Fostul mare gimnast, Dan Grecu, campion mondial şi medaliat olimpic, a murit...

Fostul mare gimnast, Dan Grecu, campion mondial şi medaliat olimpic, a murit la vârsta de 74 de ani

0 14

Cel poreclit ”stăpânul inelelor”, a fost primul gimnast român care a câştigat o medalie  de aur la nivel mondial, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul la inele, dar și primul titlu european. De asemenea, el a fost medaliat olimpic cu bronz la inele, la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. A debutat în gimnastică la vârsta de 8 ani, la Iaşi, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. Dan Grecu a câştigat, de-a lungul carierei sale sportive, peste 15 titluri de campion naţional. În cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale. În 1984 a devenit antrenor coordonator al colectivului tehnic de la Reșița, acolo unde timp de mulți ani s-a pregătit lotul național masculin. Sub îndrumarea sa, zeci de medalii au fost cucerite de gimnaștii români la Campionate Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice. Inclusiv titlul olimpic al lui Marius Urzică la Sydney 2000, la cal cu mânere, și singura medalie cu echipa, bronz la Atena 2004. Anul acesta, a primit Colanul de Aur din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Fostul mare gimnast, Dan Grecu, campion mondial şi medaliat olimpic, a murit la vârsta de 74 de ani. Cel poreclit ”stăpânul inelelor”, a fost primul gimnast român care a câştigat o medalie  de aur la nivel mondial, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul la inele, dar și primul titlu european. De asemenea, el a fost medaliat olimpic cu bronz la inele, la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. A debutat în gimnastică la vârsta de 8 ani, la Iaşi, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. Dan Grecu a câştigat, de-a lungul carierei sale sportive, peste 15 titluri de campion naţional. În cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale. În 1984 a devenit antrenor coordonator al colectivului tehnic de la Reșița, acolo unde timp de mulți ani s-a pregătit lotul național masculin. Sub îndrumarea sa, zeci de medalii au fost cucerite de gimnaștii români la Campionate Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice. Inclusiv titlul olimpic al lui Marius Urzică la Sydney 2000, la cal cu mânere, și singura medalie cu echipa, bronz la Atena 2004. Anul acesta, a primit Colanul de Aur din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Dan Grecu va fi înmormântat sâmbătă, 14 decembrie, la Cimitirul Municipal din Brașov (ora 13,00).

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.