Înfrângere a hocheiștilor de la Corona Brașov, în Erste Liga

Înfrângere a hocheiștilor de la Corona Brașov, în Erste Liga

0 47

Corona Brașov a pierdut cu scorul de 4-3, după prelungiri, în fața celor de la Akademia Budapesta. Maghiarii au condus cu 1-0 după prima repriză, cu golul lui Szabo.
În repriza secundă Daniel Koger a restabilit egaliatea, asistat de Matyas Kovac, după care oaspeții au revenit în avantaj, cu golul lui Sofron. Phillipe Cornet a reușit o dublă într-un interval de trei minute, asistat de Van Wormer și Piche iar brașovenii conduceau pentru prima dată în meci (3-2) Avantajul a durat doar 49 de secunde, maghiarii egalând prin Keresztes, 3.
Ultimele 20 de minute din timpul regulamentar au fost dominate de trupa din Budapesta, dar Dubeau a avut câteva intervenții incredibile în poarta brașovenilor.
Meciul a fost decis în prelungiri, după o serie de decizii controversate ale  brigăzii de arbitri, iar golul victoriei a fost marcat de Schelkmann.
În clasamentul Erste Liga, brașovenii sunt pe locul trei, cu 33 de puncte, iar următoarea adversară va fi DEAC Debrecen.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.