70 de milioane de euro pentru updatarea centrului Clujului

70 de milioane de euro pentru updatarea centrului Clujului

0 153

Complexul imobliar Riverfront din Cluj este unul dintre cele mai ambitioase si mai controversate proiecte din orasul Cluj – Napoca.
Atat prin valoarea investitiei, cat si prin faptul ca vizeaza centrul orasului, zona Pietei Abator, proiectul a atras inevitabile discutii contradictorii.
Fosta piata Abator are toate sansele sa devina un centru multifunctional cu cladiri de birouri, centru comercial, parking si chiar si locuinte.
Propus de compania Polus Real Estate (PRE), proiectul urmeaza sa fie rezultatul unei investitii de peste 70 de milioane de euro si, conform arhitectilor, ar schimba complet zona.
„Locul este demult studiat pentru dezvoltarea unei investitii, fiind un teren deosebit, cu o pozitie foarte buna, aflat atat aproape de centru, cat si de Parcul Feroviarilor. Orice proiect insa trebuie sa treaca prin mai multe variante, deoarece e de o amploare foarte mare si e mult de lucru”, a afirma seful Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Transilvania, Serban Tiganas.
„Zona este foarte centrala si este si va fi cunoscuta ca un loc de legatura intre centrul istoric si cel modern al orasului. Este un loc bun de comasare a unor investitii mari, care altfel s-ar dezvolta in centrul istoric”, e de parere, la randul sau, arhitectul Eugen Panescu.
Compania Assix Creations, desemnata de beneficiar ca proiectant general al proiectului, a gandit pentru aceasta zona doua cladiri de birouri cu trei niveluri subterane pentru parcare si 22 de etaje pentru viitoarele spatii de birouri, precum si o cladire cu functii mixte de locuinte si birouri tot pe aceeasi structura.
Complexul va cuprinde si un centru comercial cu trei niveluri subterane pentru masinile clientilor si cu doua etaje de spatii comerciale, precum si un cinematograf.
O alta cladire, structurata pe 18 etaje, va fi destinata exclusiv locuintelor, costul de constructie fiind estimat intre 700 si 1.000 de euro pe metru patrat.
Parkingul va fi construit chiar langa imobilul cu apartamente.

S.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.