Răspunderile partidelor politice
Mă voi referi în cele ce urmează la răspunderile partidelor politice, pentru că șefii tuturor partidelor ar fi normal să simtă pe umeri uriașa greutate a răspunderii față de soarta Țării Românești.
Titlul este dat de o broșură a generalului Alexandru Averescu, apărută în anul unirii din 1918, sub egida Ligii Poporului, al cărui președinte era viitorul mareșal, cel care atunci se bucura de un asemenea prestigiu și atașament, încât, după constatarea acad. Florin Constantiniu, lesne ar fi putut făptui o lovitură de stat.
Voi porni de la situația regatului de după Primul Război Mondial, pentru a ajunge la situația gravă a republicii de astăzi. Cu mențiunea că situația de acum este mai prăpăstioasă și cu toate acestea puțini o constată și mai puțini o afirmă răspicat, fiind năimiți sau interesați de un ciolan, așa încât se mărginesc să ia scama imaginară de pe surtucul șefului și să pupe ghiulul.
Atunci, pe fondul bucuriei isprăvirii nenorocirilor aduse de război, Averescu constata cu luciditatea militarului deștept, moral și călit în luptă, că dosarele supuse judecății diferitelor instanțe erau pline de fapte mărunte, în vreme ce vinovații de faptele din vremea războiului nu pățesc nimic!
Exista indignare în opinia publică, pentru că, într-un stat „organizat pe principii constituționale”, nu se putea concepe să nu existe răspundere în viața publică.
Averescu nu l-a atacat pe regele Ferdinand, explicând servilismul și prostia în termeni elocvenți, valabili și azi celor care ling clanțele șefilor de găști politice: „… nu privirile limpezi, vorbele deschise, spinările drepte și spiritele indiferente la favoruri au putut fi vreodată, în istoria neamurilor, vătămătoare caselor dominatoare, ci mai degrabă privirile smerite, vorbele plăcute și spinările încovoiate pentru a justifica o favoare primită sau justificată”.
Pe primii îi socotea pilonii Coroanei, pe ceilalți „jalnice ornamente” înapoia cărora se afla igrasia care măcina soliditatea! S-a transformat ceva azi? Nu.
Regatul nu intrase pregătit în război, la 14 august 1916. După război, au găsit vinovații în factorul extern (superioritatea inamicului, neonorarea de către Antantă a obligațiilor…….), adică exact ca astăzi când dau vina pe UE.
Nu s-a făcut un proces politic (juridic nici atât), pentru ca România întregită în vechile hotare să pornească în perioada interbelică cu un climat politic sănătos.
Dacă în acei ani cumpliți (1916-1918) țărănimea a suportat greul, iar clasa politică din Bucovina și Banat, din Basarabia și Transilvania s-a dovedit la înălțimea istoriei, politicienii din Vechiul Regat, cu mici excepții, s-au dovedit incapabili de a ieși din jocuri politicianiste și de a răspunde pentru ceea ce au comis.
După unire, gravele erori, marile păcate, corupția și lașitatea din vremea marelui război au fost trecute cu vederea, au fost tăinuite.
Am rămas ca în funesta vreme otomană: cocoloșim relele, tăcem ca proștii, nu avem cinste, spiritul civic e aproape amputat, curajul asemenea, achiesăm la lașitate, nu admitem că între popor și politicieni s-a căscat o prăpastie. De aceea, și după 1918 și acum suntem la fel: cu o democrație șubredă, cu o conștiință de cetățean slabă.
Din pricina perpetuării vechilor păcate, a metehnelor și abaterilor grave, regatul a intrat în cele două decenii interbelice cu mari probleme, care au generat conflicte, extremism, dictatură și chiar crimă.
Să privim acum la România de azi.
Nimeni nu a răspuns pentru samavolniciile post 1989, pentru cum s-au bichirit căruțele de bani în vremea covid!
Nimeni pentru campanii de tipul celei a generalului rotofei, Moș Teacă, ce a dat 3 milioane de euro din banii țării pentru pseudo amintiri din copilărie care urmau să facă dintr-o nulitate și un fanfaron jalnic, un locatar la Cotroceni.
Un președinte decorativ și o Curte Constituțională dau o lovitură de stat, partidele se fac că plouă, justiție degenerată, nimeni nu răspunde.
Țara pare copleșită de antiromâni, de falange soroșiste, de trădare și lucrătură infracțională, mafiotă.
Nimeni nu e adus în fața justiției pentru împușcarea democrației.
Nimeni pentru învrăjbirea românilor.
Nimeni pentru plata minciunilor în mass-media bolnavă de cancer.
Nimeni nu a răspuns pentru slăbirea coeziunii armatei.
Nimeni pentru justiția părtinitoare.
Nimeni pentru subminarea economiei.
Nimeni pentru trădare.
Nimeni pentru învățământul contrar țării și istoria care nu se scrie liber.
Nimeni pentru dezastrul industriei de apărare.
Nimeni pentru prăpădul de la Ministerul de Interne.
Nimeni pentru învrăjbirea poporului față de forțele armate, active sau în rezervă.
Nimeni.
Până când?
Autor: col. (r) Florin Șinca
