Pentru Klaus Iohannis aspra judecată a istoriei a început!

De regulă fiecare președinte, al oricărei țări, dorește să-și lase amprenta asupra istoriei acelei țări, să fie amintit de popor prin înfăptuirile sale, oricât de minore ar fi acelea, asta și în funcție de extinderea puterilor sale constituționale. Istoria are în mersul dialecticii sale avantajul că poate să aștepte până la discernerea lucrurilor, până la conturarea personalității subiectului său.
În cazul lui Iohannis însă, golul mandatelor sale se holbează la pagina istorică ce-i este dedicată cu stăruință de la un capăt la altul al spațiului acordat de istorici, uluindu-ne cu deșertăciunea deșertăciunilor pe care manifestat-o în funcție timp de 10 ani, aspect deja surprins de reputatul istoric și analist politic, Tom Galagher, cu o acuratețe de invidiat, deși incomplet. Iohannis este desființat iremediabil din perspectiva urâciunii caracterului său, egocentrismul exacerbat, autoabsorbirea de sine și aplecarea spre lux deșănțat pe banii contribuabililor în exercitarea funcției ocupând un loc central în analiza istoricului menționat.
Cum jurnalistul nu este istoric, datoria patriotică a fiecărui jurnalist este să anatemizeze și să toarne găleți de lături în capetele fostului cuplu prezidențial, așa cum i-a turnat și lui Băsescu în timpul și după catastrofa mandatelor sale prezidențiale.
Ar fi păcat să-l lăsăm neînfierat pe Iohannis după contraperformanțele sale ca președinte, între care un loc de frunte ocupă aservirea României intereselor militariste ale Ucrainei, inclusiv prin irosirea banilor țării pe sisteme de apărare antiaeriană donate mai apoi Ucrainei, prin favorizarea strategică a agriculturii acestei țări în defavoarea celei românești și prin punerea la dispoziție a infrastructurii naționale rutiere și portuare transportatorilor ucraineni.
Totul, în încercarea de a obține pentru sine o sinecură importantă la nivelul structurilor euroatlantice, demers eșuat spectaculos spre amuzamentul întregii țări.
Wikipedia trebuie inundată cu aceste repere ale analizei incipiente a dezastrului lăsat în urmă de Iohannis după președinția sa, pentru că articolele de presă vor constitui reperul pentru mai târziu pus la dispoziția istoricilor acestei perioade.
Educația națiunii a fost și ea lăsată de izbeliște de către Iohannis prin azvârlirea responsabilității ministeriale a României Educate în poala unei sfertodocte progresiste, Ligia Deca, a cărei unică preocupare era LGBTizarea învățământului și integraționismul curentelor stupide radicale ale neomarxismului sorosist, deprinderi adoptate de ea pe vremea când efectua diferite cursuri și specializări în arealul sorosist al încrengăturilor ong-iste, dezvoltate de Soros pe toată planeta.

Conspirația leyenistă a tunurilor Pfizer în Europa pandemică nu l-a ocolit pe Iohannis
Ar fi de adăugat deloc la finalul analizei conspirația iohannist-arafatistă în timpul pandemiei covidiene, moment în care Iohannis s-a raliat Ursulei Leyen în forțarea națiunilor de a cumpăra cantități mult supradimensionate de vaccinuri irosind miliardele țării, care s-ar fi dovedit mai utile în restructurarea sistemului medical real, nu a celui închipuit de Comisia Europeană a nemțoaicei.
A preferat amvonul condescendenței stupide la adresa poporului, care avea mari așteptări de la un sas ce reprezenta cumva o restaurație a vremurilor glorioase a primilor doi regi germani ai României. Un alt păcat fundamental al președintelui Iohannis evidențiat de Gallagher a fost aroganța nedublată de inteligență, ceea ce l-a expus în toată amplitudinea goliciunii sale în fața istoriei, inutilitatea sa ca președinte fiind laitmotivul preferat de istoricul amintit, când se referă la aspectele fundamentale ale sistemului social românesc, amintind în special Armata și Justiția ca victime centrale ale suficienței sale arogante. Asta, deși a înstelat frenetic epoleții generaliilor de pace, inutili ca și el, precum niciun alt președinte înaintea sa.
Despre Justiție că să mai amintim, decât că a preferat perpetuarea republicii procurorilor întemeiată de Băsescu folosită ca armă împotriva oricui se dovedea un detractor și un deviant de la politicile sale prezidențiale lamentabile.
Desigur, aducerea PSD la guvernare după ce a izbit în acest partid cu tot arsenalul de sintagme apocaliptice și de invective sentențioase, i se reproșează de către Dreapta românească, Iohannis reușind ceea ce n-a reușit Ion Iliescu în cele trei mandate ale sale, aservirea plenară a PNL guvernărilor conduse de PSD.
Bineînțeles se face vinovat și de militarizarea acestui partid prin înșurubarea lui Ciucă, a lui Bolojan și recent a ministrului de Interne Predoiu la conducerea partidului, unul care nu mai reprezintă demult niciun reper al vieții democratice în politica românească și al dezbaterii publice în contradictorialitatea sa necesară.
A distrus mișcarea liberală autentică prin înșurubarea în vîrful său a slugarnicilor săi politruci de paie, care au procedat similar pe principii de clan în avalul organigramei de partid, nedevenind altceva decât o structură cvasimafiotă a unor mandarini guvernamentali, preocupați exclusiv de interesele lor și ale familiilor lor, în disprețul întregii țări.
De unde și rezultatul catastrofal pentru PNL de la alegerile parlamentare trecute, formațiune a cărui destin devine din ce în ce mai irefutabil, subordonarea perpetuă față de PSD în vederea păstrării privilegiilor potentaților săi.

Iohannis, șef de stat care a dat o lovitură de stat propriului popor, precum predecesorul său
Nu în cele din urmă Iohannis a instrumentat de la butoanele CSAT lovitura de stat totalitară împotriva poporului român și a voinței electorale a acestuia, determinând prin intermediul informărilor dezinformante ale serviciilor de informații și prin judecătorii politruci înșurubați de el la curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Anterior, similar Băsescu a administrat o lovitură de stat românilor prin erata CCR a lui Zegrean, dosar penal clasat din lașitate de procurorii Parchetului ÎCCJ.
Din cele ce transpar acum ca analiză retroactivă a toxicității prezidențiabilei sale prezențe, despre Iohannis se cristalizează o caracteristică a prrsonalității sale ce tinde să le estompeze pe celelate, anume ura față de propriul popor, un diagnostic cumplit pentru un politician care a infestat timp de un deceniu cea mai înaltă funcție în stat, aidoma lui Băsescu înaintea sa,  dar și alarmant pentru națiune, care trebuie să-și revizuiască fundamental criteriile în baza cărora își alege președinții.
Una peste alta, istoricul Tom Gallagher, alături de jurnalistul Cornel Nistorescu, sunt primii care au zgâriat suprafața platoșei teutonice a nesimțirii, aroganței, inadecvării și toxicității lui Iohannis ca președinte al României la plecarea sa din nemeritata-i funcție prezidențială. Iar această plecare s-a produs sub spectrul demiterii sale de către Parlament pe motiv de ilegitimitate, aureolat de o cotă rușinoasă a încrederii populației în cuantum de numai 8%.   

Ca la plecarea rușinoasă a lui Nixon de la Casa Albă, amploaiații prezidențiali l-au aplaudat pe demisionar
Angajații Administrației Prezidențiale l-au aplaudat pe Iohannis la plecare și acesta le-a făcut cu mâna în semn de adio. „Mulțumesc, la revedere!”, le-a spus acesta, de la distanță.
El a trecut prin fața jurnaliștilor și a zis scurt: „Dumnezeu să binecuvânteze România(sic!. Asta, după ce Iohannis a predat-o cu arme și bagaje bruxellezilor progresiști lipsiți de Dumnezeu! N.n. )”. În Palatul Cotroceni a rămas noul locatar.
„Mult succes! Să aveţi grijă de România! Doamne ajută!”, i-a spus Iohannis lui Bolojan, potrivit Știri pe Surse.
Tom Gallagher, cunoscut istoric și analist politic, oferă o analiză detaliată și critică a mandatului lui Klaus Iohannis ca președinte al României. Gallagher argumentează că, deși există o tendință de a exagera afirmațiile privind disprețul lui Iohannis față de poporul român, realitatea este că, din 2014, el a adoptat o atitudine de neglijență și egocentrism, concentrându-se pe beneficiile funcției în detrimentul consolidării unei democrații fragile.
„Cât de mare este exagerarea atunci când spunem că Klaus Iohannis și-a aruncat țara într-o situație periculoasă din cauză că nu și-a putut ascunde plictiseala sau chiar disprețul față de poporul român? Desigur, acest dispreț a mers mult mai departe, extinzându-se și asupra îndatoririlor de serviciu pe care și le-a asumat în slujba națiunii la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014. Poate că există o doză de hiperbolă aici, dar cei care, chiar și în prezent, încearcă să umfle artificial imaginea lui Iohannis vor avea dificultăți în a construi o contra-narațiune plină de detalii despre vigilența și hărnicia sa. În realitate, acolo unde aceste trăsături pot fi identificate, ele au fost cu adevărat mobilizate doar în slujba intereselor sale personale de-a lungul ultimului deceniu.”, susține Tom Gallagher, într-o analiză publicată pe contributors.ro, preluat de Știri pe Surse.
Gallagher subliniază cum „Iohannis a subminat instituțiile care funcționaseră eficient în timpul predecesorului său, Traian Băsescu, și cum a permis ca o țară deja fragilă să se alinieze tot mai mult unui sistem politizat și corupt.
De exemplu, Justiția și Armata, doi piloni fundamentali, au suferit sub mandatul lui Iohannis.” apreciază istoricul.

„Își imagina că va juca rolul unui arhiduce baroc”
Pe măsură ce al doilea mandat al lui Iohannis s-a desfășurat, Gallagher notează că disfuncționalitatea guvernului și creșterea corupției au amplificat sentimentul de neîncredere al cetățenilor față de conducerea țării.
„Încrederea sa s-a văzut în decizia de a-și construi (cu ajutor generos din partea statului) o reședință de lux pe Strada Aviatorilor, în nordul Bucureștiului, unde, probabil, își imagina că va juca rolul unui arhiduce baroc, chemat ocazional să medieze disputele politice.”, arată isoricul.
Gallagher se concentrează și pe lipsa de acțiune a lui Iohannis în fața crizelor majore, precum pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina, unde președintele nu a reușit să ofere un răspuns adecvat la problemele interne ale României. „Sistemul de sănătate a rămas un dezastru, cu spitale în flăcări în timpul pandemiei de Covid gestionate defectuos, standardele educaționale au continuat să scadă, corupția a rămas necontrolată, iar răspunsul statului la războiul de la graniță din Ucraina a fost unul de incoerență și suficiență.”, punctează el, conform cotidianului amintit.

„Datorită unui cameleon politic care s-a dovedit un șef de stat aproape inutil”
În final, Gallagher afirmă că Iohannis a demonstrat o aroganță care a lăsat impresia că țara poate fi condusă fără a lua în considerare voința și nevoile populației: „În orice epocă, o asemenea aroganță orbitoare ar fi fost probabil sancționată, dar într-o eră a comunicațiilor instantanee, în care tehnologia informației a transformat războiul politic într-un instrument de o forță inimaginabilă, era aproape garantat că Iohannis își va face dușmani periculoși.”
Gallagher mai arată că: „Datorită unui cameleon politic care s-a dovedit un șef de stat aproape inutil, Occidentul va trebui acum să acorde României mult mai multă atenție decât a făcut-o în ultimii ani. Multe mistere rămân în jurul modului său de guvernare, iar în lunile de criză ce vor urma, probabil, se vor adăuga și altele, pe măsură ce va încerca să orchestreze evenimentele în avantajul său, sprijinit de o presă cumpărată în totalitate de guvernarea 2021-2024.” conchide Gallager.

Raționalitatea tribală, de clan a lui Băsescu, nu l-ar fi lăsat să plece din funție
Pentru Băsescu nu s-a încheiat aspra judecată a istoriei, jurnaliștii și istoricii continuând să-l ridiculizeze și să emită filipice necruțătoare la adresa ipocritului turnător securistoid care a populat palatul Cotroceni înaintea lui Iohannis. Tupeul deșănțat dublat de un derbedeism care sfidează orice norme de bun simț îl determină pe fostul președinte să mai regurgiteze panseuri pentru țară și pentru cel care i-a luat locul la cîrma statului.
„Eu aş fi stat să lupt până la capăt cu majoritatea, chiar în condiţiile în care vedem că foşti subofiţeri de poliţie, care acum sunt toată ziua la televizor, vorbesc extrem de urât despre preşedinţi. Îi blamează, au ceva de acuzat la preşedinţi, dar nu se uită ce au lăsat ei în urmă în viaţa lor. În situaţia lui Iohannis eu nu aş fi demisionat, aş fi mers pe ideea că şi în condiţiile unei suspendări aveam ocazia timp de 30 de zile, cel puţin, să explic ce am făcut şi de ce este incorectă suspendarea.
„Preşedintele nu şi abandonează ţara doar pentru că votează 300 de parlamentari. Şi-o abandonează dacă asta îi cere poporul. Se duce în referendum până la capăt”, a punctat Băsescu, potrivit news.ro. „I-aş reproşa că nu a stat până la capăt. Preşedinţii sunt precum comandanţii de navă(sic! Cu condiția să nu dea foc țării, cum a dat foc Băsescu portului francez când era comandantul mineralierului său! N.n.), nu sunt primii care pleacă de pe navă, ci sunt ultimii” s-a aberat aiuritor Băsescu, imaginându-și că încă mai funcționează în România bișnițăreala practicată de el la cârma mineralierului Biruința.

Cristian Tudor Popescu îl înfierează pe Iohannis cu toată fierea gândirii sale progresiste
„În 2014, Ponta și șleahta lui, Dragnea, S. Ghiță & comp. erau un protogeorgescu. Românoși, neoceaușiști, amenințători, antieuropeni, Ponta fiind și prochinez declarat, se pregăteau să ia în stăpânire România pentru a scoate Europa din ea. Ceea ce Dragnea va fi și încercat în 2016-2019.
Atunci, românii i-au încredințat lui Iohannis speranța de a-i opri pe răufăcători. După 10 ani, Iohannis lasă România năpădită de neoceaușiști, antieuropeni amenințători, demagogi folositori Kremlinului: Georgescu, Simion, Șoșoacă, Ponta, POT.
Suntem de unde am plecat.” a vituperat pestilențial agentul străinătății progresiste radicale antipatriotice, CTP.
Tot așa am putea raționa și invers, Iohannis a plecat lăsând o Românie devastată, cu  un Cristian Tudor Popescu toxic în ea.

Dan Libiu Mateescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us