Cașcavalul complet al ministerelor coaliției nou-comasate, pe partide și personaje
Hotărât lucru guvernul Ciolacu 2 va fi mult mai slab decât Ciolacu 1, după negocierile reușite de ieri ale noii coaliții guvernamentale. Așa a fost cazul și cu guvernul Boc 2, Tăriceanu 2, Orban 2, etc.
Asta, în primul rând pentru că Iohannis, pensionarul de lux începând de ieri, și-a pierdut legitimitatea ca președinte, dar și-a păstrat influența în trei ministere, cel de Interne, cel al Externelor și în cel al Apărării, semn că neputincioșii lideri ai PSD și PNL sunt încă indisolubili ținuți de lanțul prezidențiabil al celui mai netrebnic președinte din istoria României, nelegitim și chiar mai netrebnic decât Ceaușescu(un reper și „germanicul” Carol 2, incomparabil prin educație cu plăvanul).
PSD s-a învățat minte și a obținut un minister coercitiv, cel de Justiție care este și avizator, după ce era să le cedeze pe amândouă cele care avizează de legalitate toate actele guvernului către UDMR, care a obținut numai unul dintre acestea, cel de Finanțe.
În schimb Hunor a cedat două ministere contra unul singur, cel al Dezvoltării, minister vital pentru a dezvolta zona județelor deținute de UDMR și pentru a sincroniza fondurile guvernamentale destinate acestor zone în majoritate cu populație maghiară cu investițiile venite din Ungaria, la indicațiile prețioase ale lui Victor Orban de la Budapesta, desigur.
Emil Hurezeanu(sibian, prin naștere) este o surpriză la Ministerul de Externe, venind din zona germană a tutelei UE și fiind om de casă al lui Iohannis și al Răvășitoarei sale neveste, probabil fiind și agent al BND, posibil ca și Iohannis. Probabil a fost adus de Iohannis la acest minister pentru a contracara de anul viitor influențele suveraniste ale lui Trump în favoarea europenismului progresist verde al lui Leyen și în favoarea războiului inutil și deja pierdut al lui Zelensky.
Cașcavalul guvernării reduse la 16 ministere, deci, se împarte pe felii astfel:
MINISTERELE PSD: Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr, Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan, Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu, Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila, Ministerul Agriculturii – Florin Barbu, Ministerul Culturii – Natalia Intotero, Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu, Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu
MINISTERELE PNL: Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu, Ministerul Educaţiei – Daniel David, Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş, Ministerul Mediului – Mircea Fechet, Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
MINISTERELE UDMR: Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila, Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna
Libiu Mateescu