Incendiu pe Republicii

Incendiu pe Republicii

0 140

Ieri dupa pranz s-a declansat un incendiu pe strada Republicii din Brasov.
Pana aici nimic neobisnuit. Asemenea evenimente au mai avut loc, chiar si prin buricul targului.
Ce da un plus intamplarii este faptul ca strada Republicii, fiind interzisa circulatiei auto si amenajata ca pietonal – ceva binevenit pentru aspectul Centrului Istoric – a mai suferit si alte multe si mici modificari, la prima vedere.
Este vorba de aparitia a o gramada de localuri, mai mari sau mai mici, si care si-au extins sfera de activitate, mai legal sau mai ilegal, cam de-a tot latul si lungul strazii. Astfel au aparut o serie de acoperisuri din prelata, cam ca la balciuri, dar ceva mai la obiect pictate, sub care s-au plasat de catre patronii si responsabilii localurilor, mese si banci sau scaune, caci fiecare vede altfel pitorescul. Acestea sunt un fel de prelungire a carciumilor. Pe acolo se poate bea, se poate in unele locuri manca, se poate pierde vremea ca sa te vada lumea pe unde trec si, eventual, zabovesc strainezii sau unele seminotabilitati ale orasului.
Daca ar fi numai asta nici n-ar fi deranjant. Ce este mai grav e faptul ca aceste “amenajari” au impiedicat pompierii sa poata ajunge in timpul prevazut si necesar la focarul incendiului. A fost nevoie de ajutorul trecatorilor pentru evacuarea, cat de cat, a acestor amenajari pe post de gradini de vara pentru ca pompierii sa-si duca masinile la locul incendiului, timp in care focul s-a mai extins.
Tin minte ca, anterevolutionar, pompierii impuneau cai de acces care sa fie permanent libere pentru accesul lor. Acuma a disparut legea aceea?
In acest sens autoritatile au promis verificarea si existenta autorizatiilor pentru aceste improvizatii de gradini de vara, pitoresti dar prea intinse ca baliga de vaca, si luarea de masuri in consecinta.
Sa vedem daca se va intampla asa ceva !

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.