Candidatura de operetă a lui Crin Antonescu s-a surpat înainte de primul...

Candidatura de operetă a lui Crin Antonescu s-a surpat înainte de primul act

0 48

Preferatul lui Kelemen Hunor pentru funcția de candidat prezidențial ad interim al celor trei partide guvernamentale, Crin Antonescu, s-a surpat în ridicol înainte să se termine primul act al operetei comice, denumită „Un candidat comun pentru liniștea noastră”.
Degringolada în care se găsesc social-democrații, liberalii și udemeriștii marchează începutul haosului guvernamental din parspectiva alegerilor prezidențiale, generat la sfârșitul anului trecut de Ordonanța Trenuleț, o nelegiuire care aruncă economia României în aer și cuvântul de onoare al lui Ciolacu la tomberonul de gunoi, din perspectiva promisiunilor acestuia că nu va mări taxele și impozitele pentru firme și pentru populație în acest an. Autosuspendarea circarului Antonescu, împins de rezervistul Hellvig în luminile rampei viitoarelor alegeri prezidențiale și asumat de Hunor datorită trecutului său de susținător al autonomiei Ținutului Secuiesc, vine pe fondul dezvăluirilor despre trecutul său îndoielnic și pe cel al reținerilor PSD de a promova un candidat cu trecut liberal pentru întâia funcție în stat. Bineînțeles că desuetul candidat a lansat în stilul său verbal stufos și neinteligibil un discurs motivațional aiuritor, râșnind cuvinte fără să spună nimic concret:

 Antonescu spune că se retrage, dar nu capitulează
Eu îl declar suspendat(sic! Acordul partidelor probabil! N.n.). Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat(?!). Înseamnă următorul lucru.
Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi.
Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt.
Ceea ce am constatat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa,” s-a elucubrat Antonescu potrivit Știri pe Surse, neclarificând dacă mai candidează sau nu în final după dramoleta jucată la oră de maximă audiență sâmbătă privind autosuspendarea sa din poziția de candidat unic, în care se pare că nu-l dorește mai nimeni.
Trebuia să scoată un candidat, unul care să aibă o oarecare notorietate și nu au apucat să facă nici sondaje, nu au apucat nici să legitimeze în interiorul partidelor o asemenea candidatură.
Deci, din nefericire, domnul Antonescu a fost un candidat de rezervă, un candidat care era bun pentru vremurile respective. […] Acum trăim o eră digitală. Nu știm dacă mai este potrivit”,
a declarat Vasile Dîncu conform aceluiași cotidian, accentuînd rezerva sub care era asumat Crin Antonescu de PSD și inadecvarea sa retorică pentru timpurile moderne.

Dan Libiu Mateescu 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.