi a vânzătorilor din Paris, în contra admiterii ovreilor” cuprinde, între altele, pasajele următoare:
„Se pot asemăna jidanii cu nişte viespi care se introduc în stupi ca să omoare albinele, să le deschidă pântecele şi să le ia mierea ce se găseşte în ele…
Ei cred că orice autoritate este o uzurpaţie asupra lor, – nu au decât o dorinţă, aceea de a ajunge la o împărăţie universală – şi privesc toate bunurile ca şi când le–ar aparţine.
Ovreii nu pot să se laude că au adus lumii vreun folos, în diferitele ţări, unde au fost toleraţi… Ei profită de descoperirile altora, pentru ca să le altereze producerile, practică tot felul de cămătării, cumpără de la oricine, chiar de la un asasin sau de la un servitor, introduc mărfuri interzise sau defectuoase, oferă risipitorilor sau nenorociţilor datornici, resurse care le grăbesc ruina, practică scomturile, micile schimburi, agiotagele, împrumuturile pe amanete, traficurile şi negoţurile cu lucruri vechi…
Dacă se îngăduie unui singur jidov, o singură casă de comerţ, într-un oraş, se permite comerţul la toată naţia şi se opun, fiecărui negustor, forţele unui popor întreg222.
Cu mult mai înainte de Revoluţie, pe la începutul secolului al XVIII-lea, ovreii reuşiră să introducă în Anglia, Francmasoneria, societate secretă pe care au imaginat-o şi au construit-o după modelul Cahalului lor.
Englezii au făcut apoi să treacă în Franţa această funestă asociaţie.
Aici, Masoneria, dându-se, în mod mincinos, drept o instituţie filantropică, înşelă într-un chip nedemn nobilimea, burghezimea şi, cu toate avertismentele Papilor, o mare parte din cler. Mulţi proşti căzură în perfida cursă ce li se întinsese şi intrară cu grămada în adunarea suspectă.
Abuzând de încrederea acestor naivi şi acoperindu-le ochii cu un văl des, care îi împiedica să vadă, Francmasoneria putu să lucreze în tihnă, ca să dărâme, puţin câte puţin, organizaţia socială.
Ea amăgi, de altfel, pe toată lumea, – pe unii mai mult decât pe alţii, – şi mai ales pe revoluţionari, care îşi închipuiră că maşina împingea pentru ei, fără să bănuiască măcar, că ea lucra, pur şi simplu, pentru Israel.
Însă, vom expune mai departe originea Francmasoneriei şi rolul ei în timpul marii Revoluţii.
De altfel, într-o publicaţie anterioară223, am arătat pe larg, după TAINE, înspăimântătoarea dezlănţuire a patimilor de proprietate şi de dominaţie, care a avut loc în timpul acestei groaznice furtuni sociale.
Aici, nu vom insista decât numai asupra câtorva peripeţii jidoveşti, care s-au desfăşurat, începând de la acest tragic eveniment şi până în zilele noastre.
Când Constituanta se reuni, ovreii din Paris solicitară emanciparea tuturor israeliţilor din Franţa.
Dezbaterea, începută la 21 septembrie 1789, se continuă câteva zile, însă Adunarea, foarte încurcată, amână soluţia.
La 30 aprilie 1791 şi la 27 septembrie 1791, deputaţii, câştigaţi de jidani, reveniră la asalt, – dar, fără nici un succes,… aşa era de mare scârba ce inspira această lepră.
Tocmai în octombrie 1793, – adică după 4 ani, de luptă neîncetata, – Israel triumfă224.
Să notăm, că aceasta s-a întâmplat în plină Teroare.
Prima grijă, – pentru ca să se arate demni de emancipare, – fu să se repeadă asupra diamantelor Coroanei, în furtul cărora jucară un rol de căpetenie. Toţi ovreii din Paris au fost implicaţi în această afacere. Dar, numai câţiva iudei subalterni, care s-au lăsat să fie prinşi, au fost judecaţi şi în urmă executaţi225.
Ovreii fură, de asemenea, aceia care organizară jefuirea bisericilor şi distrugerea capodoperelor, inspirate de credinţa geniului pictorilor din Evul Mediu… Adesea ei cumpărară biserici întregi, cu un pumn de bancnote şi le dărâmară226 – sau, când liniştea fu restabilită, le închiriară, foarte scump, credincioşilor.
Mobilierele emigraţilor erau o altă ocazie de operaţii fructuoase. Membrii Convenţei se înţelegeau, cu ovreii, pentru ca să-şi însuşească averile acestor proscrişi 227.
Cea mai mare parte din furturile şi jafurile de care vorbeşte TAINE, avură, – dacă nu ca autori direcţi, – cel puţin ca instigatori şi ca tăinuitori de obiecte dosite, pe aceşti blestemaţi fii ai lui Israel.
Atunci, au început să ia naştere averile enorme ale multor jidani din Franţa.
Câţiva ani mai târziu, în 1806, PORTAIIS, jurisconsul celebru, colaboratorul lui NAPOLEON, – într-un memoriu pe care-l prezentă împăratului, -scrise cele ce urmează:
„Constituanta crezuse că, pentru a face pe ovrei buni cetăţeni, era de ajuns să-i facă să participe… la toate Michelet, vorbind şi dânsul de ovrei, se exprimă astfel: Jidanii,… murdara şi prolifica naţie,… au rezolvat problema
drepturile de care se bucură cetăţenii francezi. Dar, din nenorocire, experienţa a probat că… nu avusese prevedere.
Greşeala provine din faptul că revoluţionarii nu au vrut să vadă decât o chestiune de toleranţă religioasă, în problema ce aveau de rezolvat în ceea ce priveşte starea civilă a israeliţilor din Franţa.
Jidovii nu sunt numai o sectă, ci un popor. Acest popor avea altădată un teritoriu şi un guvern. El a fost împrăştiat, fără să fi fost distrus; şi acum rătăceşte pe tot globul, pentru ca să caute un refugiu, iar nu o ţară; el există la toate naţiile, fără să se confunde, cu ele; pretutindeni el se crede că trăieşte pe pământ străin…
Astfel ovreii formează, peste tot, o naţie în naţie; ei nu sunt nici francezi, nici nemţi, nici englezi, nici prusieni, – ci pur şi simplu ovrei…”228.
Şi NAPOLEON I, într-o discuţie în Consiliul de Stat, adăugă:
„Nu se plânge lumea de protestanţi şi de catolici, cum se plânge de jidani. Răul pe care ei îl fac, nu vine de la indivizi, ci chiar de la constituţia acestui popor. Sunt nişte lăcuste şi nişte omizi, care pustiesc Franţa”229.
Treizeci de ani mai târziu, într-o carte remarcabilă, – Les Juifs rois de l’epoque, – TOUSSENEL scrie:
„Ovreii au lovit toate statele cu o nouă ipotecă, pe care aceste state nu o vor plăti niciodată cu veniturile lor.
Europa este înfeudată dominaţiei lui Israel; această dominaţie universală, – pe care aţâţi cuceritori au visat-o, – Iudeii o au în mâinile lor… Israel a impus tribut tuturor statelor, produsul cel mai clar, al muncii tuturor cetăţenilor, trece în punga jidanilor, sub numele de dobândă a datoriei naţionale”230. de a volatiliza bogăţia… Acum ei sunt stăpânii omenirii! Din palme şi din ghionţi, au ajuns pe tronul lumii!” (Michelet, Discours citat de Hallez în Les Juifs en France, 1854, p. 37. – Vezi şi Chabauty, I. cit, p. 164).
De atunci, ovreii au înaintat mult. Ei organizară maşina de exploatare a popoarelor, din care au ieşit trusturi formidabile, – lovituri de bursă dezastruoase, krac-uri şi panamale ce ruinează o ţară întreagă, războaie (ca acela din Tonkin, etc.)231 etc. etc.
Astăzi, sub republica francmasonă, jidanii au ajuns să fie stăpâni absoluţi pe Franţa.
ALGERIA
Să vedem acum, în ce condiţii, ovreii au căpătat drepturile de cetăţenie în Algeria.
În 1870, în timpul războiului ce a doborât Franţa, – al cărei pământ era invadat de duşmani, – jidanul CREMIEUX, care împreună cu jidanul GAMBETTA erau membri ai guvernului Apărării naţionale, dădu decretul de naturalizare, în masă, a ovreilor din Algeria.
Profitând de un astfel de moment pentru a da un astfel de decret, CREMIEUX şi cumătrul său GAMBETTA au trădat Franţa, pentru ca să servească interesele neamului lor. 232
Şi pentru ce o asemenea favoare?… atunci când decretul din 1848, referitor la naturalizarea străinilor, deschidea iudeilor o poartă destul de largă.
Cu atât mai mult că în 1870 această măsură avea şi un caracter odios: arabii, care-şi făcuseră datoria în mod eroic în timpul războiului, erau lipsiţi de dreptul de a vota, – ce era dăruit cu toptanul şlehtei jidoveşti233.
De altfel, ura împotriva acestui neam netrebnic, era aşa de intensă, încât pentru ai înflăcăra pe turcoşi împotriva austriecilor, în timpul războiului din Italia, era de ajuns să li se spună că aveau în faţa lor nişte jidani234.
Or, astăzi, câteşitrei sunt traduşi înaintea unei comisii parlamentare, sub inculpapa că au avut un amestec… ciudat, în oarecare afaceri, ce privesc „finanţele publice”. Şi jurnalistul continua: „Din timpuri imemorabile, Anglia fusese prezervată de spectacolul unor miniştri târâţi pe banca acuzaţiei. A trebuit să se găsească în guvern trei miniştri jidani, pentru ca această glorioasă tradiţie să înceteze”.
Acest decret de naturalizare excită, în Algeria, o indignare unanimă. El avu, ca efect imediat, o răscoală îngrozitoare a populaţiei arabă şi cabilă.
Când un ofiţer francez se prezenta la Sidi Mahomed Ben Ahmed el Mokrani, – mare senior arab, – şi îi înmână decretul lui CREMIEUX, Aga scuipă pe el, – şi trimise înapoi generalului AUGERAUD crucea de ofiţer a legiunii de onoare, pentru ca să arate tot dezgustul şi adâncul său dispreţ, francezilor, care s-au înjosit până la a se pune în rând cu jidovii.
MOKRANI căzu ca un erou şi revolta fu înecată în sânge, de armata franceză, – redusă la trista necesitate de a se pune în serviciul acelora ce trăiau numai din camătă şi din furtişaguri235.
Nu ne vom mai opri asupra celorlalte ţări din Europa, care, din acest punct de vedere, nu stau mai bine ca Austria şi ca Franţa.
Nu vom spune deci, nimic despre Italia, care are jidani ca prim-miniştri (Luzzati), ca miniştri de război (Ottolenghi), ca primari ai Romei (Nathan); nici de Anglia, unde, în momentul de faţă, trei miniştri, tăiaţi împrejur, se îndeletnicesc cu un gheşeft monstru236, ce a dat naştere unui scandal colosal, a cărui faimă a făcut ocolul pământului; nici de Germania, unde ovreii sunt, de asemenea, foarte puternici şi unde HERMAN KUHN scria, în 1881:
„Poziţia iudeilor în Germania este foarte avantajoasă… Fiecare comunitate jidovească se administrează ea însăşi, îşi ridică impozitele, îşi dirijează şcolile, fără intervenţia autorităţilor civile. Israeliţii formează, într–adevăr, un Stat în Stat”.237
Dar, să vorbim puţin de o ţară mare, în care ovreii – ca cei de la noi – nu se bucură de drepturile de cetăţenie… adică de Rusia.
Aceasta ne va permite să ne dăm seama de uneltirile sau de tertipurile pe care jidanii din România le întrebuinţează pentru ca să-şi atingă scopul dorit.
Să vedem, prin urmare, ce s-a petrecut în Rusia, în timpul războiului cu Japonia.
RUSIA
În Rusia, – unde ei se numără cu milioanele, – ovreii sunt lipsiţi de drepturile civile şi politice, măsură excelentă pentru poporul rus, însă deplorabilă pentru vecinii lui, – în particular pentru noi, – unde vine să se reverse prisosul acestui furnicar.
Jidănimea rusească se agită cu furie şi, prin Nihilişti238 (sectă de anarhişti), – tulbură liniştea Statului şi pune într-un pericol continuu viaţa Ţarului şi a principalilor săi colaboratori239.
Mai mult, prin presa europeană, Cahalele calomniază Rusia şi o discreditează în ochii lumii străine, care îşi închipuie uşor că o monarhie absolută este un îngrozitor flagel, pe când ruşii se găsesc foarte bine sub un asemenea regim.
Văzând ca nu ajung la nimic, nici prin teroare, nici prin minciună, ovreii – profitând de momentul când Rusia era încurcată într-un război nenorocit, încercară să escaladeze bariera.
Într-un ceas aşa de dezastruos pentru patria comună, jidănimea n-a văzut decât un singur lucru: interesul ei.
Poporul rus, – ne spuneau telegramele agenţilor, care mai toate sunt în mâinile ovreilor, – reclamă o constituţie şi o garanţie; pentru acest lucru se răscoală.
Însă, în realitate, poporul rus nu ştia câtuşi de puţin ce e o constituţie şi ce sunt garanţiile.
Când, în loc să citeşti în ziare depeşele agenţiilor jidoveşti, citeai scrisorile particularilor care vedeau cu ochii evenimentele, constatai că poporul rus mergea fără să ştie pentru ce, – ici pentru o cauză, colo pentru alta, – sau mai bine zis se năpustea ca o bestie turbată, mereu excitat împins în stradă de către jidani, care minţeau cu neruşinare şi îl făceau să creadă că, punându-se în grevă, arzând şi asasi-nând, apără cauza Ţarului şi a Rusiei”.240
Şi, într-adevăr, s-au văzut „instigatori, care răsculau poporul, în numele Ţarului, – pentru al elibera”.241
Francmasonii Constituantei şi ovreii revoluţionari din Rusia, lucrară exact în acelaşi sens.
În cursul unei revoluţii sângeroase, avu loc intrarea jidovilor în naţia franceză; tot astfel, în mijlocul masacrelor, ei încercară să se încorporeze în naţia rusă. Şi, pentru a ajunge aici, ei au dezlănţuit războiul civil când patria, în care voiau să intre, era zdrobită din afară.242
Aceeaşi soartă ne ameninţă şi pe noi, românii, din partea jidovimei.
ROMÂNIA
Acum, cunoscând modul cum jidovii au lucrat în mai multe ţări străine, ne va fi uşor să înţelegem ce se petrece în propria noastră ţară.
În România, ovreii n-au putut să-şi satisfacă decât numai patima de proprietate şi datorită ei, au ajuns în câţiva ani să pună mâna pe mai toate bogăţiile ţării.
Dar, ca să ne subjuge cu totul, le mai trebuie să posede şi drepturile de cetăţenie. Pentru a atinge şi acest sfârşit, ei se agită nebuneşte, împinşi fiind de patima de dominaţie.
Aceşti străini, veniţi de ieri, pretind astăzi că sunt stabiliţi în România de când lumea şi pământul, – cu mult mai înainte de formarea acestei ţări,… de la luarea Ierusalimului de către Titus (CREMIEUX)… sau din timpurile lui Decebal (B. LAZARE)243, – şi că, prin urmare, ei trebuie să aibă prerogativele de cetate, ce le sunt contestate pe nedrept.
Pentru ca să probăm că această afirmaţie nu este decât o neruşinată minciună, vom aduce aici cifre exacte, scoase din statisticile oficiale.
La începutul secolului al XVIII-lea, nu se afla în Moldova decât un număr foarte mic de ovrei. Astfel, la Iaşi, ei erau atât de rari, încât contribuţia lor totală se ridica abia la 155 lei, pe trimestru.
Numărul lor însă a crescut progresiv, după împărţirea Poloniei (1772).
În 1803, – când s-a făcut cel dintâi recensământ în Moldova, – s-au găsit, în toată ţara, 12.000 de ovrei;
În 1820, – 19.000;
În 1827, – 24.000;
În 1831, – 37.000;
În 1838, – 80.000;
În 1859, – 120.000;
În 1899, – 200.000 de iudei244.
Comparând între ei anii 1803 şi 1899, constatăm că înmulţirea jidanilor, în Moldova, în această perioadă de 96 ani, a atins cifra colosală de 1.533 la 100.
În Muntenia, numărul ovreilor a fost întotdeauna cu mult mai mic ca în Moldova. Astfel, în Bucureşti, în 1820, nu s-au găsit decât 127 şefi de familii israeliţi.
În 1831, – se socotesc în toată ţara, 3.330 ovrei;
În 1838, – 6.000;
În 1860,- 9.000;
În 1899, – 70.000 de jidovi, în urma emigrării lor necontenite din Moldova.
Cifrele acestor statistici245 arată că, în imensa lor majoritate, ovreii, care se află actualmente în România, s-au introdus aici în mod fraudulos în cursul secolului trecut, – venind din Galiţia şi din Polonia rusească, ce constituie un fel de cloacă nesecabilă ce debordează cu îmbelşugare această pestilentă.
Prin urmare, aceşti străini, – care n-au luat parte nici la suferinţele grozave îndurate altădată de poporul român, nici la luptele sângeroase, pe viaţă sau pe moarte, susţinute de el împotriva numeroşilor barbari (turci, tătari, unguri, etc.) ce voiau să-l cotropească, – n–au nici un motiv istoric plauzibil ca să poată pretinde drepturile de cetăţenie, în România.
Iată ce zice în aceasta privinţă, un savant istoric, ERNEST DESJARDINS, membru al Institutului, care a venit în România, în 1867, să studieze chestiunea israelită:
„Majoritatea familiilor evreieşti care locuiesc în România, este prin naştere, – ca şi prin voinţă şi prin moravuri, prin spirit şi prin limbă, – străini de ţară.
Ea a venit aici prin emigraţie, din Austria şi din Rusia. Această invazie a început de ani de zile; dar a devenit foarte activă mai ales în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1848)…
Astfel, înmulţirea ovreilor străini luă proporţii înspăimântătoare, – pentru concurenţa de aici înainte neputincioasă şi chiar pentru viaţa materială a adevăraţilor români…
Dar, existau în Moldova regulamente pentru apărarea fruntariilor împotriva valurilor năvălitoare ale vagabonzilor străini. Numai că, severitatea acestor regulamente, se topi la vederea câtorva gologani, – iar guvernele, făcându–se complicii acestor abateri, dădură pământul naţional pradă cerşetorilor corupători”246.
Dacă examinăm acum statisticile care dau mişcarea totală a populaţiei în oraşele Moldovei, de la 1870 la 1893, vedem că românii prezintă un deficit de 30.000 morţi, asupra naşterilor, pe câtă vreme jidovii (al căror număr este aproape pe jumătate ca acel al creştinilor) au un excedent de 40.000 naşteri, asupra morţilor247.
Naşteri // Morţi // Diferenţa
Români 140.000 // 170.000 // – 30.000
Ovrei 120.000 // 80.000 // +40.000
Adică, în 22 de ani, o diferenţa de 70.000 de suflete în profitul lui Israel.
De asemenea, în oraşul Iaşi, – fosta capitală a Moldovei, mişcarea populaţiei, de la 1869 la 1875248, se prezintă cu un tablou şi mai înfricoşător.
Naşteri // Morţi // Diferenţa
Români 7.500 // 13.000 // -5.500
Ovrei // 13.000 // 9.500 // +3.500
Şi, numai în anul 1909, românii au pierdut aici 986 indivizi (1.432 naşteri, 2.418 morţi), pe când jidanii au câştigat 120 (894 naşteri, 774 morţi).
D-l A. C. CUZA, profesor de economie politică la Universitatea din Iaşi, calculând asupra datelor statisticilor oficiale, pentru acelaşi oraş, mişcarea populaţiei de la 1866 la 1909, constată:
– pentru români, un deficit de 14.443 de suflete;
– pentru ovrei un excedent de 17.784 de suflete.
Cu alte cuvinte, în 43 de ani, s-a produs o diferenţă de peste 30.000 de indivizi în favoarea lui Israel, asupra unei populaţii totale de 77.759 locuitori.
Cu modul acesta, ovreii au ajuns în Iaşi la cifra de 39.488 suflete, – adică la 50,8%.
O asemenea proporţie se întâlneşte în mai toate oraşele Moldovei; astfel la Dorohoi ea este de 53,6%, – la Botoşani, de 51,8%, – la Fălticeni, de 57% – şi aşa mai departe 249.
În 1912, s-a făcut un nou recensământ al populaţiei, ale cărui prime rezultate au fost raportate de profesorul CUZA250.
Un ziar politic, publicând aceste date, le rezumă astfel:
„Cifrele recensământului, – pentru moment provizorii, – ne duc la constatări de o excepţională gravitate. Fenomene, – care se petreceau în umbră, neobservate de nimeni, uneori numai bănuite, – apar astăzi în plină lumină…
Într-adevăr, datele referitoare la numărul locuitorilor Moldovei arată că populaţia rurală a crescut, în 13 ani, numai cu 18,8% – pe când a Munteniei s-a înmulţit cu 1%. iar a Dobrogei cu 45,7%.
În acelaşi timp, populaţia urbană a Moldovei a crescut numai cu 5,3% – pe când a Munteniei s-a înmulţit cu 23%, iar a Dobrogei, cu 41,5%.
O asemenea disproporţie, care e enormă, trebuie să aibă cauze profunde, a căror cunoştinţă se impune fără întârziere.
Dar, răul pare şi mai mare, când cercetezi mişcarea fiecărui oraş luat în parte, într-adevăr, se vede atunci că, în 8 din 21 oraşe moldoveneşti, populaţia sa diminuat în mod absolut. Astfel, de exemplu, Iaşii, vechea capitală a ţării, care în 1909 avea 77.759 locuitori, nu mai are astăzi decât 75.882. De asemenea, populaţia Fălticenilor s-a micşorat cu 10,8%, a Mihăilenilor cu 13%, etc. Putem deci să afirmăm că oraşele Moldovei se depopulează şi că această depopulare este cu atât mai intensă, cu cât oraşele sunt situate mai spre nord”251.
Prin urmare, în Moldova, ovreii se înmulţesc în mod prodigios pe când românii se împuţinează din ce în ce, – şi această constatare a smuls profesorului CUZA strigatul de alarmă sau mai bine zis de disperare: pierim – strigăt care s-a răsfrânt, cu o dureroasa nelinişte, în inimile tuturor românilor.
Dar care este cauza istovirii unei populaţii, până atunci foarte prolifică, în faţa năvălirii unor paraziţi?
CUZA, care a studiat bine acest fenomen patologic, a ajuns la condusa că jidanii, acaparând toate mijloacele de subzistenţă, au lipsit pe români de aceste mijloace de trai şi, în consecinţă, aceştia au început să dispară.
– va urma –
Prima parte aici: CAHALUL – statul în… stat!(1)
A doua parte aici: CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (2)
Autor: Nicolae Paulescu
Sursa: volumul – Spitalul,Coranul,Talmudul, Cahalul, Francmasoneria
NOTE
197 F. Trocasse, L’Autriche juive, Paris, p. 124 (A. Pierret, édil.).
198 Datele statistice referitoare la Bucovina au fost luate de Verax, din Dr. Zeiglauer, Geschichtliche Bilder aus der Bukowina, Cernăuţi, 1899, p. 2 şi următoarele, – şi din Dr. Polek, Statistik des Judenthums in der Bukowina, etc.
199 Iată cum se exprimă, în privinţa lor, Comisia numită în 1782 la Viena, de împăratul Josef II:
„Nu se pot considera ca supuşi ai împăratului, ovreii din Bucovina, intraţi în această provincie prin înşelătorie şi fraudă. Aceşti ovrei, trebuie să fie trataţi ca străini…” Şi într–adevăr, la început, au fost supuşi unui regim special, care micşoră emigraţia lor în ţară (Verax, I. cit, p. 8).
200 O statistică recentă, – ale cărei cifre au fost culese din actele prefecturilor împărăteşti ale Bucovinei, – arată că în momentul de faţă se găsesc în această provincie: Meseriaşi: 737 români, pentru 5089 ovrei.
Negustori: 454 romani, pentru 8567 ovrei. (Toronţiu, „Neamul Românesc”, 30 sept. 1911).
201 Verax, I. cit, p. 57–61. Toate aceste amănunte au fost date lui Verax, de către Dr. Bălan, şeful cancelariei dietei din Bucovina, după publicaţiile oficiale.
202 Trocasse, I. cit., p. 145.
203 Trocasse, I. cit., p. 135.
204 Verax, I. Cit. p.63.
205 Trocasse, I. cit, p. 146.
206 Idem, Leit, p. 261.
207 Idem, I. cit, p. 130.
208 Trocasse, I. cit, p. 132.
209 „Este oprit unui medic israelit să vindece pe un Akum, chiar când a fost plătit pentru aceasta… , Dar este permis medicului ovrei să experimenteze asupra unui Akum, pentru a vedea dacă un medicament este eficace sau este omorâtor” (Karo, Şulhan–Aruk, Jore Dear, 158)…uite dreptul imprescriptibil al omenirei, – dreptul de a trăi205.
210 Trocasse, I. Cit. p. l37.
211 Trocasse, I. cit., p. 137.
212 Idem, I. cit, p. 145.
213 Idem.
214 Idem, I. cit, p. 133215 Idem.
216 Trocasse, I. cit, p. 142.
şapte ori mai mult decât familia imperială), – fără să mai vorbim de ceea cei aparţine în celelalte provincii (Austria de Jos, Moravia, Silezia), precum şi în Ungaria.”
217 E. Drumont, La France juive, I, p. 143.
218 E. Drumont, I. cit, I, p. 213.
219 Idem, I. cit, I, p. 247.
220 Idem, I. cit. I, p. 220.
221 Idem, I. cit, I, p. 259.
222 Idem, I. cit, p. 236.
223 Paulescu, Instincte sociale, Conflicte şi Patimi, etc, p. 159 (C. Sfetea, edit. 1910).
224 Drumont, I. cit, 1. p. 286–290.
225 Drumont, I. cit, I, p. 300–303.
226 Astfel un jidan a cumpărat şi a dărâmat, în 1797, biserica St Jaques dele Boucherie, din care un singur turn a rezistat distrugătorilor. Acum el ornează un scuar situat aproape de piaţa Chatelet (Drumont, I. cit, I, p. 150).
227 Drumont, I. cit, I, p. 304–305.
228 Idem, I. cit, I,p. 317–318.
229 Drumont, I. cit, l, p. 331.
230 Idem, I. cit, I,p. 350
231 Drumont, I. cit, II, p. 12
232 Idem.
233 Drumont, I. cit, n, p. 34.
234 Drumont, I. cit, p.22.
235 Idem, I. cit, II, p. 24.
236 Sub titlul de „Neplăcuta păţanie a trei miniştri ovrei din Anglia”, Universul din 1 aprilie 1913, publică, sub semnătura binecunoscută a lui I. G. D., o notiţă plină de interes: în guvernul englez se găsesc acum trei ovrei: Sr Rufus Isaar, ministru de justiţie, Dl Hetbert Samud, ministrul poştelor şi Dl Montagu, subsecretar de Stat la depar-tamentul Indiilor.
237 Copin–AIbanceffi, Le drame maçonique, I, Pouvoir occulte, p. 369.
238 Nihiliştii, afară de ovrei, se recrutează mai ales dintre tinerii semikulţi şi neexperimentaţi, pe care Iuda îi orbeşte cu uşurinţă, oglindind înaintea ochilor lor, vorbele umflate de Progres, de Libertate, de Egalitate, de Frăţie şi alte gogoşi francmasonice.
239 Să amintim moartea tragică a lui Alexandru II care a fost ucis de o bombă, aruncată de un nihilist. De asemenea, Stolipin, prim-ministrul imperiului, a fost asasinat de un jidan numit Bagrow, în septembrie 1911.
240 C. Albancelli, I. cit, p. 358.
241 Idem, I. cit, p. 352.
242 Idem, I. cit, p. 357.
243 „Legenda (?) povesteşte că ovreii veniră în Dacia în timpurile mithice ale lui Decebal, sub Domiţian” (Bernard Lazare, Les Juifs de Roumanie, p. 17).
244 Cifrele care se referă la o epocă anterioară lui 1859, provin din Arhivele Statului. Cele ce privesc anii 1859 şi 1899, sunt luate din publicaţiile Serviciului statistic 245 Cifrele acestor statistici sunt împrumutate din cartea lui Verax La Roumanie et Ies Jutfs, 1904, p. 2–4 (ediţie prescurtată).
246 E. Desjardins, Les Juifs en Moldavie, Paris, 1867 Vezi Verax, I. cit, p. 20.
247 Colescu, Mişcarea populaţiei României, pentru 1901 şi 1902; vezi Verax, I. cit, p. 54.
248 Dr. Agapi, Studii demografice asupra populaţiei oraşului Iaşi. (Verax, I. cit, p. 55).
249 A C. Cuza, „Neamul Românesc”, 1908, 1909, 1910
250 C. Cuza, Unirea, 18 februarie 1913.