SUVERANITATE SAU NEATÂRNARE?
Suveranitatea e o pretenție gravă, pe care numai spiritul occidental, aflat mereu în preajma deismului, a putut-o emana. De altfel, e și greu de realizat.
În fond, se spune, suveranitatea e o voință absolută, de care nimeni nu poate trece, în sensul că nu poate fi influențată. Dar ne putem imagina așa ceva în realitate?
La noi, termenul mai vechi era „neatârnare”, care, în ciuda sonorității ușor hilare, spune mai multe în simplitatea lui.
„Torno” în latină semnifică a întoarce.
În franceză sensul merge și spre a transforma, a modifica, ceea ce ajută înțelesul.
Neatârnat e cel care, așadar, merge fără să se întoarcă, are drumul lui, doar al lui.
Poate fi suveran un astfel de om?
Nu, căci voința lui nu cere decât să fie el însuși, nu să respingă o comandă străină sau să comande de zor (și cui și de ce, dacă fiecare altul e neatârnat, adică are drumul lui?).
Neatârnarea nu vrea mai mult decât respect de sine, nu impunere a unei voințe.
Neatârnat e cel care-și vede de drumul lui.
În fond, poți depinde de cineva și să fii neatârnat, căci dacă acel cineva te respectă, ai drumul tău.
Nu e nevoie să fii suveran, căci numai Dumnezeu e suveran, El, cel care ne face pe toți să fim neatârnați, adică noi înșine.
Așadar, mai bine decât suverani, ceea ce nu vom fi și nu e bine să fim, să devenim neatârnați, pentru ca, nesemănând până la caricatură cu alții, să-i facem și pe alții neatârnați!
Cristi Pantelimon
NOTA
NEATÎRNARE s. 1. independență, libertate, suveranitate, (înv. și pop.) slobozenie, (înv. și reg.) slobozie, (înv.) nedependență, volnicie. (~ unui stat.) 2. (BIS.) autocefalie, independență. (~ bisericii ortodoxe.); conform DEX.
