Câţi stăpîni are România?

Am o plîngere serioasă împotriva unor agresiuni grosolane, care ne injectează clipă de clipă picături otrăvite în ochi, în minte şi în suflet. Cui mă plîng, nici eu nu ştiu, acum, cînd toate au luat-o razna, iar mizeria ne  este servită pe post de  mic dejun, prînz şi cină. Site-ul care ne sare automat în ochi atunci cînd ne decuplăm de la e-mail, este vorba despre „Yahoo România”, ne trage cîte o plamă dureroasă nouă, doamnelor, care mai avem bunul simţ şi ruşinea la cote normale.

Mi se face greaţă de anumite titluri mizerabile, preluate de pe reviste de doi bani, cum ar fi: „Istoria vibratoarelor”, „Cinci metode care te duc la orgasm”, „Cele mai bune poziţii pentru orgasm”, „De ce bărbaţii mimează orgasmul” et caetera. Astfel de articole produc silă, nu interes. Dansul la bară, sexualitatea la vedere şi pornografia cu noua ei brutalitate, sînt o sumă dramatică de exhibiţii, care nu-şi au locul într-o societate cu capul pe umeri. Generaţia aceasta, hrănită cu de-a sila din propriile vicii şi slăbiciuni, din violenţă şi ruină, trebuie să se trezească la realitate.  Societatea la vedere ar trebui să fie un loc de siguranţă publică şi moralitate, un loc-oglindă unde să fie proiectate doar aspecte educative. Exhibările mîrlăneşti trebuie închise în spaţii ermetice, nu afişate în apele internetului, accesibile şi minorilor.

 

Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază Dar, să revenim la ciobanii şi oile noastre. Că e de bine sau e de rău numirea lui Eduard Hellvig la cîrma S.R.I. nu vom şti prea curînd. Dacă Preşedintele României n-a consultat axa Washignton-Berlin, iar numirea lui Hellvig ar fi parte din pachetul de datorii faţă de sponsori, atunci, se cheamă că a înţărcat bălaia. Ar fi vorba de încă un buştean doborît sub pretextul copacilor smulşi de inundaţiile şi viitura arestărilor din ultimul timp.

În contextul vasalităţii faţă de imperiile hiperactive ale Occidentului, era firesc să-ţi consulţi stăpînii care ţi-au întins o mînă în competiţia cîştigată. Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază (a se vedea că un curs de cîţiva ani, trei parcă, la o universitate, plus nişte cursuri politice de vară, sînt cuiburi născătoare de politicieni cu capul în nori), din postura de şomer de lux, Eduard Hellvig a făcut un salt acrobatic tocmai în fruntea Serviciului Român de Informaţii, una dintre cele mai importante pîrghii în administrarea statului.

Dacă sistemul de învăţământ, metamorfozat cu intenţii criminale, produce doar semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde să scoatem guvernanţi sau oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu acelaşi profil de politician care şi-a dat pantalonii jos la comandă sau şi-a ridicat generos fusta, cu plecăciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale!

După cîte vedem de ani şi ani de zile, a te remarca, azi, în politică, înseamnă a frauda şi a-ţi face stagiul după gratii. În acest ritm al inversării acute şi dureroase a valorilor românismului, nu peste mult timp, copiii românilor se vor numi în mod obligatoriu, Klaus, Orban, Helga, Merkel, Hellvig, Marko Attila, acesta din urmă fiind numele deputatului fugar, care se ascunde în Ungaria după ce Camera Deputaţilor a dat aviz de arestare preventivă din luna decembrie a anului trecut, iar M.A.E. s-a spălat pe mîini.

 

Se impune pentru români un salariu  minim pe Uniunea Europeană, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatori

Efectiv, pe Eduard Hellvig l-a căutat norocul pe acasă, avînd în vedere că în 2009, absolvent ca bursier Sörös al unor cursuri speciale, a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru că nu şi-a putut găsi un loc de muncă. Păi, cred şi eu! Cum să-şi găsească loc de muncă în baza unei şcoli politice? România are nevoie de medici, profesori, ingineri, arhitecţi, muncitori, oameni de ştiinţă, nu de prăsirea şi înmulţirea la infinit a unei clase politice degenerate.

O analiză a declaraţiilor de avere a celor 59 de foşti parlamentari care au solicitat ajutor de şomaj, printre care şi Eduard Hellvig, arată că mulţi dintre ei fac parte din categoria şomerilor de lux, cu conturi consistente în bănci şi acţiuni la diverse firme aducătoare de venituri.

Rogu-vă, gîndiţi-vă la un român muncitor, al cărui loc de muncă a fost desfiinţat şi care va primi o îndemnizaţie de şomaj de 500 de lei pe lună, timp e nouă luni. Din ce trăieşte bietul român, cînd numai întreţinerea la bloc pe timp de iarnă se ridică la 400 de lei pentru un apartament modest?

Dar un ţăran cu o pensie de 400 de lei  cum supravieţuieşte? Europarlamentarii care reprezintă România la curţile de neînduplecat ale Uniunii ar trebui să propună pentru români un salariu  minim pe Uniune, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii. Guvernanţii noştri acceptă condiţiile abuzive ale infamei dictaturi F.M.I., în faţa căruia dă raportul cu slugărnicie şi umilinţă. Nu prea înţeleg cum devine „cestiunea”: sîntem integraţi în Uniunea Europeană, dar F.M.I.-ul dictează? Cîţi stăpîni are România? A cui colonie sîntem? Măcar să ştim şi noi.  Muncitorii calificaţi şi necalificaţi care lucrează în condiţii grele, uneori inumane, clasa mijlocie care lucrează cîte 12 ore pe zi, intelectualii, medicii, profesorii ar trebui plătiţi cu mii de euro pe lună.

 

Auzim cum  se cioplesc ţepele! Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!

Un fapt m-a şocat în tot acest sfert de veac, şi anume, obrăznicia mereu crescândă a clasei politice de a da găuri în partea de barcă a poporului nostru, reuşind împărţirea lui în două şi scufundarea într-o mare măsură. Mă întreb, cînd oare ne-a dat nouă mintea pe dinafară? Atunci cînd unii au intrat în biserica „Adorarea lui Băsescu” şi au stat prea mult în genunchi, sau acum, cînd, cu coada între picioare, alţii sau tot aceiaşi se ploconesc în faţa unor „sfinţi” străini, care nu se vor trezi niciodată din revelaţia lăcomiei şi corupţiei?

Auzim cum  se cioplesc ţepele şi vedem cum se pun în scenă piese de teatru, actori fiind vechile lichele politice. Brambureala cu arestările preventive şi eliberările de după, nu e o întîmplare simplă. S-a dorit un nou episod gen „ziariştii răpiţi în Irak”, în care Băsescu şi serviciile secrete trebuiau să apară ca salvatori, iar opinia publică să aibă mintea ocupată. Regia aceasta nu va mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!

Dacă aş fi prim ministru aş reduce la jumătate numărul servitorilor din servicii. România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind numărul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp ce  sănătatea şi educaţia trăiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori servili, care să spună mereu „yes” (dar fără să iasă din sistem!), în schimbul unor salarii consistente, cînd soarta României este tranşată în spatele uşilor închise de nedreptele şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?

Autor: Maria Diana Popescu