Gambitul lui Zelensky la Kursk a eșuat și a adus Ucraina în pragul înfrângerii
Deși Ucraina a lansat șase rachete ATACMS înspre Rusia cu aprobarea lui Biden, în încercarea futilă de a globaliza războiul și a forța intrarea fizică a NATO cu trupe în conflictul cu Rusia, racheta hipersonică lansată de Vladimir Putin a îngrozit întreaga Ucraină și Occidentul prin forța și precizia loviturii asupra unui obiectiv militar. Racheta intercontinentală Oreșnik aflată încă în testări este cea mai avansată din lume la acest capitol, americanii nedeținând nimic similar.
Cu o rază de acțiune de 5000 de Km, hipersonica rusească poate lovi din extremul Orient ținte aflate chiar pe continental American și orice țară din Europa. Ca de obicei femeiuștile iresponsabile, exaltate și stupide, ajunse la conducerea Uniunii Europene, precum Roberta Metsola, fac presiuni ca Germania să trimită rachete Taurus ucrainenilor pentru lovirea Moscovei, ceea ce ar implica continentul nostru în Al Treilea Război Mondial.
Cum armata ucraineană pierde 5.000 de soldați pe zi care dezertează și nu mai este dispusă să se lase măcelărită pentru teritoriile rusofone din estul Ucrainei, care au aparținut de fapt Rusiei până la Lenin, Stalin și Hrușciov, este limpede că Rusia avansează nestăvilit în Donețk, în zona Donbass zdrobind literalmente armata ucraineană, în pofida propagandei mincinoase progresiste și neo-marxiste a Kievului.
Cum Donald Trump a anunțat că va opri ajutoarele militare pentru Ucraina și nu va permite soldaților americani și celor ai NATO să intervină în războiul fratricid între cele două foste republici sovietice rusești, kieveană și moscovită, momentul capitulării Ucrainei este aproape, aspect recunoscut și de Zelensky.
Și pentru România este momentul să se retragă din alianța toxică și nelegitimă cu Ucraina expansionistă, s-a văzut în zona Kursk, și să revină la înțeleapta neutralitate la care îndemnau Titulescu și Gafencu înainte de Al Doilea Război Mondial. Asta, înainte de a mai suferi vreo înfrângere devastatoare în fața rușilor precum Antonescu în fața sovieticilor în 20-21 august 1944 pe aliniamentul Iași-Chișinău.
Rușii își recuperează teritoriul invadat iresponsabil de ucraineni
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, potrivit Agerpres, conform Știri pe Surse.
Sursa din cadrul Statului Major al Ucrainei a afirmat că Rusia a desfăşurat circa 59.000 de militari în regiunea Kursk după ce forţele Kievului au lansat un atac fulger şi au avansat rapid, luând prin surprindere Moscova la doi ani şi jumătate de la invazia sa în Ucraina.
„Cel mult, noi am controlat circa 1.376 de kilometri pătraţi. Acum, desigur, acest teritoriu este mai mic. Inamicul îşi sporeşte contraatacurile”, a declarat sursa citată.
Însă forţele ruse continuă să avanseze constant în regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Sursa din cadrul Statului Major ucrainean a reiterat că aproximativ 11.000 de soldaţi nord-coreeni au ajuns în regiunea Kursk în sprijinul Rusiei, însă cea mai mare parte a acestor forţe încă îşi continuă pregătirea, potrivit Știri pe Surse.
În fapt tratatul de asistență militară semnat de Vladimir Putin și Kim Yong Un prevede dislocarea a sute de mii de soldați nord-coreeni la granița cu Ucraina pentru apărarea liniilor rusești. Este de așteptat ca Ucraina să piardă și Harkovul, Zaporojie și Odessa în viitorul imediat apropiat în fața tăvălugului rusesc, după care Ucraina se va îndrepta abrupt spre destrămare și dizolvare ca stat, oricum fiind un stat artificial construit de sovietici în alianță cu Hitler. Atunci și numai atunci pacea se va reinstaura pe continent, cu sprijinul ferm al Statelor Unite, al Chinei și al Ungariei.
Libiu Mateescu
„Atunci și numai atunci pacea se va reinstaura pe continent, cu sprijinul ferm al Statelor Unite, al Chinei și al Ungariei.” Este adevarat ce-ati scris? De unde ati scos „si al Ungariei?
Lasati-l in pace, este obosit de candidatii prezindentiali.