Prognoza meteo pentru săptămâna 6-13 ianuarie
Vremea se încălzeşte până pe data de 10 ianuarie în toate regiunile ţării, astfel încât valorile termice atât cele maxime cât şi cele minime se vor situa peste mediile multianuale caracteristice în această lună, se arată în prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Începând din 11 ianuarie, vremea se va răci semnificativ în majoritatea regiunilor, apropiindu-se de normalul termic al acestei perioade din an, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ ridicată.
La munte, până în 10 ianuarie, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Media temperaturilor maxime va fi de 4 – 6 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade.
Va urma o răcire a vremii, începând cu 11 ianuarie, astfel temperaturile maxime mediate pentru întreaga zonă vor fi de -3…-1 grad, iar minimele vor fi în general de -8…-6 grade.
Temporar vor fi precipitaţii, pe arii mai extinse în jurul datei de 8 ianuarie şi în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile şi cantităţi de apă însemnate.
În Transilvania, în perioada 6 – 10 ianuarie valorile termice vor fi mult mai ridicate decât în mod obişnuit, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 10 – 12 grade şi minime în creştere de la -3…-2 grade, până la valori în jurul a 0 grade.
Din 11 ianuarie scăderea de temperatură va fi semnificativă mai ales în cazul maximelor, ce vor avea o medie regională de 1 – 2 grade, iar minimele vor fi în general de -5…-3 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în perioada 11 – 13 ianuarie, iar temporar şi pe arii mai restrânse şi în restul intervalului.
Prognoza Meteo Brasov
Max. | Min. | Șanse de precip. | Vânt km/h (media zilei) | |||
---|---|---|---|---|---|---|
Luni, 06 | Cer parțial noros | 7 °C | -2 °C | 0% | ||
Marți, 07 | Cer parțial noros | 7 °C | 1 °C | 0% | 4 S | |
Miercuri, 08 | Cer parțial noros | 8 °C | 1 °C | 0% | 7 S | |
Joi, 09 | Cer parțial noros | 6 °C | 0 °C | 0% | 6 SSW | |
Vineri, 10 | 70% | Posibil Lapoviță / Ninsoare | 8 °C | 0 °C | 70% | 5 SSE |
Sâmbătă, 11 | 70% | Ninsoare | 2 °C | -1 °C | 70% | 9 WNW |
Duminică, 12 | 20% | Ninsoare Averse | -2 °C | -7 °C | 20% | 6 WNW |
Luni, 13 | Cer parțial noros | -2 °C | -10 °C | 0% | 3 S |
Sursa: imm.ro & vremea.com