Julia Sauter, de la Corona Brașov, s-a clasat pe locul 7 la...

Julia Sauter, de la Corona Brașov, s-a clasat pe locul 7 la europenele de patinaj artistic

0 5

Performanță remarcabilă a sportivei Coronei Brașov, Julia Sauter (foto), care a obținut cea mai bună clasare a României din toate timpurile la un campionat european.

După o competiție acerbă, Julia Sauter s-a clasat în final pe locul 7 la Campionatele Europene de la Tallin, reușind un total de 172,64 puncte, avansând astfel cu un loc cea mai bună clasare a României la un campionat european.

În martie, Julia Sauter urmează să participe la Campionatele Mondiale, competiție de calificare la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026.

Campionatele europene de patinaj artistic au fost, de asemenea, teatrul unei alte premiere pentru România. Cuplul de dansatori Emilia Monika Ziobrowska şi Shiloh Douglas Judd a reprezentat pentru prima dată țara noastră într-o probă de dans la un campionat european.

Deși formează un cuplu de dans de un singur an și au participat doar la 5 competiții (dintre care trei pentru România), ei au reușit să se claseze pe un excelent loc 26 la dans ritmic în competiția continentală! Ziobrowska şi Judd reprezintă nu numai România, ci și Corona Brașov.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.