Anularea alegerilor prezidențiale înseamnă anularea voinței poporului român

Anularea alegerilor prezidențiale înseamnă anularea voinței poporului român

3 39

Va să zică, actul preliminar al prezidențialelor de ocară din România, care va puncta timpul și spațiul istoric al dialecticii istoriei țării noastre decenii de aici înainte ca un act samavolnic prin care a fost din nou înfrântă voința unui întreg popor, s-a produs finalmente.
Sinistra CCR populată cu judecători înșurubați politic de PSD, PNL și Iohannis a anulat rezultatul alegerilor prezidențiale după ce doar cu două zile înainte le validase. În doar aceste două fatidice zile, în care zvârcolirea hidrei Sistemului și a monstruosului Stat Paralel a produs una din cele mai complexe și mai ticăloșite manipulări ale instituțiilor de forță, așa zis ale Securității naționale, conglomeratul privilegiat al oligarhiei politico-economico-informativo-justițiară ce a acaparat cu ghearele sale însângerate și cu dinții săi coercitivi întreaga conducere de stat a României, democrația reziduală ce mai subzista în această pârdalnică și tristă colonie a Europei marginale a fost definitiv anihilată, iar voința poporului român samavolnic amputată.
Ca la un semnal ocult din depărtările globalismului nivelator al totalitarismului sorosist mii de ong-uri produse de sistemul Societății Deschise al miliardarului hungaro-american au protestat vehement și concertat împotriva lui Georgescu, alarmate vezi Doamne! de apropierea rușilor de Gurile Dunării cu presupusa și nedemonstrata binecuvântare a suveranistului român, teză prezentată ca un codex al Securității naționale de amalgamul serviciilor achiziționate de progresiștii americani și bruxellezi cu CSAT-ul lui Iohannis și cu CCR-ul aservit politic, veșnică fie-le amintirea de ocară!

Compuneri de nivel liceal prezentate ca acte de informare strategică
În fapt, pe ce s-au bazat toate aceste alegații și compuneri infantil concepute pentru a strecura o frică paralizantă în mari segmente ale masei alegătorilor români, operațiune eșuată văzând votul acestora în primul tur al prezidențialelor? Pe nimic concret, nefiind niciodată demonstrată împlicarea rușilor în alegerile românești, denumiți criptic „actorul statal străin”, subterfugiul nedenumirii statului ostil respectiv și denumirea generică neparticularizată a acțiunii concrete nefaste fiind folosit atunci când nu există dovezi concrete irefutabile.
O frunzărire frugală a informărilor serviciilor de informații românești dezvăluie amploarea neștiinței acestora despre presupusele fraudări privind campania electorală a lui Georgescu, neexistând legătura de cuzalitate dintre acesta și sumele ce s-ar fi folosit ipotetic în desfășurarea campaniei sale pe Tik Tok, sume infime oricum comparativ cu suta de milioane de euro tocată din banii statului de către prezidențiabilii partidelor principale.
Noianul de speculații însă, cu care au intenționat aceste servicii în încrengătură cu CSAT-ul lui Iohannis mistificarea realității a avut un scop abscons și predeterminat, oferirea de pretexte pseudolegale CCR-ului venal legate de fantasmagorice amenințări la ființa neamului și la parcursul său euro-atlantic, în genunchi și frânt de șale în fața mandarinilor Bruxelles-ului și ai Washingtonului bidenist.
Această sinistră instituție antidemocratică, care a mai zdrobit voința poporului român printr-o erată în favoarea menținerii președintelui Băsescu, demis democratic prin referendum popular, a recidivat în blestemăție și, după ce i-a invalidat ilegal candidatura Dianei Șoșoacă, a anulat nelegitim și neconstituțional și primul tur al alegerilor prezidențiale pentru că se ițise pericolul unei opțiuni populare pentru suveranism național, opus subjugării și împilării euro-atlantice a poporului român, condus autocratic de slugarnicii corifei politici ai dezastrului național.
Și, cum tragedia are mai multe acte, urmează ineluctabil anularea dreptului de a candida al lui Georgescu, pe matricea sofistică deja utilizată în cazul Dianei Șoșoacă.
Pentru că altfel, orice calcule de prin laboratoarele Puterii redau repetitiv același rezultat, Georgescu va câștiga orice alegeri prezidențiale de aici înainte din primul tur, datorită enervării poporului.
Ori, asta nu convine mandarinilor bruxellezi, care după ce au pierdut bastionul progresist și belicos al lui Biden de la Casa Albă, sunt în pericol să piardă și flancul sud-estic european pentru implicarea lor în aiurelile și inutilitatea războiului ucrainean.

Departamentul de Stat al lui Biden se implică scandalos și nelegitim în alegerile prezidențiale românești
Desigur nu era daravela manipulatoare și diversionistă a conducerii totalitare a României completă dacă nu survenea prompt și salvator îngrijorarea „partenerului strategic” prin Departamentul de Stat încă democrat al lui Biden, printr-un Komunikat demn de analele staliniste ale vremurilor Anei Pauker: „Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menționate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, fragment din respectiva circulară în care sună consternant și neprobat acuzațiile de rusificare a alegerilor prezidențiale românești, înaintate de conducerea democrată a politicii externe americane, deja debarcată prin vot de americani în favoarea uneia noi, ce va fi numită de Trump.
Agitarea acestui pericol imaterial și iluzoriu al Rusiei invadatoare prin softul deja probat de fosta Securitate ceaușistă al înspăimântării populației asupra unui pericol nevalidat de realitatea contingentă  pentru români n-a însemnat mare lucru în 1 Decembrie, dovadă și distribuția voturilor pentru prezidențiabili.
Ceea ce a cauzat panică majoră în Sistemul Stratului Paralel, pentru că a realizat că a pierdut principalul armament tactic în lupta psihologică cu propriul popor.
Ori, dacă românii nu mai pot fi înspăimântați ușor, cine știe, poate data viitoare la vreun referendum votează și anularea pensiilor speciale și chiar desființarea instituțiilor de forță totalitare ale României și reînființarea acestora pe noi baze democratice.
Cum ar trebui de pildă desființată intangibila și moralmente corupta Curte Constituțională a României prin referendum și reînființarea acesteia ca secție a Înaltei Curți de Casație și justiție, deci răspunzătoare în fața CSM de pildă.

Un plan încropit în grabă după modelul tacticii opresive a anilor 50, ai stalinismului românesc
Ori așa ceva hidra statală totalitară a României nu poate accepta pentru că ar reprezenta pieirea ei, așa că s-a preferat intervenția coercitivă nelegitimă în exercitarea voinței poporului pe motivul aiuritoarelor necesități de stabilitate, echilibru, predictibilitate, și alte prostii de genul acesta, neprevăzute în Constituție.
Prin urmare s-a trecut la efectuarea planului operațional de decapitare publică a liderilor suveranismului național românesc cu sprijinul televiziunilor coruptibile, îmbuibate cu sume colosale de la bugetul țării, plan machiavellic gândit în catacombele Cotroceniului de nefastul și toxicul președinte actual al României.
Plan bine garnisit cu apariții publice și îndemnuri la stabilitate ale vectorilor de imagine arondați Sistemului și mai ales  împotriva, Doamne Ferește!, a unei probabile revolte în stradă a poporului român, ceea ce ar semnala pentru întreg mapamondul atașamentul acestuia față de valorile naționale, suveraniste și religioase, ce au străbătut indisputabil istoria acestui popor milenar.
Va să zică, Sistemul totalitar mioritic a stabilit că voința poporului nu contează și nu contează nici ce votează vitejii, ci ce gândește viermele sau șobolanul securistoid aflat vremelnic la butoanele Puterii, asta, parafrazându-l pe Gerula din filmul Columna.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. CCR si-au anulat si hotararea lor data luni 02.12.2024. Sunt 9 persoane care incaseaza pe luna cat cca. 40 de oameni scoliti care au bun simt, nu ca ei..

    • Eu propun sa anuleze si alegerile parlamentare si s-o luam de la inceput. Bani sunt „destui”, nu-i asa?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.