Cu histrioni la butoanele lumii, imprevizibilul și ponoasele devin de neocolit…
Nu trebuie sa fii expert pentru a sesiza filonul histrionic al firii lui Donald Trump.
După întâlnirile cu doi președinți și un premier din Europa, observatorii politici și jurnaliștii au putut constata atitudinea „exotică ” a președintelui american.
Pe Andrzej Duda, președintele Poloniei, l-a făcut să aștepte o oră, după care i-a acordat doar zece minute pentru discuții… Și nu la Casa Albă, ci în marja Conferinței Conservatoare desfășurată lângă Washington.
Cu Emmanuel Macron, președintele Franței, protocolul diplomatic cu ocazia primirii la Casa Albă fost respectat în mare parte.
Oaspetele francez n-a fost, însă, întâmpinat la intrare, un indiciu relevant pentru ce a urmat.
Dincolo de gesturile aparent prietenești dintre cei doi, poziționările pe chestiuni de securitate globală sau cu privire la Ucraina au fost radical diferite.
La conferința de presă, președintele Franței chiar l-a întrerupt pe Donald Trump din alocuțiunea sa și l-a corectat în privința cifrelor referitoare la ajutorul pentru Ucraina. Cel din urmă bătea câmpii cu niste sume fantasmagorice, spunând că SUA a dus greul in sprijinirea țării invadate de Federația Rusă.
In fapt, UE, conform celor afirmate de Emmanuel Macron, a dus greul: a creditat Ucraina cu 132 mld. de euro, în timp ce SUA a oferit un ajutor total de cca. 114 mld. de dolari.
În cele din urmă, a venit rândul lui Keir Starmer, premierul Marii Britanii. O întâlnire mai sobră cu o singură dimensiune de remarcat: premierul britanic a subliniat pozitia comună a țării sale cu cea a UE pe chestiunea Ucrainei.
Donald Trump, în mod vizibil, a înghițit în sec.
La conferința de presă, președintele american s-a dat din nou în stambă nerecunoscand că, doar in urmă cu câteva zile, afirmase, tot în fața jurnaliștilor, că Volodimir Zelenski, este „un dictator”. Acum, la conferința de presă cu premierul Keir Starmer, Donald Trump a afirmat cu nonșalanță: „Am spus eu asta? Nu pot să cred că aș spune asta!”. După care, în încăpere, pentru o clipită, s-a așternut o liniște ca de mormânt…
Ca o confirmare a schimbării „macazului” de politică externă a SUA, să mai amintim că, recent, acestea au votat alături de Rusia rezoluția ONU ce condamnă agresiunea Kremlinului asupra Ucrainei declanșată acum trei ani. Un vot extrem de concludent privind distanța politico-diplomatica a Americii față de UE și de alte 93 de state ale lumii…, chiar la împlinirea a trei ani aprigi de război ruso-ucrainean!
Ca să-și apere viitorul, precum a afirmat și F. Merz, proaspătul câștigător al alegerilor din Germania, UE trebuie să devină mai puternică și să se desprindă de „tutela americană” în materie de securitate!
Vedeți ce se întâmplă?
Să fim, deci, mai cu luare aminte la vorba populară cu mult miez care spune simplu „Unde dai și unde crapă…”
Cu histrioni la butoanele lumii, imprevizibilul devine de neocolit…..
La fel ca și ponoasele!
PS:
După semne, o Yalta 2.0 nu pare a fi doar o vorbă-n vânt…
Mai marii lumii sunt iar atrași de târguială la impartirea „plăcintei” sau a „sferelor de influență”…
Pirau Toma