Călin Georgescu se exprimă pentru prima dată despre recomandările Comisiei de la Veneția
Onorabila Comisie ce deține ca expertiză principală raportarea din perspectiva științei dreptului la acțiunile constituționale, sau nu, ale statelor membre UE, precum și la drepturile omului prescrise acestor state prin jurisprudența europeană, a apreciat că probele secretizate emise de serviciile de informații românești în cazul mult clamatei intervenții statale străine în alegerile prezidențiale anulate de CCR nu se pot constitui ca dovezi irefutabile.
Comisia este cât se poate de catagorică – este nevoie și de dovezi concrete obiective care să ateste incorectitudinea electorală a lui Călin Georgescu în cursul campaniei electorale și intervenția actorului statal strain, nedenumit însă, în respectivele alegeri.
Răspunsul Comisiei de la Veneția este clar și simplu: nu există nicio justificare pentru anularea turului 2.
CCR trebuie să-și revizuiască decizia, altfel vor exista repercusiuni legale grave pentru toți cei implicați în anularea alegerilor.
Georgescu o spune fără drept de apel – „atrag atenția celor care au furat cele 9 milioane de voturi că tribunalele internaționale au preluat deja plângerile, iar în aceste instanțe se va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția”.
„Se insistă, însă, în spațiul public că răspunsul Comisiei de la Veneția este doar o recomandare și că nimeni nu e mai presus de CCR. Eu întreb atât: nu erați voi pro-europenii care respectați orice semn ridicat de la masa bogaților europeni?“, atrage atenția Georgescu asupra manipulării sistemului.
Georgescu atacă și „coarda pro-europenismului”: „Dragi politicieni, m-ați acuzat că nu sunt pro-european. Sunt singurul pro-european autentic, prin toate acțiunile și demersurile pe care le-am realizat, adresându-mă instituțiilor europene. Arătați și voi că sunteți europeni cu adevărat și aplicați recomandările pro-europene.
Aveți ocazia să demonstrați respect față de organismele Uniunii Europene. Eu cred, însă, că sunteți doar niște falși pro-europeni. Totul e de fațadă – niște propagandiști ieftini și profund corupți“.
Aceasta afirmă că România ajunge să semene tot mai mult cu Belarus.
„Nu aveți nicio legătură reală cu valorile europene. Sunteți singurii care au făcut ca România să arate ca o dictatură de tip Belarus: trăim în frig, sărăcie, fără medicamente, fără educație, fără agricultură, și, mai nou, fără să ne protejăm tezaurul național. Avem doar corupție, iar asta se vede în fiecare moment.
Voi, politicienii, nu sunteți pro-europeni, iar acțiunile voastre demonstrează că sunteți singurii anti-europeni din UE. Mai grav decât atât, de 35 de ani arătați că sunteți anti-români și anti-România.
Noi, poporul, rămânem uniți unii cu alții și, mai presus de toate, uniți cu Dumnezeu“, a spus Călin Georgescu în înregistrarea pusă la dispozișia românilor.
La polul opus, liberalii susțin inaplicabilitatea recomandării comisiei de la Veneția
Liderul de grup al deputaților liberali, brașoveanul Gabriel Andronache, a reiterat teza opționalului în aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, mai mult, a susținut că în fapt recomandările comisiei citate sunt favorabile coaliției guvernamentale și deciziei CCR.
În spiritul principiului dreptului roman „Audiatur et Altera Pars” aplicabil și presei redăm și poziția exprimată de constituționalistul de top al PNL:
„Recomandările Comisiei de la Veneția în urma anulării alegerilor prezidențiale din 2024 creează un cadru general în materie electorală și au caracter opțional pentru statele membre ale Consiliului Europei.
Aceste recomandări pot fi transpuse în legislația internă pe calea revizuirii Constituției naționale sau pe calea modificărilor legislative dacă normele recomandate a fi modificate nu sunt de rang consttuțional.
Cu privire la recomandări este de remarcat:
– Curtea recunoaște, în aplicarea principiului suveranității statului român, faptul că CCR este îndruită să ia decizia anulării alegerilor dacă au existat circumstanțe excepționale (și au existat în mod clar).
– Recomandarea privind instituirea unor căi de atac și luarea deciziei de anulare a alegerilor de către AEP necesită revizuirea Constituției deci nu este aplicabilă situației juridice de la momentul decembrie 2024.
– Recomandările privind transparentizarea cheltuielilor pentru propagandă online și instituirea de mecanisme legale ferme de control și sancțiune a nerespectării unor asemenea dispoziții fac inutil și contra acestor recomandări demersul extremiștilor de a cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR neconstituționalitatea ordonanței referitoare la mecanismele de ducere a campaniei electorale prezidențiale în online.
– Recomandarea privind reglementarea mecanismelor de promovare electorală în online este o lovitură dură pe care Comisia de la Veneția o dă partidelor extemiste din România” a postat Gabriel Andronache pe contul său de socializare. Evaluarea Raportului Comisiei de la Veneția văzut de un fost ministru PNL la Justiție, Alina Gorghiu: „Raportul Comisiei de la Veneția confirmă ca soluția CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este atributul instanței de control constituțional, chiar dacă au fost voci care i-au contestat acest drept.
Decizia CCR a fost luată ținând cont de situația excepțională din momentul respectiv, generată de informațiile din CSAT legate de vicierea rezultatului procesului electoral din partea unuia din competitori în alegerile prezidențiale, context la care face referire expres și Comisia de la Veneția”…
„În general, Comisia de la Veneţia este instituţia care este cea mai respectată pentru bunele practici şi de regulă analizele comisiei constau în nişte verdicte teoretice, bazate pe cum ar trebui să arată o procedură. (..)
Comisia de la Veneţia spune că da, Curtea Constituţională poate să anuleze alegerile, spune că ar fi bine să existe şi o cale de atac, dar după povestea asta vine şi spune că nu este fundamental greşit sau inadmisibil şi faptul că există o singură instanţă şi nu există calea de atac”, a declarat Daniel Fenechiu.
Analizând la rece poziționarea liberală în raport cu ceea ce a fost considerat în spațiul public ca lovitură de stat neconstituțională prin anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut nu putem conchide decât că cele trei partide ce formează arcul guvernamental vor persista în ignorarea oricăror recomandări contrare acțiunii CCR.
În cazul viitoarelor alegeri prezidențiale, o decizie previzibilă a curții fiind anularea dreptului la candidatură prezidențială a lui Călin Georgescu pe modelul Diana Șoșoacă, ipoteză emisă de către autorul acestui articol imediat după 6 decembrie, data funestei decizii de anulare a alegerilor. Sigur Comisia Europeană condusă de Ursula Von der Leyen va aplauda și respectiva eventuală decizie viitoare a CCR, încercând să furnizeze astfel o iluzie de legitimitate europeană respectivei decizii.
Dan Libiu Mateescu & Horia D.R.