Eradicarea libertății de exprimare și a libertății presei, următorul pas logic după anihilarea voinței electorale a națiunii(1)
Cea mai cumplită cenzură a dreptului la liberă exprimare a românilor și eradicarea libertății presei este pe cale să se instituie în România prin ordonanța de urgență ce urmează a fi emisă de guvernul totalitar de la București, în consonanță cu liderii progresiști sorosisti ai Uniunii Europene, care vor cauționa anihilarea Internetului în România ca mijloc de exprimare liberă.
Un scurt excurs în draftul ordonanței de urgență obținut de Știri pe Surse produce consternare în lumea presei, întrucât în numele luptei cu fake-news-urile se cenzurează și site-urile de presă de pe Internet, și paginile personale de facebook, și postările pe Tik Tok, pe Instagram, pe platforma X, tot ceea ce poate oferi românilor libertate de exprimare. În fapt, ordonanța nelegiuită pregătită de premierul Ciolacu ar viza blocarea lui Călin Georgescu și a eventualilor săi înlocuitori, ca George Simion, pe platformele sociale, dar are un scop mai general sub ambiguitatea definirii termenului de dezinformare pe Net.
Astfel, va fi incriminată manipularea online, afectarea securității naționale, subminarea ordinii constituționale, publicitatea politică ilegală, prin postări, așa-zise Fake News, care se pot încadra la aceste interdicții fie și numai criticând guvernul, Președinția, Armata, serviciile, Justiția, CCR, în sfârșit orice este arondat la puterea de stat totalitară instaurată la București prin coaliția tripartită guvernamentală, prin sintagma largă din perspectivă hermeneutică-subminarea ordinii constituționale- înțelegându-se postările împotriva establishmentului românesc, oricare ar fi acestea.
Și, pentru că o atare blestemăție are nevoie de un cadru legislativ adecvat și instituții represive pe măsură, s-a recurs la însărcinatea ANCOM, condusă de fostul condamnat-achitat, pesedistul Valeriu Zgonea, mason de rang înalt al cărui nume conspirativ masonic este „Mihai Viteazul”, dar și de progresistul liberal Pavel Popescu.
Acestei sinistre instituții urmează să i se acorde puteri sporite de monitorizare, cenzură și eradicare a platformelor ostile Puterii pe Net, închiderea site-urilor de presă și a conturilor de socializare ale românilor în cazul postărilor nepotrivite cu interesele respectivei puteri totalitare făcându-se instantaneu, după o formală solicitare de retragere a postării, în buna tradiție a oprimării dreptului la liberă exprimare, oprimare inițiată de Ana Pauker în 1948, anul înființării Securității după modelul NKVD, susținută în demersul său represiv de tancurile sovietice ale mareșalului Tolbuhin.
Pretextul infantil și jignitor la adresa intelectului românilor și așa slăbit este acela că forțe statale ostile, nedefinite și neprobate, intenționează să submineze ordinea constituțională în România prin intermediul liberei exprimări a românilor în presa online și pe platformele de socializare.
În fapt, se pregătește un construct instituțional format din zeci de instituții și agenții românești, la care se vor asocia toate ong-urile lui Soros din România, un conglomerat represiv care aduce foarte mult cu Ministerul Propagandei din Germania anilor 33, înființat de Doctor Joseph Goebbels.
Reprimarea liberei exprimări în România vine de la germani, ca și în trecut
Este foarte puțin probabil să-I fi trecut prin scăfârlia lui Ciolacu, prea puțin mobilată cu circumvoluțiunile necesare unei judecăți puține, dar simple, o atare grozăvie represivă la adresa tuturor românilor și a libertății de exprimare a acestora. Informațiile au răsuflat imediat după vizita premierului covrigar la Bruxelles-ul infamei Leyen, semn că în structurile sorosiste de la vîrful Comisiei Europene s-a pritocit nelegiuirea, aidoma celei a anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut. Încă o dată, după 84 de ani românii își pierd libertățile tot din direcția Germaniei, o țară care a maculat istoria continentului cu războaiele sale sângeroase și cu cuceririle sale încă de pe vremea imperiului franco-german al lui Carol cel Mare.
Experimentul radioactiv german la adresa liberei exprimări a românilor pe Internet este condus de toxica Ursula Leyen(Aici renunțăm la particular nobiliară Von der, pentru că acea femeie nu manifestă nimic nobil prin apucăturile ei totalitare. n.n.), în acord cu progresistul Macron, un leninist convins, după cum relatau trimișii americani ai lui Trump în Europa.
Germanii au însă experiența anihilării libertății propriului popor precum și a altor popoare, poate cel mai relevant exemplu de anihilare a libertății presei și de conformare a acesteia cu interesele și cu destinul național-socialismului fiind Ministerul Propagandei, înființat de Hitler la ideea lui Goebbels, după 30 ianuarie 1933, cînd a cucerit întreaga putere politică în Germania chiar prin mijloace democratice.
Presa germană a jumătății de secol 19 avea chiar obiceiul să-l cenzureze și pe Marx, aspect de care întemeietorul socialismului s-a plâns în repetate rânduri. Și sovieticii avea cam aceleași concepții despre libertatea presei, în special Lenin, iar după el Stalin, în pofida opoziției lui Troțki.
CEKA, poliția secretă a lui Lenin, iar apoi NKVD, cea a lui Stalin, s-au ocupat direct de suprimarea libertății presei, pedeapsa pentru libera conștiință și exprimare fiind invariabil deportarea în Siberia, sau asasinatul începând cu noiembrie 1917, anul interzicerii și anihilării presei libere, alta decât cea bolșevică, de către Lenin însuși.
Acesta este modelul politic al actualului președinte al Franței și al șefei Comisiei Europene, iar cancelarii Germaniei au oprimat și ei presa liberă în întreaga lor succesiune de la Bismarck încoace, cu excepția lui Gustav Stresemann, care a fost și laureat al premiului Nobel pentru pace.
Propaganda și cenzura, metehne vechi ale statelor Antichității
În istoria omenirii presa nu a apărut ca o exprimare a libertății de exprimare și de conștiință, primul ziar din istorie, Acta Diurna” fiind înființat la Roma de Iulius Caesar însuși în 59 B.Ch. Acesta reflecta realizările consulului fondator, dar conținea și un bulletin de știri cu diferite știri mondene și chiar sport și a apărut până undeva între 235 și 330 A.D. Motto-ul ziarului de la final îndemna romanii și toți ceilalți locuitori ai imperiului cu maxima „Publicare et Propagare”, ca o datorie cetățenească de amplificator de semnal, de a răspândi știrile diurne și gloria consulului Caesar. Mai târziu și împărații romani controlau strict editarea ziarului, deci era un fel de monitor oficial al vremii, cu conținut variat și de știri din cuprinsul imperiului.
Propaganda nestăvilită și neobosită în jurul persoanei sacre a împăratului Romei antice a apărut în timpul lui Augustus și s-a perpetuat până la căderea imperiului.
Primul documentar asemănător unui foileton care glorifica măreția Romei și cuceririle sale este chiar Columna lui Traian, unde este expusă tridimensional în monument victoria lui Traian asupra dacilor și finalul de la Sarmisegetuza ca un caleidoscop din piatră cu secvențe succesive în stil cinematografic. Propaganda, ca reflectare în piatra templelor, sau a tablelor(plăci memoriale-stele) din acest material, reiterând faptele memorabile a primilor împărați și regi din istoria omenirii, datează însă de peste 5000 de ani în Egiptul antic, mărturie în acest sens fiind stela lui Narmer, primul rege unificator al regatului Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos.
Artefactul îl înfățișează pe rege alegoric în mărime disproporționată cu dușmanii săi, pe care îi zdrobește cu măciuca regală. Apogeul propagandei imperiale, probabil nedepășit până la împărații romani, l-a atins însă Ramses al II-lea cu templele sale megalomanice și cu inscripțiile în hieroglifele pictate de pe pereții acestora, care-i preamăreau neîncetat grandoarea faraonică, de multe ori exagerat și chiar fals, văzând cronica sa victoroasă fantasmagorică asupra bătăliei de la Kadesh, pe care de fapt a pierdut-o în fața hitiților.
Un adevărat și atotcuprinzător cult al personalității, care s-a propagat juxtapus peste dialectica hegeliană a istoriei, din perspectiva manifestărilor dictatoriale ale tiranilor, până astăzi.
În Orientul apropiat prima mențiune propagandistică a primului împărat din istorie datează de acum aproape 4700 de ani și este a lui Sargon I-ul cel Mare al Imperiului Akkadian, nepotul său, Naram Sin, atingând apogeul propagandistic al glorificării de sine cu stela sa din piatră, în care s-a înfățișat pe sine ca zeu și „rege al celor patru colțuri ale Universului”. Desigur, în perioada imperiilor și apoi a regatelor medievale totalitarismul regal era de la sine înțeles, iar presa nu exista în forma pe care o cunoaștem.
Cele mai represive dictaturi ale secolului XX au reprimat cel mai nemilos libertatea presei
Presa scrisă și-a dobândit libertatea de exprimare abia după instaurarea republicii franceze și a celei americane. Hannah Arendt în celebra ei lucrare „Originile Totalitarismului” identifică libertatea presei și deci de liberă exprimare a jurnaliștilor ca principalul adversar ireductibil al regimurilor totalitare, iar metoda represivă de control a presei este cenzura de stat, o meteahnă care a grevat inevitabil dictaturile secolului XX și spre care ne adâncește ca într-un vortex alienant structura de conducere sorosistă a Uniunii Europene de astăzi și puterea totalitară de la București, încă o dovadă a dialecticii ciclice a istoriei. Presa aservită nemijlocit dictaturii naziste începând din octombrie 1933, devenise principalul instrument de propagandă al regimului nazist al lui Hitler odată cu transformarea tuturor ziariștilor germani în funcționari ai statului, cu permis semnat doar de Goebbels însuși, iar cu câteva luni înainte de acea toamnă funestă pentru libertatea presei în Germania fuseseră expropriate toate ziarele social-democrate și cele comuniste. Și astăzi, Goebbels, prin aparatul său de propagandă creat pentru a cuceri și a stăpâni mințile germanilor, anesteziați de uluitoarea ascensiune la putere a fuhrerului Adolf Hitler și de înmărmuritoarele sale victorii militare până la sfârșitul anului 1941, rămâne neegalat în eficiență și rafinament conceptual și represiv, Stalin însuși mărturisindu-și admirația și gelozia față de aparatul propagandistic nazist. Propaganda sovietică nu evoluase semnificativ în vremea lui Iosif Stalin față de vremurile leniniste, rolul diriguitor al conștiințelor sovieticilor fiind încredințat mai degrabă temutei poliții secrete NKVD, condusă de cumplitul Lavrentii Beria, la rândul său Hitler pizmuind eficiența superioară a poliției sovietice comparativ cu Gestapo-ul lui Himmler. Celebra maximă filosofică romană, Esse est percipi, adică A fi, înseamnă a fi perceput, din perspectiva statului totalitar care dorește a fi perceput temut și puternic, ar deveni Esse potentia est percipi potentiae, deci A fi puternic înseamnă a fi perceput ca putere. Desigur, imperiul kantian al scopurilor cenzurării libertății de exprimare și a presei libere diferă fundamental de la regimurile democratice relativ totalitare față de cele absolut totalitare.
În regimul democratic relativ totalitar,(denumire a regimului, care nu este contradictio in adiecto), plutocrația, oligarhia, sau cleptocrația(cazul României) instalate la putere prin alegeri democratice libere, tind să dezvolte cenzura presei și a conștiinței alegătorilor din perspectiva nevoii de voturi în alegerile libere oarecum, moment ineluctabil în viața unei democrații, chiar și totalitare.
Dictaturile și democrațiile au metode înrudite de cenzură a libertății de exprimare
În regimurile absolut totalitare alegerile și votul maselor nu mai sunt semnificative, pentru că poporul oprimat este menținut în servitute față de regele, împăratul, sau dictatorul statului totalitar, autocratic în cazul regelui și împăratului, prin forța brută și prin cenzura centralizată represiv în mâna tiranului respectiv, indiferent de titulatura sa istorică. Scopul axial al cenzurii de stat a presei și a conștiinței libere în acest context istoric statal este cel de a ține masele sub ascultare și evitarea revoltelor, prin promovarea imaginii exclusiv pozitive a conducătorului și anihilarea oricărei posibilități de percepție de către aceleași mase populare a aspectelor negative ale regimului, în vederea perpetuării respectivului regim pe timp indefinit.
Cenzura presei și a culturii popoarelor a devenit astfel principala preocupare a opresorilor de pe toate continentele cu o vechime a istoriei cel puțin modernă, ea manifestându-se prin variate niveluri de persuasiune și violență, de regulă adecvându-se la grupul profesional oprimat prin îngrădirea libertății sale de exprimare.
Cenzorii statului totalitar urmăreau minima rezistență a acestor grupuri, prin persuasiune, sau prin coercițiune, în funcție de tăria de caracter a jurnalistului, sau a omului de cultură, a scriitorilor de regulă.
Indiferent de metodologia de constrângere aplicată, rezultatul era același, uniformizarea presei prin cenzura neîntreruptă și nemărginită cu scopul anihilator al oricărei critici obiective la adresa regimului totalitar respectiv și cu acela al reflectării pozitive a puterii de stat în imagistica publică, fără a mai lăsa receptorilor asamblați în poporului oprimat alternative de analiză obiectivă a oprimării sale.
În timpurile noastre democratice o altă formă de subsumare a instituțiilor și corporațiilor de presă din Occidentul progresist neoliberal, sau neomarxist este autocenzura, o formă de cointeresare a patronatelor de presă și a jurnaliștilor într-o matrice a liberului schimb cu preceptele morale și cu cele materialiste ale celei de-a patra puteri în stat, cu beneficii materiale și de exercitare a puterii pentru toate părțile.
Se naște astfel servitutea de presă din cuprinsul democrațiilor globaliste, sau liberal-autoritariste, care presupune common interests(engl) al părților interesate în alterarea principiilor profesionale, deontologice, ale activității presei, culpabilitatea aparținând în comun statului și presei astfel aservite. Este și cazul statului român de astăzi, dar și al celui american.
Despre platformele sociale, constituite inevitabil în dialectica istoriei libertății de exprimare, se pot concepe variate opinii, mai mult sau mai puțin realiste, pentru că acordarea fiecarei persoane de pe planetă cu acces la Internet posibilitatea de a se exprima public și de a se asocia în grupuri comunicaționale, care pot atinge sute de milioane de persoane, este din perspectivă istorică o revoluție.
– va urma –
Dan Libiu Mateescu
