Mișcare neașteptată: l-au „ras” pe Călin, i-au luat locul doi. Care ar putea fi impactul?
Zarurile au fost aruncate: după noua lovitură de stat reprezentată de eliminarea celui mai bine plasat candidat în sondaje, Călin Georgescu, liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, își vor depune candidaturile la alegerile prezidențiale și, după validarea definitivă, unul dintre ei se va retrage, conform anunțului oficial făcut miercurii. Asta, dacă nu îi va „ajuta” CCR să aleagă, eliminînd un alt candidat, că pe amîndoi e cam prea greu de crezut. Să privim la rece situația și să analizăm ce efecte ar putea avea anunțul de azi.
Din capul locului spunem că noua strategie livreză o impresie de calcul politic deliberat, sugerînd o abordare mai sofisticată decît simpla divizare sau testare a electoratului. După un scenariu gîndit minuțios din timp.
„Avem planul B, să nu aveți grijă!” se transmite azi. Nu e rău.
Desemnarea a doi candidați, cu planul ca unul să se retragă ulterior în favoarea celuilalt, poate fi văzută ca o strategie de a ocupa cît mai mult spațiu mediatic și politic în prima fază a campaniei.
Cei doi candidați ar putea apela la segmente diferite ale electoratului suveranist (de exemplu, unul mai radical, altul mai moderat, unul către femei, altul către bărbați șamd), consolidînd astfel baza de susținători.
Retragerea strategică ar urma să concentreze voturile asupra celui mai bine plasat candidat, evitînd riscul dispersării votului suveranist în turul decisiv. Această abordare ar imita, într-o anumită măsură, tactici folosite în alte democrații, unde „candidați de sacrificiu”, sau ”iepuri”, sunt utilizați pentru a testa terenul sau a amplifica un mesaj, urmînd ca sprijinul să fie redirecționat ulterior către un favorit.
Putem vorbi, în egală măsură, și de un joc de imagine și de un test de forță.
Au ras un candidat și în locul lui au răsărit doi. Nici asta nu e rău!
Decizia ar putea servi drept un test al popularității și al capacității de mobilizare a fiecărui candidat, permițînd suveraniștilor să identifice care dintre cei doi are șanse reale de a performa bine împotriva adversarilor așa-zis pro-europeni. Retragerea unuia în favoarea celuilalt ar putea fi prezentată ca un gest de unitate și maturitate politică, contrastînd cu imaginea de dezbinare pe care adversarii ar putea încerca să o exploateze. În plus, această strategie ar întări narativul suveranist că sunt o forță dinamică, capabilă să se adapteze din mers și să-și coordoneze eforturile, chiar și în fața obstacolelor impuse de CCR.
Putem vorbi și de presiune asupra sistemului electoral și a CCR.
Alegerea a doi candidați, cu retragerea ulterioară a unuia, ar putea fi interpretată și ca o metodă de a pune presiune pe instituțiile statului, inclusiv pe Curtea Constituțională.
Suveraniștii ar putea folosi această tactică pentru a sublinia ceea ce ei percep ca o injustiție – eliminarea lui Georgescu – și pentru a demonstra că au resurse suficiente pentru a „juca” în ciuda restricțiilor.
Dacă retragerea este bine orchestrată, ar putea genera un val de simpatie și mobilizare în rîndul susținătorilor, transformînd un aparent dezavantaj (excluderea lui Georgescu) într-un avantaj narativ.
În plus, e de neimaginat ce impact intern și internațional ar putea avea o nouă decizie a CCR de excludere a unui candidat, George Simion, spre exemplu.
Avînd în vedere precedentul eliminării lui Georgescu, desemnarea a doi candidați e o măsură de precauție. Dacă unul dintre ei ar fi contestat sau descalificat din nou, celălalt ar rămîne în cursă, iar retragerea strategică ar fi ajustată în consecință. Aceasta ar asigura că suveraniștii nu pot fi complet excluși din competiție, păstrînd viu mesajul lor anti-sistem și naționalist.
Totodată, ar putea complica strategia adversarilor, care ar fi nevoiți să-și ajusteze campania în funcție de dinamica dintre cei doi candidați suveraniști.
Un lucru extrem de important e că, prin desemnarea a doi candidați pentru a fi siguri că rămîne măcar unul, opoziția suveranistă accentuează și mai puternic impresia de democrație grav avariată în România, țară în care nu mai ești sigur dacă ajungi să candidezi în alegeri din cauza subiectivității și a abuzurilor unor structuri statale.
Putem vorbi, în opinia noastră, și de consolidarea mesajului anti-establishment.
Retragerea unui candidat în favoarea celuilalt ar putea fi regizată ca un moment emoționant, menit să amplifice discursul suveranist despre „lupta poporului” împotriva unui sistem corupt.
De exemplu, candidatul retras ar putea susține că gestul său este o dovadă de sacrificiu pentru binele poporului, întărind solidaritatea în tabăra suveranistă. Ceva lacrimi în ochi, îmbrățișări etc. Acest scenariu ar putea prinde foarte bine la electoratul dezamăgit de excluderea lui Georgescu, și ar menține dinamica mișcării.
Care ar fi implicațiile practice:
Avantaje: Dacă retragerea este bine sincronizată (de exemplu, cu puțin timp înainte de turul întîi, pe baza sondajelor), suveraniștii ar putea beneficia de o concentrare a voturilor și de o maximizare a șansele de a intra în turul doi. Vizibilitatea dublă inițială ar putea crește expunerea mesajului lor, iar unitatea demonstrată prin retragere ar contracara acuzațiile de fragmentare.
Dezavantaje: Strategia depinde de o execuție impecabilă. O retragere prost gestionată (prea devreme sau prea tîrziu, nu mai spunem de una cu scandal) ar putea confuza electoratul sau ar putea da impresia de indecizie ori tensiuni interne. De asemenea, adversarii pro-europeni (ex. Lasconi sau Antonescu) ar putea specula într-o situație de gestionare defectuoasă, subliniind presupusa lipsă de seriozitate a suveraniștilor.
Concluzie
Decizia de a desemna doi candidați suveraniști, cu planul ca unul să se retragă strategic în favoarea celuilalt, poate fi considerată o manevră inteligentă de adaptare la constrîngerile juridice – a se citi lovitură de stat – și de maximizare a impactului electoral. Ea reflectă o combinație de pragmatism și teatralitate politică, menită să mențină suveraniștii relevanți după pierderea lui Georgescu.
Sigur că s-ar fi putut vorbi și de o manevră, să-i spunem, morală, în sensul că suveraniștii puteau refuza să mai desemneze vreun candidat și ar fi marșat pe nerecunoașterea alegerilor. Dar, într-o lume în care contează realpolitikul, soluția aleasă e, totuși, mai pragmatică.
Succesul acestei strategii va depinde de buna coordonare internă, de felul cum va fi modelată percepția publică asupra retragerii și de capacitatea suveraniștilor de a transforma o aparentă degringoladă într-un simbol al unității.
Într-un context mai larg, această abordare subliniază dorința suveraniștilor de a rămîne o forță majoră, capabilă să provoace establishment-ul, dar cum spuneam, există și riscul ca o execuție slabă să le fragmenteze sprijinul și să le diminueze șansele reale de victorie.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
