Simona Halep merge mai departe la Indian Wells

Simona Halep merge mai departe la Indian Wells

0 867
În turul al treilea al turneului de tenis de la Indian Wells, Simona Halep a avut în această dimineaţă o misiune dificilă, în confruntarea cu reprezentanta gazdelor, Varvara Lepchenko (locul 31WTA).
În primul set, meciul a fost la discreţia Simonei Halep, care a jucat foarte bine şi nu a lăsat prea multe speranţe jucătoarei originare din Uzbekistan : 6-1. Actul secund al meciului a fost dominat de Lepchenko, o jucătoare tenace, care şi-a impus ritmul şi a profitat de relaxarea prematură a Simonei, dar şi de unele greşeli neforţate ale acesteia.
În aceste condiţii, adversara Simonei a avut 4-2, 5-3 şi a încheiat setul cu 6-3. Trezită de acest duş rece, Simona a jucat exemplar în setul decisiv şi, cu toată opoziţia adversarei sale, s-a impus, printr-un efort de voinţă, repetând scorul din primul set : 6-1. Chiar dacă poate scorul nu relevă expres acest lucru, a fost totuşi un meci solicitant pentru Simona Halep, cu multe mingi şi game-uri lungi, un meci de peste 2 ore…
,,A fost un meci greu, iar ea a jucat bine. Anul trecut a fost cald afară, dar de fiecare dată este greu să joc împotriva ei, pentru că este stângace. Sunt bucuroasă că am putut să lupt până la final, pentru fiecare minge”, a spus Halep după meci.
Pentru Simona abia acum începe greul.
În ,,optimi”, Halep o întâlneşte pe Karolina Pliskova, din Cehia, într-o reeditare a finalei de la Dubai.
 
Dorin Duşa
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.