Octogenara externata ca sa moara pe camp

Octogenara externata ca sa moara pe camp

0 957
A murit inghetata pe camp, cu branula in mana, in timp ce rudele o stiau in spital. Ioana Caloian, o bunicuta de 82 de ani, a fost lasata sa paraseasca, sub semnatura,  Stationarul Tractorul, in timp ce familia era plecata sa-i aduca haine pentru externare. Conducerea spitalului spune ca medicul de garda a actionat conform procedurilor, dar  recunoaste ca, din punct de vedere uman, doctorul a gresit. Politia a deschis o ancheta pentru ucidere din culpa, in timp ce familia batranei este decisa sa protesteze impotriva procedurilor inumane din spitale.
Ioana Caloian venise la Brasov din Braila sa-si viziteze nepoata. Vineri seara i s-a facut rau iar rudele au chemat ambulanta, care a transportat-o la Urgente, unde a fost stabilizata. Sambata dimineata a fost trimisa cu o ambulanta la Pavilionul  3 Tractorul pentru internare.
Aici, in timp ce fiica era plecata dupa hainele batrinei, medicul de garda a lasat-o sa plece in pijama si papuci, sub semnatura. Cind fiica s-a intors la spital, unde o stia in grija medicilor, mama ei disparuse. Imediat dupa disparitia bunicii, nepoata femeii a postat un anunt pe pagina de socializare Facebook, in speranta ca bunica sa va fi gasita de cineva. Duminica la ora 17.30 bunicuta a fost gasita decedata pe camp in zona Rulmentul.
Batrana vroia sa ajunga acasa la Braila. Gardianul stationarului Tractorul a fost singurul care a incercat sa o opreasca din drumul spre moarte dar nu a reusit. El a fost cel care i-a legat de mina fisa medicala si cartea de identitate ca sa nu le piarda; se pare ca femeia avea chiar si branula in mina cind a fost gasita. Superiorii medicului de garda recunosc ca, cel putin din punct de vedere moral, nu era normal ca sa o lase sa plece.
Dr. Daniela Neculoiu – director medical Spitalul Clinic Judetean Brasov, se intreaba retoric si inutil daca, la minus 3 grade, a vrut sa paraseasca spitalul intr-o pijama subtire nu a dat nimanui de gindit ? Trebuia sa de-a de gandit medicului de garda care ar fi trebuit sa o opreasca pana la venirea apartinatorilor.
Nepoata pacientei vrea sa afle cine se face vinovat de moartea femeii, macar pentru ca astfel de cazuri sa nu se mai repete. „Bunica mea putea sa moara in pat la ea acasa sau la mine in vizita . Bunica mea a murit in picioarele goale pe un camp din Brasov”, spune tanara cu inima sfasiata de durere.
Intre timp si politia a deschis o ancheta iar necropsia a confirmat faptul ca batrina  murit inghetata.
Rudele bunicutei care a trezit un val de simpatie si pe internet sunt hotarate sa lupte pentru a indrepta lucrurile in toate spitalele.
Intre timp, ancheta medicala a stabilit faptul ca medicul care a trimis-o acasa pe batrana de 82 de ani nici macar nu lucra la Stationarul Tractorul. Doctorul Veronica Grigore nu avea contract cu Spitalul Tractorul si nici cu vreun alt spital din Brasov, ci lucra in Sfintu Gheorghe. Ea fusese rugata de medicul de garda titular dr. Eva Ionel sa ii tina locul pentru ca se simtea rau.
Conducerea medicala a Stationarului Tractorul a luat decizia ca medicul de garda titular sa fie somat in camera disciplinara si a sesizat politia in cazul dr. Veronica Grigore  din Sfantu Gheorghe. Ca sa ajunga pe campul pe care a fost gasita inghetata, pacienta octogenara s-a urcat in doua taxiuri, ai caror soferi au refuzat sa o duca la destinatie, in Braila, unde dorea femeia sa ajunga, si au dat-o jos din masina, fara sa se gandeasca ca batrana nici macar nu stia unde se afla.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.