Vor fi eficientizate energetic grădinițele nr. 2 și 34, din Brașov, cu...

Vor fi eficientizate energetic grădinițele nr. 2 și 34, din Brașov, cu fonduri nerambursabile

0 5

– Municipalitatea a obținut 27 de milioane de lei prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Pe lângă termoizolarea clădirilor, vor fi instalate panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme de ventilație cu recuperare de căldură –

Primăria Brașov continuă investițiile în infrastructura dedicată educației pentru a le putea oferi copiilor brașoveni cele mai bune condiții de învățare, fie prin construirea unor noi unități de învățământ, fie prin extinderea și modernizarea celor existente. Pentru multe dintre aceste investiții, municipalitatea încearcă să atragă fondurile necesare prin finanțări nerambursabile europene sau guvernamentale.

Ultima finanțare, obținută prin Programul Regiunea Centru, este cea pentru eficientizare energetică a grădinițelor  nr. 2, din cartierul Șchei, și nr. 34, din cartierul Tractorul. Prin aceste proiecte, clădirile vor beneficia de izolare termică și soluții eficiente de iluminat, sisteme de producere a energiei prietenoase cu mediul, iar aerul curat din sălile de clasă va fi asigurat prin intermediul unor ventilatoare cu recuperarea de căldură. Valoarea totală a celor două proiecte este peste 37 de milioane de lei, din care aproape 27 de milioane este finanțare nerambursabilă.

,,Din punctul de vedere al infrastructurii educaționale preșcolare, pot spune că am început anul în forță. După ce luna trecut am predat amplasamentele la 3 creșe și au început lucrările la două grădinițe, luna aceasta venim cu noi vești bune: am reușit să obținem o finanțare nerambursabilă pentru eficientizarea energetică a două grădinițe, cea din Șchei (Grădinița nr. 2, n.n.) și cea din parcul Tractorul (Grădinița nr. 34, n.n.). Sunt două grădinițe mari în care peste 400 de copii din cele două cartiere merg în fiecare an. Cu aceste fonduri vom reuși să le termoizolăm, să trecem iluminatul pe sistem LED, să producem energie cu ajutorul panourilor, iar copii să respire un aer mai curat datorită sistemului de ventilație cu recuperare de căldură. Totodată, vom face și lucrările necesare pentru avizare ISU. Săptămâna viitoare voi prezenta Consiliului Local cele două proiecte, pentru a aproba partea de cofinanțare, și după ce finalizăm procedurile necesare putem semna contractul de finanțare și să ne pregătim pentru licitația lucrărilor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Finanțarea celor două proiecte este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027, Prioritatea 3. O regiune cu comunități prietenoase cu mediul,  3.2 – Eficiență energetică în clădiri publice.

Detalii proiecte de finanțare

Eficiență energetică – Grădinița nr. 2 Brașov

Proiectul vizează reducerea consumului de energie și creșterea gradului de eficiență energetică a Grădiniței Nr. 2, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 33.

Vor fi realizate mai multe categorii de lucrări, cum ar fi:

  • termoizolarea pereților exteriori de la nivelul fațadelor cu vata minerala;
  • refacerea acoperișului și a sistemului de evacuare al apelor pluviale prin înlocuirea învelitorii din țigla ceramică;
  • reabilitarea structurală a clădirii;
  • montarea de pompe de căldură aer-apă;
  • lucrări pe partea de eficientizare a instalațiilor de climatizare/ventilare prin dotarea clădirii cu instalații de ventilare cu recuperare de căldură;
  • instalații pentru securitatea la incendiu (instalații de hidranți interiori; instalație de semnalizare și avertizare la incendiu; instalație de protecție împotriva trăsnetului și la supratensiuni).

Prin această investiție se va realiza o îmbunătățire a performanței energetice a clădirii, astfel: consumul anual pentru încălzire se va reduce cu 86.76%; consumul anual de energie cu 80,95%; iar nivelul anual estimat al gazelor cu efect de sera CO2 (echivalent toneCO2/mp/an) se va reduce cu 93,12%.

Valoarea totală a  proiectului : 17.186.630,38 lei

Valoarea eligibilă: 12.084.482,00 lei

Valoarea neeligibilă: 5.102.148,38 lei

Cofinanțare (2%) la cheltuieli eligible: 241.689, 64 lei

Durata estimată a proiectului este  de 23 luni.

Eficiență energetică – Grădinița nr. 34 Brașov

Proiectul prevede eficientizarea energetică a Grădiniței nr. 34, str. Turnului, nr. 2, prin reducerea substanțială a consumurilor de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Se  vor realiza mai multe categorii de lucrări, cum ar fi:

  • termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală bazaltică;
  • înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC cu geam termoizolant triplan;
  • extinderea clădirii pe orizontală în vederea realizării unei zone de vestiar destinată copiilor;
  • reabilitarea instalației de iluminat;
  • montarea unui sistem de producere a energiei din surse regenerabile realizat dintr-un sistem de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, precum si un sistem de panouri solare pentru producerea agentului termic pentru apa caldă;
  • montarea unei pompe de căldură aer-apă;
  • reabilitarea instalației de climatizare/ventilare (montarea de recuperatoare de căldură în sistem descentralizat;

Prin această investiție se va realiza o îmbunătățire a performanței energetice a clădirii, astfel: consumul anual pentru încălzire se va reduce cu 60%; consumul anual de energie cu 61,78%; iar nivelul anual estimat al gazelor cu efect de sera CO2 (echivalent toneCO2/mp/an) cu se va reduce cu 88,13%.

Valoarea totală a  proiectului: 20.400.056,69 lei;

Valoarea eligibilă: 14.901.140,98 lei;

Valoarea neeligibilă: 5.498.915.71 lei;

Cofinanțare (2%) la cheltuieli eligible: 298.022, 84 lei;

Durata estimată a proiectului este de 20 luni.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.