Tariceanu: Acuzatorii parlamentarilor, primarilor, ministrilor sunt cei ce au lasat tara in...

Tariceanu: Acuzatorii parlamentarilor, primarilor, ministrilor sunt cei ce au lasat tara in genunchi

0 729
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat sambata ca independenta justitiei este un lucru laudabil, dar a subliniat ca, in calitatea pe care o are, nu va admite ca aceasta sa fie „contrapusa cu diminuarea atributiilor Parlamentului”, transmite Agerpres. „Ne aflam astazi in cladirea Parlamentului si trebuie spuse cateva cuvinte despre independenta acestei institutii. In ultima perioada am castigat (…) independenta justitiei, dar nu voi admite ca liberal, ca parlamentar si ca presedinte al Senatului Romaniei ca acest lucru laudabil sa fie contrapus de o maniera neconstitutionala cu diminuarea atributiilor Parlamentului. Parlamentul e independent in raport cu celelalte puteri ale statului, iar parlamentarii voteaza conform propriilor convingeri. Parlamentul este singura institutie a statului aleasa democratic, spre deosebire de executiv si de puterea judecatoreasca, care sunt numite. Parlamentul este forul de dezbatere al oricarei tari democratice si, ca atare, casa care gazduieste libertatea de expresie, el reprezinta si mandatul dat de cetateni pentru apararea valorilor fundamentale ale democratiei”, a declarat Tariceanu la reuniunea Consiliului National al PSD de la Palatul Parlamentului. El a pledat pentru un echilibru al puterilor in stat, apreciind ca niciuna dintre puterile statului nu trebuie sa se bucure de o forta disproportionata in raport cu celelalte, iar pentru acest deziderat trebuie organizate ample dezbateri cu societatea civila, ONG-uri, specialisti. „Iar finalitatea acestora este extrem de importanta pentru stabilitatea institutiilor si viitorul libertatii si democratic al societatii romanesti”, a mai spus presedintele Senatului. Tariceanu: Acuzatorii parlamentarilor, primarilor, ministrilor sunt cei ce au lasat tara in genunchi Presedintele Senatului a mai afirmat sambata, la Consiliul National al PSD, ca a ajuns o moda sa fie criticati parlamentari, ministri, primari, acuzatorii fiind cei care au lasat tara „in genunchi” si ca romanii isi vor da seamna ca opozitia este un „PDL vopsit”, relateaza Mediafax. „A ajuns o moda sa critici parlamentari, ministri, primari, presedinti de CJ. Privind acest spectacol, ma doare ca cei mai vocali acuzatori sunt politicienii care au lasat Romania in genunchi. Poti minti pe cineva odata, dar nu poti minti pe toata lumea tot timpul. Romanii isi vor da seama ca opozitia inseamna doar un PDL revopsit”, a afirmat Tariceanu. El a spus ca este prezent la Consiliul National ca partener loial al PSD, aratand ca au primit impreuna, ca USL, un mandat de la cetateni pe patru ani si au castigat batalii importante impotriva lui Traian Basescu si PDL. „Economia Romaniei are o crestere solida si stabila, am reusit sa scoatem tara din criza in care a bagat-o PDL-ul, in perioada lui Traian Basescu si a celor doi prim-ministri, Boc si Ungureanu”, a mai spus Tariceanu. El a spus ca obiectivele PLR sunt trecerea prin Parlament a noului Cod Fiscal, colaborarea institutionala cu presedintele Iohannis si celalalte institutii si revizuirea Constitutiei, modificarea legilor electorale. „Viitorul Romaniei trebuie sa insemne echilibru institutional, dialog si agenda economica, la care prioritatea trebuie sa fie noul Cod fiscal -pilonul de baza al economiei. Trecerea prin Parlament si punerea in aplicare a noului Cod Fiscal pentru mediul de afaceri este o necesitate stringenta, pentru a asigura flexibilitatea de care au nevoie bazata pe o masura importanta. Al doilea obiectiv este asigurarea unei colaborari institutionale cu pesedintele Iohannis si cu celelalte institutii, conform prevederilor constitutionale. Romania a pierdut prea mult timp in razboaie initiate si perpetuate de fostul presedinte Traian Basescu. Este nevoie de o revenire la un echilibru al puterilor in stat”, a mai afirmat Tariceanu. El a adaugat ca al treilea obiectiv este „o noua Constitutiei, un nou pachet de legi electorale si o noua lege privind finantarea partidelor politice”.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.