Trump a dat afară din Biroul Oval paiața kieveană nerespectuoasă

Trump a dat afară din Biroul Oval paiața kieveană nerespectuoasă

1 27

Dramoleta lui Zelensky s-a sfârșit, cortina a căzut peste cea mai mare mascaradă a începutului de mileniu, așa-zisul martiriu al Ucrainei în fața Rusiei. A trebuit să vină un președinte american cu logica și pragmatismul la el ca să-i spună verde în față măscăriciului kievean nerecunoscător că nu înseamnă nimic fără ajutorul American și vrea Al Treilea Război Mondial ca să-și satisfacă vanitatea prostească și criminală la adresa păcii umanității.
Trump prin acestea recunoaște justețea luptei lui Putin și a Rusiei pentru recuperarea unor teritorii care de drept au fost ale Mamei Rusii și au fost smulse samavolnic din trupul țării de secretari generali ai PCUS, de la Lenin la Stalin, prin simple decrete nerecunoscute internațional.
Prin aceasta Ucraina a devenit un stat expansionist și opresor al minorităților naționale, printre care și a celei românești din teritoriile anexate Ucrainei de dictaturile bolșevice. Impertinenta paiață ucraineană a avut tupeul obraznic să-l ia la mișto pe Trump în Biroul Oval în legătură cu uriașul sprijin acordat de America Ucrainei, semn al caracterului infect deținut de Zelensky și a nerecunoștinței sale față de cei care l-au ajutat, aviz României, sau semn că era sub influența halucinogenelor.
Este clar acum care va fi cursul negocierilor de la Riad dintre Trump și Putin și este de așteptat să li se acorde rușilor teritoriile realipite Rusiei acum trei ani prin forța armelor. Este de așteptat de asemenea ca SUA să ridice toate sancțiunile economice administrate Rusiei și să anuleze acțiunile internaționale împotriva lui Vladimir Putin, deși CPI infiltrată până la temelie de judecători sorosisti nu vor anula mandatul international de arestare emis pe numelee liderului rus.

NATO este în aer, se așteaptă chiar la retragerea militară a SUA din Europa
Deosebit de complicată va rămâne poziția Americii în NATO, fiind de așteptat ca SUA să nu mai garanteze securitatea Europei neerecunoscătoare înglodată în progresismul sorosist alienant, ba chiar să părăsească Alianța în favoarea uneia cu adevărat Nord-Atlantice, alături de Marea Britanie, Canada și viitorul nou teritoriu anexat, Groenlanda.
Războiul economic decșlanșat de Trump cu Europa se va sfîrși în lacrimi pentru bătrânul continent, exporturile țărilor din Uniunea Europeană urmând să se prăbușească după taxa de 25% impusă de Trump la importurile produselor europene. Și, probabil vom rămâne numai noi, europenii, să fim chinuiți și agresați de Green Deal-ul Ursulei Leyen cu taxele ei ecologice stupide și contraproductive.
În ce privește Ucraina, ajutorul american va îngheța instantaneu rămânând ca proștii de europeni să fie obligați să suporte costurile războiului stupid al lui Zelensky cu rușii.
Elon Musk va opri imediat Starlink-ul, lăsându-i pe ucraineni în beznă informatică, fără a mai putea desluși nicio țintă pe cer, dronă sau rachetă rusească.
Din cele percepute până acum în mass-media românească, Bolojan și Hurezeanu s-au aventurat ca idioții utili lui Soros să-l asigure pe Zelensky de sprijinul lor, deși românii n-au niciun chef de așa ceva.

Dialogul halucinant dintre cel mai puternic om din lume și sluga kieveană a lui Soros   
Trump l-a numit pe președintele ucrainean „lipsit de respect” și a spus „Pariați cu al Treilea Război Mondial”. La un moment dat, Trump a spus: „Ori faceți o înțelegere, ori ne retragem”.
Dacă nu ați fi avut echipamentul nostru militar, acest război s-ar fi terminat în două săptămâni”, a spus Trump.
În trei zile… Am auzit asta de la (președintele rus Vladimir) Putin”, a răspuns Zelensky. „Acum, este vorba de două săptămâni”.
Trump a spus că Ucraina nu este în poziția de a stabili termenii unui viitor acord.
„Nu sunteți într-o poziție bună. Nu aveți cărțile potrivite acum”, a spus Trump.
„Eu nu joc cărți”, a răspuns Zelensky.
Nu respectați această țară, nu vă puteți juca cu ea”, a spus apoi Trump.
JD Vance i-a reproșat președintelui ucrainean că nu a mulțumit pentru ajutorul pe care l-a primit.
Crezi că e respectuos să vii în Biroul Oval, în Statele Unite ale Americii, și să ataci administrația care încearcă să împiedice distrugerea țării tale?”, a spus vicepreședintele american.

În timpul războiului, toată lumea are probleme. Chiar și voi, dar voi aveți un ocean frumos și nu o simțiți acum, dar o veți simți în viitor.(sic! I-a spus Zelensky lui Trump, precum șoricelul elefantului când a simțit cutremurul! N.n. ) Doamne ajută, voi nu aveți război”, a spus Zelenski.
După cearta din Biroul Oval, conferința de presă a fost anulată, iar Donald Trump a anunțat că acordul pentru minerale rare nu va mai fi semnat. Vizita programată pentru vineri a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Institutul Hudson din Washington, D.C., a fost anulată, a declarat vicepreședintele executiv al grupului, Joel Scanlon.
În plus, vizita liderului ucrainean vineri după-amiază la Casa Ucrainei din D.C. a fost, de asemenea, anulată, porivit Cotidianul. La un moment dat secretarul de stat Marco Rubio şi consilierul pe probleme de securitate naţională Mike Waltz „au ieşit din Biroul Oval, au mers până la locul unde stătea Zelenski şi i-au spus să plece”, a declarat pentru Axios un oficial de rang înalt al Casei Albe fără să-i mai dea să mănânce, potrivit Știri pe Surse. Practic Zelensky a fost data afară din SUA de Trump, fără explicații suplimentare.
„Nu vreau avantaje, vreau PACE. El nu a respectat Statele Unite ale Americii în scumpul său Birou Oval. Se poate întoarce când este pregătit pentru Pace”, se arată în postarea lui Donald Trump. La plecare, Zelenski nu a fost condus spre ieșire de Donald Trump, potrivit Știri pe Surse.
Senatorul republican Lindsey Graham apreciază dezastrul întâlnirii dintre Trump și Zelensky ca un final de carieră pentru dictatorul kievean „Fie trebuie să demisioneze și să trimită pe cineva cu care să putem face afaceri, fie trebuie să se schimbe”, a declarat Graham, cunoscut ca unul dintre politicienii care a susținut Ucraina în conflictul cu Rusia. Republicanul din Carolina de Sud a numit întâlnirea de vineri un „dezastru total”.
Nu am fost niciodată mai mândru de președinte. Am fost foarte mândru de faptul că JD Vance a susținut țara noastră. Nu știu dacă vom mai face vreodată afaceri cu Zelenski”, a mai spus senatorul. „Modul în care a gestionat întâlnirea, felul în care l-a confruntat pe președinte a fost peste măsură”, a spus Graham.

Reacțiile disperate ale globaliștilor sorosisti din Europa
Mandarinii corupți ai Europei s-au grăbit să-și asigure paiața kieveană după expulzarea acesteia din America de toată considerația lor, promițându-I inconceptibilul, anume că vor lupta pentru el și penru Ucraina.
În acest moment agresiva țară ultranaționalistă colapsează sub ochii noștri, garanțiile oferite de saltimbanci ca Macron, Tusk, Baerbock, Maia Sandu, Kaja Kallas, Pedro Sanchez, nevalorând cu nimic mai mult față de impulsurile electronice necesare postărilor.
Europa nu poate lupta fără America, pentru că ar fi ștearsă de pe fața Pământului ca un continent nerecunoscător americanilor care l-au salvat de la ororile germane în două războaie mondiale. Ca și rușii de altfel. Însă este suficient să parcurgem aberațiile postate de neisprăviții Uniunii Europene.
Dragă Volodimir Zelenski, dragi ucraineni, nu sunteți singuri”, a scris pe X Donald Tusk.
Președintele francez Emmanuel Macron a insistat vineri că există ‘un agresor, Rusia’ și un ‘popor agresat Ucraina’ și a cerut ‘respectarea celor care luptă de la început’, după confruntarea aprinsă dintre Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP.
Există un agresor care este Rusia, există un popor atacat, care este Ucraina”, a declarat Macron presei la Porto (Portugalia), unde încheie o vizită de stat.
„Cred că a fost bine să ajutăm Ucraina și să sancționăm Rusia în urmă cu trei ani și să continuăm să facem acest lucru”, a adăugat el.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, manifestând o mâncărime enervantă în partea dorsală, a reacționat, vineri seară, la tensiunile dintre președintele american Donald Trump și cel ucrainean Volodimir Zelenski în urma întâlnirii de la Casa Albă. Liderul de la Chișinău a scris pe rețeaua de socializare ‘X’ că țara sa este alături de Ucraina. ‘Adevărul este simplu. Rusia a invadat Ucraina. Rusia este agresorul.
Ucraina își apără libertatea și pe a noastră. Suntem alături de Ucraina’, a afirmat Maia Sandu. ‘Ucraina, Spania este cu tine’, a scris vineri seara pe platforma X prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, după altercația de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
Liderul socialist spaniol, care a sprijinit mereu activ Ucraina de la invadarea acestei țări de către Rusia în urmă cu trei ani, a promis luni că va debloca în acest an un nou plan de sprijin militar pentru Kiev, în valoare de un miliard de euro. Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, pe rețelele de socializare X și Bluesky, „Germania și aliații noștri europeni sunt uniți alături de Ucraina și împotriva agresiunii ruse. Ucraina poate conta pe sprijinul neclintit al Germaniei, al Europei și nu numai”.
Ministrul eston de externe, Margus Tsahkna, pe X, „Singurul obstacol în calea păcii este decizia lui Putin (președintele rus Vladimir) de a-și continua războiul de agresiune. Dacă Rusia încetează să lupte, nu va exista niciun război. Dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina. Sprijinul Estoniei(sic!) pentru Ucraina rămâne neclintit. Este timpul ca Europa să se implice’, potrivit Cotidianul.

Bolojan își face hara-kiri, lui dar și poporului român, prin susținerea pentru Zelensky
În schimb Ilie Bolojan, nedezminținduși originea securistoidă sorosistă a ascensiunii sale la Cotroceni, s-a apucat să vâslească în contrasens față de curentul momentului, abandonarea Ucrainei de către SUA, postând un mesaj tâmpit de susținere pentru Ucraina, precum bihoreanul neșcolarizat la târgul de capre. 
Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei. Trebuie să fim uniți(sic! Cu Ucraina care este în război!? N.n.) pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate și pace”, a scris Bolojan pe X.
Mulțumesc pentru susținere”, a răspuns, la rândul său, Zelenski, pe aceeași rețea de socializare, atrăgând astfel România într0un pericol mortal, acela de a-și anihila parteneriatul strategic cu SUA de hatârul dușmanului istoric de la nordul țării, Ucraina expansionistă și sorosist-ultranaționalistă.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.