Un om fantastic (203)
CAPITOLUL 3
1.
Frumoasa si sarmanta cititoare, perspicace si spiritual cititor, intamplarile de care a avut parte prietenul nostru intre lunile mai 1939 si mai 1957 le-am povestit in paginile anterioare.
Un mare, imens cerc, in care sunt cuprinsi nenumarati oameni, in care intra nenumarate tari si nenumarate aventuri, un razboi mondial si vremurile postbelice, tocmai se incheie. Dar povestea prietenului nostru inca nu s-a sfarsit.
Asa ca vom continua sa va povestim ce s-a mai intamplat …
Thomas o revazu pe frumoasa Helene abia la micul dejun. Era palida si nervoasa. Frumosii ei ochi aveau cearcane adanci.
“Poti sa ma ierti?”
“O sa incerc, micuta mea”, spuse el bland.
“Si … si … si vei lucra pentru noi?”
“Voi incerca sa o fac si pe asta.”
Helene scoase un strigat de bucurie. Aruncandu-i-se de gat rasturna paharul lui cu oua fierte moi peste cosul cu paine.
El continua:
“Bineinteles ca voi pune conditiile mele. Nu vreau sa primesc dispozitii nici de la tine si nici de la seful tau, acel colonel Herrick, ci de la prima persoana din FBI.”
Ea incepu sa rada:
“De la Edgar Hoover? Curios. Si el vrea sa stea de vorba cu tine. Noi aveam ordinul sa te ducem oricum la Washington …”
Mda, uite cum mai e si viata asta !
Thomas Lieven se afla, pe 23 mai 1957, in aeroportul Rhein-Main. Era foarte nelinistit. Ceasul sau arata orele sase si douazeci. La sapte fara un sfert urma sa ia startul avionul, un Superconstellation, care trebuia sa-l duca la New York. Si acest afurisit agent, pe numele sau Faber, nu mai sosea. Pe acest blestemat agent, pe numele sau Faber, i-l desemnase, la despartirea din Zuerich, colonelul Herrick. – “Faber va va duce la Hoover.” – Si acest Faber nu mai aparea ! Thomas, plin de draci, fixa intrarea restaurantului.
In clipa aceea isi facu acolo aparitia o tanara femeie. Pe Thomas il strapunse un fior, il napadi un val de caldura, el scoase un usor geamat.
Tanara veni direct spre el. Purta o manta rosie, pantofi rosii si o bereta rosie de sub care se iveau suvite de par negru. Avea gura mare si rosie, ochii mari si negri. Avea tenul alb. In timp ce inima ii batea sa-I sparga pieptul, Thomas gandi: nu, nu, nu ! Indurare ! Nu se poate, nu exista ! Chantal vine spre mine, buna mea Chantal cea moarta, singura femeie pe care am iubit-o vreodata. Uite-o cum vine si imi zambeste ! Doamne, dar ea e moarta, doar a fost impuscata la Marsilia …
Tanara ajunse la masa sa. Thomas simti sudoarea curgandu-I pe spate. Clatinandu-se, se ridica. Uite-o aici, cat sa intinda mana.
“Chantal …”, gemu el.
“Ei, Thomas Lieven, cum te simti?”, spuse tanara cu o voce putin ragusita si joasa.
“Chantal …”, ingaima el inca odata.
“Ce spuneti?”
Thomas trase adanc aer in piept. Nu, nu era ea. Fireste ca nu era ea. Ce absurditate. Asta de aici era mai mica. Mai gratioasa. Mai tanara. Cu cativa ani buni mai tanara. Dar asemanarea, aceasta fantastica asemanare …
“Cine sunteti dumneavoastra?”, intrba el cu greu.
“Ma numesc Pamela Faber. Voi zbura cu dumneavoastra. Scuzati-mi intarzierea, am avut o pana la masina.”
“Va … va numiti FABER?”
Thomas inca nu se linistise complet.
“Dar colonelul Herrick mi-a vorbit de un barbat.”
“Colonelul Herrick nu ma cunoaste. I s-a spus ceva de un agent. Asa ca el s-a gandit la un barbat.”
Zambi.
“Veniti, domnule Lieven, avionul nostru se pregateste pentru decolare.”
Thomas o fixa ca pe o naluca. Si Pamela Faber chiar era ca o naluca. O amintire dulce, trista, un indepartat semn din imperiul celor dusi …
Pe urma, la 6.000 de metri deasupra Atlanticului, vorbira in soapta, intim, toata noaptea.
Thomas deveni sentimental. De ce il misca sufleteste atat de mult femeia asta? Doar pentru ca semana formidabil cu Chantal? Oare carui fapt ii datora senzatia ca o cunoaste pe aceasta Pamela Faber de ani de zile, ca e legat de ea din vesnicii?
Pamela ii destainui ca are parinti nemti, dar ca s-a nascut in America. Lucra din 1950 pentru FBI. Cum a ajuns aici? Pamela dadu din umeri. Raspunse cinstit:
“Cred ca a fost vorba de spirit de aventura. Parintii mei sunt morti. Iar eu am vrut sa calatoresc, sa vad tari straine, sa traiesc intens …”
Thomas repeta in gand: sa traiesc intens, sa vad tari straine. Parintii morti. Asa ar fi raspuns Chantal daca ar fi fost intrebata de ce a ajuns o aventuriera. Chantal, ah, Chantal ! Groaznic, de ce trebuie sa-I semene femeia asta atat de mult?
“Dar, stiti, m-am cam saturat. M-am inselat, asta nu-I viata pe care mi-o doresc. Sau, poate, am inceput sa imbatranesc.”
“De fapt, cati ani aveti?”
“Treizeci si doi.”
“Of, Doamne”, exclama el si se gandi la cei patruzeci si opt ai sai.
“As vrea sa termin cu astia. Sa ma marit. Sa am copii. Si unmic camin. Si sa gatesc cum trebuie pentru familia mea.”
Thomas harai emotionat:
“Gatiti … gatiti cu placere?”
“E pasiunea mea. De ce me priviti asa, domnule Lieven?”
“Hm, nimic, nimic …”
“Dar serviciile secrete te prind ca intr-un cerc demonic din care nu te mai lasa sa iesi. Sa termini cu ei. Care dintre noi o poate face? O puteti face dumneavoastra? Sau eu? Nimeni nu poate. Nimeni nu are voie sa o faca …”
(va urma)
Dan Bota
