Brașovul va avea, de anul viitor, primele 25 de ecoinsule subterane pe domeniul public
– Comisia de circulație a avizat amplasarea acestora. Din primăvară începe montarea și a celor 250 de ecoinsule supraterane, iar după finalizarea lucrărilor de amenajare, vor fi amplasate și cele subterane. Lor li se vor mai adăuga alte 93 supraterane, după ce Ministerul Mediului finalizează licitația –
Primăria Brașov continuă să investească în implementarea unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Brașov, unul dintre proiecte fiind cel de înlocuire a actualelor platforme de depozitare a deșeurilor cu insule ecologice digitalizate, sub și supraterane, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
În cazul ecoinsulelor subterane, amplasarea acestora presupune lucrări mai ample, astfel că municipalitatea este în etapa finală de elaborare a studiului de fezabilitate pentru cele 25 de ecoinsule subterane contractate prin intermediul Ministerului Mediului.
La ședința Comisiei de circulație de ieri a fost obținut ultimul aviz necesar prezentării studiului de fezabilitate în ședința Consiliului Local. Aceste 25 de ecoinsule subterane fac parte din primul lot de 275 de insule ecologice digitalizate, sub si supraterane, pentru care primăria a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
,,În 2019 am încheiat primul contract pentru amplasarea de ecoinsule, în baza căruia au fost deja amplasate 74 de astfel de sisteme de preluare selectivă a deșeurilor de la cetățeni. Avem semnat contractul pentru încă 275 de astfel de platforme ecologie, care vor fi amplasate pe parcursul anului viitor, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. La ultima ședință a Comisiei de circulație am aprobat amplasamentele pentru 16 din cele 25 subterane, celelalte 9 neavând nevoie de această procedură. Urmează ca în luna ianuarie, cel târziu, să prezentăm Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru amplasarea lor, după care vom lansa licitația pentru lucrările de amenajare necesare. În paralele continuăm pregătirile pentru restul de 250, supraterane, ca din primăvară să începem și amplasarea lor. Le-am atras atenția colegilor din primărie că până la sfârșitul anului viitor toate cele 275 de ecoinsule trebuie să fie funcționale. După ce Ministerul Mediului finalizează licitația, le vom amplasa și pe celelalte 93, tot suprateran. În acest fel, până la sfârșitul anului viitor sistemul de preluare a deșeurilor de la cetățeni în municipiul Brașov se va desfășura prin intermediul acestui sistem ecologic, iar cantitatea de deșeuri reciclabile, care nu vor mai ajunge la rampă, va fi mult mai mare”, a precizat primarul George Scripcaru.
Cele 25 de ecoinsule subterane sunt formate din containere individuale subterane/îngropate, cu următoarea structură a volumului: biodegradabil: 3 mc; rezidual: 3 mc; sticlă: 3 mc; plastic și metal: 5 mc și hârtie și carton: 5 mc.
Ele vor fi amplasate în următoarele zone:
- Str. L.C. Babeș nr. 6-8;
- Str. L.C. Babeș nr. 11;
- Str. L.C. Babeș nr. 5;
- Str. Mică nr. 23;
- Str. Spicului nr. 42;
- Str. Spicului nr. 26;
- Str. Dimitrie Anghel nr. 17;
- Str. Grigore Ureche nr. 17;
- Str. Grigore Ureche nr. 13;
- Str. Lanurilor nr. 22;
- Str. Mihai Viteazul nr. 13;
- B-dul Gării nr. 14;
- B-dul Gării nr. 10;
- B-dul Gării nr. 8;
- B-dul Gării nr. 2;
- B-dul Gării nr. 22;
- B-dul Gării nr. 22;
- B-dul Gării nr. 28;
- Str. Pieții FN;
- Str. Uranus nr. 8;
- Lacurilor FN;
- Str. Uranus nr. 10;
- Str. Molidului nr. 43A;
- Str. Ștefan Cel Mare și Sfânt, nr. 2;
- Str. Carpaților, nr.60 A.
Au mai primit avizul Comisiei de Circulație :
- Instituirea sensului unic și amenajare parcări longitudinale pe str. Tudor Vladimirescu și str. Albă;
- Suplimentarea liniei 34 B, pentru a crește capacitatea de preluare a cetățenilor din zona cartierului Uzina 2;
- A fost menținut avizul pentru prelungirea traseului liniei 41 și înființare șase stații de îmbarcare/debarcare pe str. str. Bârsei – Ferma Gazon;
- Construire locuință unifamilială și împrejmuire teren la adresa Str. Fagurului f.n. – faza P.U.D.
- Legalizare extindere construcție C2 cu asigurarea locurilor de parcare pe parcela înscrisă în CF 156013, amenajare parcare și creare acces la adresa Str. Bobâlna nr. 38 – faza D.T.A.C.
- Amenajare parcare privată în incinta proprietății la adresa Str. Iuliu Maniu nr. 2 – faza D.T.A.C.
- Reamenajare hală – amenajare spălătorie auto la adresa Str. Zaharia Stancu nr. 13 – faza D.T.A.C.
D.D.